A crezut necontenit că e fericită. Prima oara în copilărie, când, găsind în parc un băiat necunoscut, l-a luat acasă cu gândul să-l păstreze numai pentru ea, ca jucărie. S-a înșelat, nu era fericirea, era numai un pas spre aceasta: prietenia. A doua oară, când, luând pe cineva drept altcineva, s-a căsătorit. Nu era fericirea: era o greșeală care i-a adus milă, tristețe și singurătate. A treia oară, când s-a lăsat iubită, ca să-și dovedească doar ei că este tânără, liberă și... fericită. Nu era: propriul trup îi devenise străin. Și apoi, la un moment dat, a știut sigur că nu se mai înșală. Nu l-a crezut pe el atunci când i-a spus că fericirea e ca aerul, n-o simți. Ca toate femeile, a simțit-o: o nouă viață în viața lor și în trupul ei.
(Cartea fericirii)
Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.
Prima conditie a fericirii se afla in noi insine.
Ferice de cine nu suspina dupa ce n-are si se veseleste cu ce are!
Fericirea este o recompensa data celui care nu a cautat-o.
Singurul mobil al tuturor actiunilor omenesti: fericirea, fericirea cea cu neputinta de atins.
Fericirea vine şi pleacă. Este ca fulgerul care vine dinspre răsărit şi dispare inspre apus. Tot pământul îl vede şi tresare, dar el trece.
(Scrisoare către un tânar)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.