Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
Iar altele bogate, trufașe, prihănite,
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.
(Corespunderi)
(Traducere de Al. Philippide)
Fericirea este atunci cand timpul se opreste.
(Don Juan in toamna)
© CCC
Când te-a secat de lacrimi viața care doare,
Gândește-te la roua din geana unei flori.
Și când ai vrea ca noaptea din urmă să coboare,
Gândește la trezirea unui copil în zori.
(Rubaiate)
Am invatat ca viata nu valoreaza nimic, dar nimic nu e mai de pret ca viata.
(Cuceritorii)
Avem toti dreptul de a fi fericiti.
Nu poti uita ca timpul trece decat intrebuintandu-l.
Qualis vita talis oratio.
Cum este viata asa-i si felul de a vorbi.
Viata nu este o enigma ce trebuie dezlegata, ci o realitate care trebuie traita.
Ce pretuieste viata fara lupta,
fara iubire?
Vesnica intrecere e viata
si insasi lupta-i tinta omenirii.
Viata reala este intalnirea dintre ceea ce credem noi ca suntem si ce vor altii sa fim.
Viata nu inseamna sa astepti pana cand trece furtuna, ci sa inveti sa dansezi prin ploaie.
© CCC
Fericirea e un ideal al imaginatiei, iar nu al ratiunii.
Niciodata nu stii ce inseamna viata, pana cand nu mori.
Timp de câteva mii de ani, Pământul a fost populat exclusiv de animale minuscule, microscopice, invizibile cu ochiul liber. Acestea trăiesc din abundență în ape stagnante. Sunt minuscule la scara noastră. La scară atomică, sunt structuri gigantice; numărul de atomi din fiecare se ridică la mii de miliarde, carbon, azot, oxigen, hidrogen, generați în stele acum moarte. Aceste structuri vii, delicate, sunt mai mult decât suma moleculelor care le alcătuiesc. Au dobândit o proprietate care nu există în lumea nucleonilor și a atomilor: pot muri. Existența lor nu este asigurată automat de ansamblul forțelor fizice care le leagă. Pentru a trăi, ele trebuie să facă schimb constant de particule cu lumea exterioară. Atomii și fotonii care intră și ies din membranele lor au rolul de a le menține într-o stare de dezechilibru față de mediul înconjurător. Când această circulație încetează, se va reveni la starea de echilibru. Și vor fi moarte…
(Praf de stele)
© CCC
…Brevis hic est fructus homullis;
Iam fuerit, neque post umquam revocare licebit.
Bietul de om, scurt este fructul de viaţa-i e dată;
Iată, a trecut, n-o poate chema înapoi niciodată.
(Lucretius)
In nil sapiendo vita est iucundissima.
Cand nu stii nimic din cele ce ti se vor intampla, viata este foarte placuta.
Fericirea este parfumul sufletului, armonia inimii care canta.
(Jean-Christophe)
© CCC
Prima conditie a fericirii se afla in noi insine.
Atatia oameni se cramponeaza de malurile vietii, dar numai in mijlocul curentului este adevarata viata.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.