Citate de Hubert Reeves

În ochii Universului, suntem doar niște scântei minuscule și neînsemnate. Aș vrea să avem înțelepciunea de a nu uita asta. © CCC

Cand ne gandim de unde a pornit omenirea, si cand vedem unde a ajuns, aceasta lupta de veacuri ni se infatiseaza, fara sa vrem, intr-o lumina de epopee, trista adesea, dureroasa uneori, dar mareata intotdeauna. Aceasta epopee, al carei ritm il formeaza bataile de inima ale generatiilor trecute, in urmarirea fara preget a bunurilor ideale ale vietii, este istoria culturii omenesti. In fata ei suntem datori sa ne plecam fruntea cu respect si de pe inaltimile prezentului sa privim cu mai putina mandrie scaderile trecutului. Caci pe aceste inaltimi nu ne-am ridicat numai prin propriile noastre puteri. Daca suntem astazi ceea ce suntem, o datoram in cea mai mare parte trecutului. Progresele cu care ne falim atat de mult sunt produsul sfortarilor indelungate si penibile ale tuturor predecesorilor nostri, care au gresit ca sa nu mai gresim noi, care au suferit ca sa ne apropie pe noi de fericire, care si-au istovit energiile sufletesti ca sa ne dea noua macar putinta sa zarim aurora idealului, ce ramanea ascuns pentru ei in noaptea nepatrunsa a viitorului.

Timp de câteva mii de ani, Pământul a fost populat exclusiv de animale minuscule, microscopice, invizibile cu ochiul liber. Acestea trăiesc din abundență în ape stagnante. Sunt minuscule la scara noastră. La scară atomică, sunt structuri gigantice; numărul de atomi din fiecare se ridică la mii de miliarde, carbon, azot, oxigen, hidrogen, generați în stele acum moarte. Aceste structuri vii, delicate, sunt mai mult decât suma moleculelor care le alcătuiesc. Au dobândit o proprietate care nu există în lumea nucleonilor și a atomilor: pot muri. Existența lor nu este asigurată automat de ansamblul forțelor fizice care le leagă. Pentru a trăi, ele trebuie să facă schimb constant de particule cu lumea exterioară. Atomii și fotonii care intră și ies din membranele lor au rolul de a le menține într-o stare de dezechilibru față de mediul înconjurător. Când această circulație încetează, se va reveni la starea de echilibru. Și vor fi moarte… (Praf de stele) © CCC

Trei cuvinte de reținut: „a cunoaște”, „a crea”, „a empatiza”. (Banca timpului care trece. Meditații cosmice) © CCC

Știința și religia nu guvernează același domeniu. Prima învață, a doua predică. Îndoiala este forța motrice a uneia, iar cealaltă are credința drept fundament. (Cea mai frumoasă poveste din lume) © CCC

Ne aflăm în situația primilor creștini care se întrebau ce a făcut Dumnezeu înainte de a crea lumea. Răspunsul popular era: „Pregătea iadul pentru cei care pun această întrebare!”... Sfântul Augustin nu a fost de acord. El văzuse clar dificultatea unei astfel de întrebări. Ea presupunea că timpul exista «înainte» de creație. El a răspuns că creația nu a fost doar cea a materiei, ci și cea a timpului!” (Cea mai frumoasă poveste din lume) © CCC

Totuși, analogiile dintre narațiunea științifică și aceste mituri sunt incontestabile… Este vorba de o coincidență? Sau de o cunoaștere intuitivă? Noi înșine suntem făcuți din praful Big Bang-ului. Poate că purtăm în noi memoria universului? (Cea mai frumoasă poveste din lume) © CCC

Știința încearcă să înțeleagă lumea; religiile (și filozofiile) și-au asumat, în general, sarcina de a da sens vieții umane. Religia și știința se pot ilumina reciproc, cu condiția ca ambele să rămână în propriile lor sfere. © CCC

Pamantul este stanca cea mare, de care omenirea, adevaratul Prometeu, e incatusata si sfasiata de vulturul indoielii. Ea a furat lumina si sufera pentru asta tortura.

Trateaza umanitatea atat in persoana ta, cat si in a oricarui altcuiva, intotdeauna in acelasi timp ca scop, iar niciodata doar ca mijloc.

Pământ, planetă albastră, unde șaisprezece familii au acumulat mai multe bogății decât patruzeci și opt de țări sărace. © CCC

Pentru a iubi omenirea, trebuie sa o vezi de la distanta. © CCC

Lungul drum către umanizarea umanității este luminat de trei lumini: dorința de a înțelege lumea (știința), de a o înfrumuseța (arta) și de a ajuta ființele vii să trăiască (empatia). © CCC

Pământ, planetă albastră, unde un dirijor de cor scrie ultimele note ale unei cantate care va încânta inimile oamenilor timp de multe secole. © CCC

Dacă suntem capabili să gândim despre univers, este pentru că universul gândește în noi. (Banca timpului care trece. Meditații cosmice) © CCC

E adevarat ca paginile frumoase ale istoriei sunt coplesite ca numar de cele intunecate sau stropite cu sange, ca de aici mintile grabite scot motive de condamnare pentru umanitate, dar privite de la inaltimea trebuitoare, istoria povesteste un mare triumf al energiei omenesti, care e oprita adesea in loc, care pierde din roadele silintelor sale, dar care-si castiga inapoi, prin lupta indaratnica, cuceririle cotropite un timp de inconstienta barbarului, de nisipul deserturilor.

Omenirea nu e nici asa de buna, cat cred optimistii cu orice pret, nici asa de rea, cat sustin pesimistii fara leac. Ceea ce nu i se poate tagadui e ca intentiile ii sint de regula mai bune decat faptele. Luata in general, omenirea e insufletita de iubirea sincera a adevarului, a binelui si a frumosului.

Suntem în război cu natura. Dacă câștigăm, suntem pierduți. © CCC

Unii oameni sunt de părere că am apărut din întâmplare. Cred că există ceva mult mai profund, despre care avem foarte puține bănuieli în acest moment. © CCC

Logica noastră este instanța supremă, dacă argumentele valabile pe Pământ pot fi extrapolate la întregul univers. (Cea mai frumoasă poveste din lume) © CCC