Pe drumul lung de la pește, pasăre și maimuță până la animalul belicos al zilelor noastre, pe drumul acesta lung la capătul căruia sperăm să devenim oameni și zei, nu cei normali ne-au împins înainte din treaptă în treaptă. Dimpotrivă, normalii au fost întotdeauna conservatori, preferând zonele sănătății, și ale lucrului verificat. Unei șopârle normale, nu i-ar fi trecut nicicând prin minte să încerce să zboare. O maimuță normală nu s-ar fi gândit nicicând să părăsească adăpostul din copaci și să meargă în două picioare pe pamânt. Normalii sunt, după părerea mea, meniți să păstreze forma existentă, un mod de viață, o rasă, o specie, s-o protejeze și s-o întărească pentru a se asigura pe ei înșiși. Fantaștii, în schimb, nu se dau în lături să facă salturi, să viseze negânditul, pentru că cine știe, într-o bună zi, peștele să devină animal de uscat, iar maimuța - om…
Să fim realiști. Putem cu adevărat visa la umanizarea umanității?
(Banca timpului care trece. Meditații cosmice)
© CCC
Suntem în război cu natura. Dacă câștigăm, suntem pierduți.
© CCC
În ochii Universului, suntem doar niște scântei minuscule și neînsemnate. Aș vrea să avem înțelepciunea de a nu uita asta.
© CCC
Totuși, analogiile dintre narațiunea științifică și aceste mituri sunt incontestabile…
Este vorba de o coincidență? Sau de o cunoaștere intuitivă? Noi înșine suntem făcuți din praful Big Bang-ului. Poate că purtăm în noi memoria universului?
(Cea mai frumoasă poveste din lume)
© CCC
Dacă suntem capabili să gândim despre univers, este pentru că universul gândește în noi.
(Banca timpului care trece. Meditații cosmice)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.