Citate de Charles L. de Montesquieu

Libertatea inseamna raspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea.

Legea tuturor e libertatea, care se sfarseste acolo unde incepe libertatea altuia.

Nimeni sa nu intre aici daca nu a studiat geometria. sau Nimeni sa nu intre aici daca nu este geometru. Platon (427-348 i.e.n.) Platon a gravat acest dicton pe frontonul Academiei pe care a fondat-o. Aceasta fraza  imperativa însemna ca trebuie sa cunosti matematica (care în momentul acela era geometria) înainte de a studia filozofia. Matematica este, într-adevăr, prima etapă a inteligibilului și ne-a obișnuit cu existența unor realități non-sensibile. Ea este încă imperfectă, deoarece nu poate demonstra totul, iar geometria face rationamente asupra formelor sensibile care sunt surse de eroare. De aceea, matematica nu reprezinta decat prima etapă a inteligibilului. Motto-ul înscris pe frontonul Academiei fondate de Platon, un campus aflat la iesirea din orașul Atena, va dainui timp de trei secole cat a functionat aceasta institutie. Deoarece, pentru Platon, exista un domeniu în care se atinge universalitatea: matematica. Astfel, față de relativism, "fiecare cu parerea sau opinia sa", căutarea adevărului absolut devine o adevarata provocare. Dar, în matematică, cunoașterea nu este relativă. Mai bine de atat nu se poate obtine decat in matematică, deoarece obiectele matematice au o definiție valabila pentru toată lumea. Se poate spune că, în acest domeniu, se ajunge la esența lucrurilor. Care este esența? Ceea ce lucrurile sunt în sine, independent de aspectul lor. Aparențele se pot modifica oricând, esența nu se schimbă, ea există în sine, pentru totdeauna. Pentru a vorbi despre esenta, Platon folosește termenul de "Idee", care este scris cu majuscula. Ideea nu este, ca în acceptia obisnuita a termenului, o construcție a minții, ci există independent de mintea noastră, în sine. Ideea este ceea ce este realmente real. De exemplu, în matematică, Ideea de triunghi exista independent de toate triunghiurile care pot fi trasate. Astfel, Ideea este mult mai reala decât ceea ce avem în fața ochilor.

Nu-i oare un lucru minunat sa ne straduim sa-i lasam pe oameni mai fericiti de cum am fost noi?

M-as socoti cel mai fericit dintre muritori daca as putea face ca oamenii sa se poata dezbraca de prejudecatile lor. Eu numesc aici prejudecati, nu ceea ce ne impiedica de a cunoaste anumite lucruri, ci ceea ce ne impiedica de a ne cunoaste pe noi insine.

Ceea ce face puterea legii e dreptatea pedepsei, mai degrabă decât asprimea ei. (Spiritul legilor)

Niciodata nu vor fi respectate legile intr-un stat unde nu exista frica de pedeapsa.

Libertatea personala a omului, adica facultatea de a tinde spre deplina dezvoltare a eului este deopotriva necesara dezvoltarii societatii ca si dezvoltarii individului. Aceasta libertate nu trebuie sa cunoasca deci alte limite decat limitele ce-i opun in mod natural nevoia unei egale dezvoltari, adica libertatea personala a celorlalti oameni.

Nu te indragosti: fii a ta, nu a mea sau a oricarui altcuiva.

Se simtea liber de orice apasare, asa cum te simti doar cand te afli printre straini, cand discuti cu persoane care iti sunt inferioare, nu spui nimic despre tine, vorbesti cu detasare despre problemele altora, cresti in ochii tai, dar ai libertatea sa si scazi in ochii tai.

Tot ce am făcut de-a lungul vieții mele, bine și rău, am făcut în deplină libertate.

Dorința este însăși esența omului. Baruch Spinoza (1632-1677), Etica Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre? Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume. Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor. În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți... Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența. Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista. Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria. Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral. Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în ​​obținerea ei: „Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.” © CCC

Legea nu înseamnă dreptate. Este un mecanism foarte imperfect. Dacă apeși exact butoanele potrivite și ești și norocos, dreptatea poate apărea în răspuns. Un mecanism este tot ceea ce legea a fost vreodată menită să fie. © CCC

Legile, in general mai putin puternice decat pasiunile, tempereaza oamenii, fara a-i schimba.

Nu poruncim naturii decat supunandu-ne ei. (Noul Organon) Francis Bacon Legile naturii sunt strict determinate si, neputand fi schimbate, oamenii trebuie sa li se supuna. Acest lucru nu înseamnă însă că oamenii sunt supusi naturii. Modalitatea  propusă este aceea de a folosi legile naturii in folosul oamenilor. Astfel, respectand legile naturii, aceasta poate fi supusa vointei lor. Libertatea nu consta in absenta constrângerii, ci în utilizarea rațională a acestor constrângeri. Bacon, prin aceasta fraza, subliniază faptul ca forta asupra lucrurilor provine din cunoașterea lor. Nu se poate obține ceva din partea naturii doar prin transmiterea dorintei. Natura trebuie studiata, înțeleasa pentru a fi folosita scopurilor dorite. Cunoașterea inseamna putere, deoarece permite acționarea asupra obiectului studiat, astfel încât sa se  obțina ceea ce se doreste de la acesta.

Libertatea este dreptul de a nu minti.

Fiecare dintre noi va muri singur. (Cugetari) Blaise Pascal “Suntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia semenilor noştri! La fel de nevolnici şi neputincioşi ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie, aşadar, să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.” Moartea este o experiență solitara ce nu poate fi împărtășită cu nimeni. Se poate afirma, de asemenea, ca ea ne caracterizează, pe fiecare in parte, prin felul in care are loc si prin modul in care este intampinata. Moartea este o experienta individuala, singulara, imposibil de împărtășit. © CCC

Tehnica ne face stăpânii și posesorii naturii. (Discurs asupra metodei) René Descartes Descartes vedea in tehnică implementarea puterii omului capabil sa utilizeze natura conform propriilor sale scopuri. Apariția tehno-științelor și a amenințărilor asupra mediului înconjurător cauzate de dezvoltarea tehnicii determina nuantarea afirmației carteziene.

Se pare ca e in firea placerilor sa fie de scurta durata.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.