Citate de Charles L. de Montesquieu

Este ceva caracteristic fiintelor rationale sa-si dea seama de propriile lor imperfectiuni.

Dobândirea minunatelor mijloace de producție n-a adus libertatea, ci grija și foametea. (Cum văd lumea, 1934)

M-as socoti cel mai fericit dintre muritori daca as putea face ca oamenii sa se poata dezbraca de prejudecatile lor. Eu numesc aici prejudecati, nu ceea ce ne impiedica de a cunoaste anumite lucruri, ci ceea ce ne impiedica de a ne cunoaste pe noi insine.

Isi merita viata, libertatea, acela numai ce zilnic si le cucereste neincetat.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Viciile unui popor sunt ascunse totdeauna in adancul legislatiei sale.

Cel care face un rau are constiinta impacata, atata timp cat crede ca nu e rau ceea ce a facut.

Legea e moarta cand triumfa sceleratii.

Nimeni nu poate fi cu totul liber atata vreme cat ceilalti nu sunt liberi; nimeni nu poate fi cu totul fericit atata vreme cat ceilalti nu sunt la fel.

Intalnim multi oameni vorbind despre libertate, dar dintre acestia vedem foarte putini a căror viaţă nu a fost dedicată in primul rand realizarii lanţurilor. On rencontre beaucoup d'hommes parlant de libertés, mais on en voit très peu dont la vie n'ait pas été principalement consacrée à se forger des chaînes. (Hier et Demain)

Nimeni nu e rau degeaba (in mod voit). Socrate Socrate vrea sa spuna că personajul negativ este ignorantul. El isi doreste propriul bine, dar nu il vede și, prin urmare, comite răul in mod involuntar. Această afirmatie nu înseamnă nicidecum ca orice iresponsabilitate a celui rau ar trebui să fie iertata pentru că este de datoria fiecaruia să nu rămână în ignoranță.

Cunoaște-te pe tine însuți. (Gnothi seauton, gr.; Nosce te ipsum, lat.) Socrate (470-399 î.e.n.) Căutătorul sincer a început în mod înţelept să caute răspunsuri în interior, să se cunoască pe sine. Ca o dovadă în acest sens, pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, o veche maximă spune: „Homo nosce te ipsum" - în greacă, Gnothi Seauton, atribuită mai întâi primului filosof grec Thales din Milet (635 - 543 î.e.n.) -  şi înseamnă „Omule, cunoaşte-te pe tine Insuţi", continuarea fiind „şi vei cunoaşte universul şi zeii". Se remarcă aici cuvântul cunoaştere. Este vorba însă despre o cunoaştere superioară, transcendentală, o cunoaştere a ceea ce este cu adevărat Divin. De fapt, la origine, pierdută în negura vremurilor, îndemnul nu este, așa cum se crede adesea, o invitație la introspecție. Această formulă imperativă, înscrisă pe friza de sub frontonul templului lui Apollo din Delphi, invita oamenii să se recunoască slabi în fața zeilor. Templul din Delphi era închinat zeului Apollo și găzduia celebrul Oracol care, prin intermediul preotesei Pythia, în cadrul unui ceremonial mistic, oferea răspunsul zeului la întrebările pelerinilor.

Ruinele templului lui Apollo din Delphi, unde se spune că ar fi fost gravat dictonul "Gnothi seauton"

Socrate i-a schimbat sensul. “Cunoaște-te pe tine însuți” însemna pentru el: să știi că ești doar un om care are opinii, dorințe și prejudecăți. Socrate ne invită să cunoaștem ceea ce suntem cu adevărat noi înșine, adica nu corpurile noastre, ci sufletele noastre, și nu tot sufletul nostru, ci partea sa rațională. Filosofia socratică este într-adevăr o antropologie, având în centrul său cunoașterea omului. (A se vedea  comentariul din dialogul lui Platon, Alcibiade I - sau Despre natura omului) Astfel, a se cunoaște pe sine însuși apare drept obiectivul către care oamenii trebuie să tindă. Mai mult, este chiar cunoașterea esențiala ce condiționează orice altă formă de cunoaștere. De exemplu, în sfera gândirii, omul de știință nu trebuie să se piardă în raționamentele sale și să acționeze în afara conștiinței; în sfera sentimentelor, oamenii nu trebuie să se lase conduși orbește de dorințe, de resentimente sau de ură;  în sfera acțiunii, oamenii trebuie să fie capabili de autocontrol și să nu se lase conduși de împrejurări. A ști să fii înțelept determină în primul rând raportul individului cu sine. A te cunoaște permite o mai bună interogare despre: "Ce este frumusețea?", "Ce este dreptatea?", "Ce este binele?". Ne-am fi dorit ca Socrate să le fi găsit răspunsuri definitive și, adesea, suntem dezamăgiți. Dar esențialul nu constă în acumularea de cunoștințe, în a putea formula răspunsuri de-a gata, reconfortante, ci în a reflecta tu însuți, ca om, servindu-te de propria-ți rațiune. Nu mai sunt zeii sau tradițiile care ne vor ierarhiza valorile, ci cercetarea rațională. Socrate nu a scris un rând! Dacă știm atât de multe lucruri despre el, aceasta este grație dialogurilor lui Platon care nu a încetat să-l puna în valoare.

***

Antropologie (gr. ántropos, om): stiință care se ocupă cu studiul originii, evoluției și varietății biologice a omului. © CCC

O libertate bine inteleasa inalta spiritul, in timp ce sclavia il sileste sa se tarasca pe jos.

Libertatea totală nu este o școală. © CCC

Libertatea inseamna raspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea.

Nimic nu e mai putin cunoscut decat tocmai ce ar trebui toata lumea sa cunoasca: Legea.

Libertatea reprezinta totalitatea drepturilor pe care nici o societate normala nu o poate rapi membrilor sai, fara a incalca justitia si ratiunea. © CCC

Cunostintele ii fac blanzi pe oameni, ratiunea indeamna la omenie; numai prejudecatile ii fac sa renunte la aceasta.

Ceea ce face puterea legii e dreptatea pedepsei, mai degrabă decât asprimea ei. (Spiritul legilor)

Fiecare dintre noi va muri singur. (Cugetari) Blaise Pascal “Suntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia semenilor noştri! La fel de nevolnici şi neputincioşi ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie, aşadar, să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.” Moartea este o experiență solitara ce nu poate fi împărtășită cu nimeni. Se poate afirma, de asemenea, ca ea ne caracterizează, pe fiecare in parte, prin felul in care are loc si prin modul in care este intampinata. Moartea este o experienta individuala, singulara, imposibil de împărtășit. © CCC