Citate de Charles L. de Montesquieu

Sufletul nostru nu poate muri, libertatea nu moare niciodată. (Caucazul) © CCC

In stare naturala, omul e lup fata de om. (Homo homini lupus) Thomas Hobbes Hobbes considera că starea naturala este o stare de război a tuturor împotriva tuturor. Pentru că oamenii au aceleași nevoi de satisfacut, in timp ce bunurile materiale sunt limitate, pentru că fiecare poate pretinde o superioritate asupra altora, se vor naste în mod necesar conflicte sângeroase, care ar putea pune specia umana in pericol. De aceea, intrarea în societate apare ca fiind necesară. Ganditori precum Thomas Hobbes, John Locke, J.-J. Rousseau au imaginat o stare naturala în care oamenii traiau într-adevar astfel, fara a-si reglementa reciproc comportamentele. Asa cum spunea Hobbes, în acea stare a naturii fiecare se afla într-un razboi continuu cu toti ceilalti (bellum omnium contra omnes): urmându-si propriile interese, oamenii nu tineau în nici un fel seama de interesele celorlalti, omul era lup fata de om (homo homini lupus). In acea stare, individul se simtea în nesiguranta; viata si bunurile îi erau amenintate. De aceea, oamenii au consimtit, desi cu pretul renuntarii la unele din drepturile lor, sa formeze o comunitate care sa-i apere de invazia strainilor ori de nedreptãtile unuia împotriva altuia. Oamenii au acceptat un fel de pact ori contract social, de felul: renunt la dreptul meu de a ma conduce singur si autorizez pe acest om sau grup de oameni sa asigure drepturi si obligatii pentru toti, cu conditia ca fiecare alt om sa faca la fel. Astfel a luat nastere statul. © CCC

Ințelepciunea nu este o meditație asupra mortii, ci asupra vietii. (Etica) "Inţelepciunea omului modern nu este o meditaţie asupra morţii, ci asupra vieţii" Baruch Spinoza Pentru că filosofia sa este o etică a adevăratei libertati și a împlinirii Dorinței ca bucurie autonomă și beatitudine (stare de fericire deplina), Spinoza a fost determinat să ia poziție împotriva moralei morții. Omul înțelept nu se gândește la moarte. In măsura în care are idei adecvate, nu se poate gândi decat la ceea ce este pozitiv în el și nu la neputințele sau eșecurile sale. Fiecare om caută ca ființa lui sa dainuie, iar moartea este contrară naturii sale. Omul liber nu se gândește decat sa trăiasca și să trăiască bine. Pentru că el trăiește sub unicul comandament al rațiunii, nu este condus de frica de moarte, ci isi urmeaza Binele, adica actioneaza, traieste, si isi conserve ființa conform fundamentului ce consta in a cauta ceea ce este cu adevărat util pentru sine. De aceea, el nu se gandeste la nimic mai puțin decât la moarte, iar înțelepciunea lui este o meditație asupra vieții pentru a obtine linistea sufleteasca. Etica (1677) lui Spinoza rămâne un tratat asupra fericirii omeneşti, respectiv, o analiză a sufletului omenesc, a afectelor şi a pasiunilor sale, a tuturor componentelor existenţei individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, o recomandare educaţională concretă de a  accepta că baza gândirii umane este însăşi prezenţa lui Dumnezeu, adică a înţelepciunii maxime. Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore. Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea  problemei răului numai la lumea omului, natura fiind  nevinovată. Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă. A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea a cât mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici trebuie să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. In felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.

Plăcerea este începutul și sfârșitul unei vieți fericite. (Scrisoare către Menoiceus) Epicur “Inceput" înseamnă atât "debut", cat și "principiu". "Sfarsit" înseamnă atât "incheiere", cat și "scop", "obiectiv". Epicur considera că plăcerea este atât ceea ce ar trebui să serveasca drept principiu pentru ghidarea acțiunilor oamenilor, cat si scopul pe care acestia ar trebui sa-l urmareasca. Această frază rezumă doctrina placerii. Epicur credea că plăcerea este cel mai mare bine. Dar modalitatea de a atinge placerea consta in a trăi o viata modesta și in a dobândi cunoștințe despre mecanismele lumii și limitarea dorințelor. Toate acestea conduc la atingerea unei stari de liniște sufleteasca (ataraxia) și eliberarea de sub imperiul fricii (griji, temeri), precum și absența suferintei corpului, a durerii (aponia). Combinația acestor două stari ar trebui să constituie fericirea în cea mai înaltă forma. Deși epicureismul este o formă de hedonism, în măsura în care acesta declară plăcerea ca fiind singurul bine intrinsec, concepția sa despre absenta suferintei drept cea mai mare plăcere și pledoaria sa pentru o viață simplă il face diferit de "hedonism", așa cum este înțeles de obicei.

***

Epicureism: școală filosofica fondata de Epicur în Atena, în 306 î.e.n. Aceasta a concurat cu o alta mare scoala de gândire a timpului, stoicismul, fondată în 301 î.e.n. Epicureismul este axat pe căutarea unei fericiri și a unei înțelepciuni al căror obiectiv este atingerea ataraxiei, pacea sufletului. Este o doctrină materialistă și atomista. Hedonism: doctrină filozofică greacă conform careia plăcerea si evitarea suferintei este scopul existenței umane. Stoicism: curent filozofic în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. Menoiceus sau Menoeceus: in mitologia greacă, este tatal lui Creon (regent al Tebei), al Jocastei (mama lui Oedip) și al lui Hipponome.

Intalnim multi oameni vorbind despre libertate, dar dintre acestia vedem foarte putini a căror viaţă nu a fost dedicată in primul rand realizarii lanţurilor. On rencontre beaucoup d'hommes parlant de libertés, mais on en voit très peu dont la vie n'ait pas été principalement consacrée à se forger des chaînes. (Hier et Demain)

Sa nu cer nimic, sa nu accept nimic - mi-am spus intotdeauna -, e singurul mijloc de a-mi pastra libertatea. Caci acceptarea te indatoreaza… uneori o atitudine, un gest… un cuvant iti dezvaluie simtamintele aceluia al carui debitor ai devenit… adeseori o generozitate ascunde un interes.

Legea este ratiune libera de pasiune.

Conștiință! Conștiință! Instinct divin, nemuritor și voce cerească. Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Emile sau Despre educație "Conştiinţă! Conştiinţă! Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii." Istoricul sau etnologul, observând diversitatea obiceiurilor, concluzionează că moralitatea este relativă la cultură, dependentă de educație și variabilă în funcție de vremuri. Dar perspectiva filosofului tinde să depășească această eterogenitate. Nu există oare, în centrul fiecărei evaluări morale, o conștiință universală a binelui și răului? Răspunsul la această întrebare necesită, potrivit lui Rousseau, să ne consultăm în primul rând inimile, pentru a garanta onestitatea judecății noastre. Adâncul sufletului nostru adăpostește într-adevăr un principiu înnăscut al dreptății și virtuții, în care trebuie să avem încredere. Aceasta este conștiința, o facultate pe care natura a pus-o în fiecare dintre noi și care, prin adevărul său instinctiv, depășește toate recomandările societății sau ale rațiunii. De exemplu, vocea ei este cea care se face auzită atunci când suntem acceptabili în ochii celorlalți, dar, în ochii sufletului nostru, nevrednici. Desigur, cu condiția să permitem acestei facultăți divine să se exprime în noi și să ascultăm judecata sa infailibilă. Iubirea binelui și aversiunea față de rău sunt astfel experimentate înainte de a fi învățate. Dar această voce cerească care ne îndeamnă să ne ridicăm deasupra noastră este adesea înăbușită de interesele noastre egoiste... sau chiar ascunsă de educația noastră. De aceea, în instrucțiunile sale pentru Émile (în tratatul Émile sau Despre educație), Rousseau recomandă în mod neașteptat ca tânărul său elev să fie lăsat de capul său, sperând că natura sa îi va fi un ghid mai bun decât artificiile civilizației. În ceea ce privește supremația conștiinței morale, optimismul lui Rousseau poate fi temperat de remarca ironică a contemporanului său Diderot: „Vocea conștiinței și a onoarei este într-adevăr slabă atunci când măruntaiele țipă.” © CCC

Dobândirea minunatelor mijloace de producție n-a adus libertatea, ci grija și foametea. (Cum văd lumea, 1934)

Libertatea omului începe odata cu eliberarea de indatorirea lui socială. © CCC

Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos) A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon) Platon Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.

***

Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor. Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

Nu-i liber omul care nu-i stapan pe sine.

Tehnica ne face stăpânii și posesorii naturii. (Discurs asupra metodei) René Descartes Descartes vedea in tehnică implementarea puterii omului capabil sa utilizeze natura conform propriilor sale scopuri. Apariția tehno-științelor și a amenințărilor asupra mediului înconjurător cauzate de dezvoltarea tehnicii determina nuantarea afirmației carteziene.

Legile, desi sunt sau ar trebui sa fie conventii intre oameni liberi, nu au fost, cel mai adeseori, decat instrumentul pasiunilor catorva, ori s-au nascut dintr-o necesitate intamplatoare si trecatoare.

Cât de scurtă este viața; ce trist să trăiești atât de puțin! Cât de mult sunt de compătimit femeile! Cel puțin bărbații sunt liberi. Au libertate absolută în viața obișnuită – libertatea de a pleca și de a veni, de a ieși, de a lua masa la un cabaret sau acasă, de a merge în parc sau la o cafenea. A avea libertate înseamnă jumătate din bătălia în dezvoltarea talentului și reprezintă trei sferturi din fericirea obișnuită. Dar vei întreba: „Femeie superioară ce ești, de ce nu îți iei această libertate pentru tine?” Este imposibil, pentru că o tânără femeie drăguță care se emancipează astfel se pune pe lista neagră; ea devine singulară, discutată, criticată și cenzurată. Și, în consecință, este mai puțin liberă decât atunci când respectă acele obiceiuri idioate. Așa că nu e nimic de făcut decât să regret sexul meu și să mă întorc la visele mele din Italia și Spania: copaci gigantici, cer senin, ape curgătoare, oleandri, trandafiri, soare, umbră, pace, liniște, armonie, poezie, inspirație. © CCC

Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu e decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.

Sunt anumite adevaruri despre care nu-i de ajuns sa convingi pe cineva, ci trebuie sa-l faci sa le si simta.

Pe tron sau in lanturi, poti fi liber daca te ridici pana la gandire.

Doing what you like is freedom. Liking what you do is happiness. Sa faci ceea ce iti place inseamna libertate. Sa-ti placa ceea ce faci inseamna fericire. Frank Tyger

Prin bunătatea lui Dumnezeu avem în țara noastră acele trei lucruri nespus de prețioase: libertatea cuvântului, libertatea conștiinței și prudenţa de a nu le practica niciodată pe niciuna dintre ele. (Urmând Ecuatorul) © CCC