Se simtea liber de orice apasare, asa cum te simti doar cand te afli printre straini, cand discuti cu persoane care iti sunt inferioare, nu spui nimic despre tine, vorbesti cu detasare despre problemele altora, cresti in ochii tai, dar ai libertatea sa si scazi in ochii tai.
Cei care sunt dispusi sa renunte la libertatea esentiala pentru a obtine putina siguranta temporara, nu merita nici libertate, nici siguranta.
Nimic nu poate fi neconditionat de ceva; prin urmare, nimic nu poate fi cu adevarat liber.
Numai acela este liber care iubeşte libertatea pentru el şi e bucuros s-o extindă şi asupra altora
Libertatea nu este posibilă decat într-o ţară în care legea prevalează asupra pasiunilor.
Cel ce caută în libertate altceva decât este aceasta e făcut pentru a fi servitor.
(Vechiul Regim și Revoluția)
© CCC
Un gând neexprimat imediat şi definitiv îşi pierde sensul; gândul scris îşi pierde şi el întotdeauna sensul, dar capătă în schimb, uneori, unul nou.
Libertatea inseamna raspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea.
Nu te indragosti: fii a ta, nu a mea sau a oricarui altcuiva.
Oamenii cu adevărat liberi nu vorbesc despre libertate, ci o trăiesc.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.