Cât de scurtă este viața; ce trist să trăiești atât de puțin! Cât de mult sunt de compătimit femeile! Cel puțin bărbații sunt liberi. Au libertate absolută în viața obișnuită – libertatea de a pleca și de a veni, de a ieși, de a lua masa la un cabaret sau acasă, de a merge în parc sau la o cafenea. A avea libertate înseamnă jumătate din bătălia în dezvoltarea talentului și reprezintă trei sferturi din fericirea obișnuită. Dar vei întreba: „Femeie superioară ce ești, de ce nu îți iei această libertate pentru tine?” Este imposibil, pentru că o tânără femeie drăguță care se emancipează astfel se pune pe lista neagră; ea devine singulară, discutată, criticată și cenzurată. Și, în consecință, este mai puțin liberă decât atunci când respectă acele obiceiuri idioate. Așa că nu e nimic de făcut decât să regret sexul meu și să mă întorc la visele mele din Italia și Spania: copaci gigantici, cer senin, ape curgătoare, oleandri, trandafiri, soare, umbră, pace, liniște, armonie, poezie, inspirație.
© CCC
Nu te indragosti: fii a ta, nu a mea sau a oricarui altcuiva.
Drumul spre "intelepciune" sau spre "libertate" este un drum spre centrul fiintei tale. Aceasta este cea mai simpla definitie care se poate da metafizicii in genere.
Sunt, înainte de orice, un om liber.
Tot ceea ce nu izbutim sa indeplinim singuri ne limiteaza libertatea.
Toți suntem robii legilor, ca să putem trăi liberi.
Numai atunci avem de-a face cu o libertate adevarata si egala pentru toti, cand cei ce uneori comanda se si supun apoi…; libertatea nu inseamna a trai dupa bunul plac, ci a trai dupa legi drepte, iar faptul de a se supune nu este mai putin firesc, folositor si trebuincios decat faptul de a porunci...Tiranii se tem tocmai de acei carora ei le dau porunci; de aceea, cu cat sunt mai puternici si cu cat e mai mare numarul celor carora le poruncesc, cu atat mai mult se tem si cu atat mai mare e numarul dusmanilor lor.
Singura libertate a popoarelor este aceea de a-și schimba stăpânii.
(Pentru a trăi cu adevărat)
© CCC
Poporul este singurul pe care putem conta pentru a ne păstra libertatea.
© CCC
Fiecare geniu reprezinta un capital acumulat de mai multe generatii. Si lucrul acesta este adevarat nu numai pentru oamenii de geniu, ci pentru toti oamenii.
A voi si a actiona inseamna a fi liber. Libertatea este sanatatea sufletului. Putini oameni au aceasta sanatate nestirbita. Nu suntem nici liberi, nici intelepti, nici sanatosi, nici spirituali decat in mica masura. Daca am fi intotdeauna liberi, am fi la fel cu Dumnezeu. Sa nu ne inchipuim insa ca ne lipsesc chiar si lucrurile de care ne bucuram; si pentru ca n-avem atributele lui Dumnezeu sa nu renuntam la facultatile unui om.
Libertatea este legea iubirii aproapelui.
Libertatea totală nu este o școală.
© CCC
Libertatea inseamna raspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea.
Intalnim multi oameni vorbind despre libertate, dar dintre acestia vedem foarte putini a căror viaţă nu a fost dedicată in primul rand realizarii lanţurilor.
On rencontre beaucoup d'hommes parlant de libertés, mais on en voit très peu dont la vie n'ait pas été principalement consacrée à se forger des chaînes.
(Hier et Demain)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.