Citate filosofice explicate

Ințelepciunea nu este o meditație asupra mortii, ci asupra vietii. (Etica) "Inţelepciunea omului modern nu este o meditaţie asupra morţii, ci asupra vieţii" Baruch Spinoza Pentru că filosofia sa este o etică a adevăratei libertati și a împlinirii Dorinței ca bucurie autonomă și beatitudine (stare de fericire deplina), Spinoza a fost determinat să ia poziție împotriva moralei morții. Omul înțelept nu se gândește la moarte. In măsura în care are idei adecvate, nu se poate gândi decat la ceea ce este pozitiv în el și nu la neputințele sau eșecurile sale. Fiecare om caută ca ființa lui sa dainuie, iar moartea este contrară naturii sale. Omul liber nu se gândește decat sa trăiasca și să trăiască bine. Pentru că el trăiește sub unicul comandament al rațiunii, nu este condus de frica de moarte, ci isi urmeaza Binele, adica actioneaza, traieste, si isi conserve ființa conform fundamentului ce consta in a cauta ceea ce este cu adevărat util pentru sine. De aceea, el nu se gandeste la nimic mai puțin decât la moarte, iar înțelepciunea lui este o meditație asupra vieții pentru a obtine linistea sufleteasca. Etica (1677) lui Spinoza rămâne un tratat asupra fericirii omeneşti, respectiv, o analiză a sufletului omenesc, a afectelor şi a pasiunilor sale, a tuturor componentelor existenţei individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, o recomandare educaţională concretă de a  accepta că baza gândirii umane este însăşi prezenţa lui Dumnezeu, adică a înţelepciunii maxime. Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore. Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea  problemei răului numai la lumea omului, natura fiind  nevinovată. Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă. A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea a cât mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici trebuie să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. In felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.

Trebuie citite scrierile celor vechi, deoarece lectura lor ne da avantajul imens de a putea folosi lucrarile atator oameni, fie pentru a cunoaste acele lucruri care au fost ingenios descoperite altadata, fie pentru a sti, de asemenea, ce mai ramane de descoperit de acum incolo.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Omul e ceva nedesavarsit, care tinde necontenit spre ceva mai bun si mai mare decat el insusi.

Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos) A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon) Platon Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.

***

Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor. Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

Sunt asemenea unui intermediar intre Dumnezeu si neant. © CCC

A comite nedreptatea este mai rău decat a fi victima nedreptăţii, a nu fi pedepsit este mai rău decat a fi pedepsit. (Gorgias) Platon A comite o nedreptate inseamna a-ti pierde demnitatea și a-ti petrece restul vieții în compania unei nedreptati. Asasinul este cel care isi pierde stima de sine. Această teză a fondat ideea modernă a conștiinței morale: nu există crimă fără martor, pentru ca exista in mine un martor interior care ma judecă. Montaigne are o fraza apropiata in acest sens: “Mintind ma pagubesc mai tare pe mine decat pe cel pe care-l mint.” (Eseuri)

Inalta-ti sufletul atat de sus, ca nici o ofensa sa nu poata ajunge la el.

Omul este bun de la natură, dar societatea este aceea care il corupe. (Discurs asupra originii și fundamentelor inegalitatii dintre oameni) Jean-Jacques Rousseau Acest citat a dat nastere multor interpretări, deoarece a fost scos din contextul său. Acesta se afla într-o notă de subsol de pe pagina celui de-al doilea Discurs, in care Rousseau precizeaza că omul in stare naturala este in realitate inocent, adica nu știe ce este bine și ce este rău. Dacă se comportă bine, nu este o calitate a sa, deoarece o face fără să știe. Cu toate acestea, pentru noi, cei care știm ce este morala, observand cum se comporta omul in stare naturala, putem spune că "omul este bun de la natură”. Starea naturala se refera la o conditie ideala, in care oamenii, “nici buni, nici rai”, sunt uniti de sentimente, nevoi si interese, dispusi sa initieze, in mod spontan, raporturi reciproce pozitive. In “Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni” (1755), “Contractul social” (1762) s.a., Rousseau dezvolta conceptiile sale privind influenta nociva a civilizatiei asupra omului, originea societatii, inegalitatea dintre oameni. Rousseau a dezvoltat o conceptie dinamica despre om si societate, incepand de la starea originara a naturii omului, asa cum a fost creat de Dumnezeu, pentru a explica geneza coruptiei actuale si inegalitatea dintre oameni. In starea naturala, omul este un animal robust ce se distinge de restul animalelor prin libertatea sa: nu este supus intinctului, poate accepta sau refuza, este perfectibil si independent. Traieste in singuratate absoluta si depinde doar de el insusi. Schimbarile climatice si dificultatea de a-si procura hrana il determina sa-si dezvolte capacitatile rationale si sa treaca din izolare in starea sociala. In aceasta etapa, diferentele dintre capacitatile indivizilor devin din ce in ce mai evidente, si astfel apar primele comparatii si evaluari. Descoperirea metalurgiei, reusind sa prelucreze metalele pentru a-si confectiona unelele necesare, si practicarea agriculturii au condus la inegalitatea sociala. Cautarea de bogatii si instituirea proprietatii private au condus apoi la razboiul tuturor contra tuturor (bellum omnium contra omnes). - In stare naturala, omul e lup fata de om, conform lui Thomas Hobbes Pentru depasirea unei continue stari de razboi, au ales instituirea contractului social (contractualism) care s-a dovedit a fi inechitabil. Desi proclama unirea tuturor intr-o putere suprema care, guvenand dupa legi intelepte, sa-i protejeze pe cei slabi, garantand fiecaruia dreptul la proprietate privata, contractul sustine de fapt inegalitatea si opresiunea sociala.  Astfel, a fost perpetuata inegalitatea sociala, ducand la aparitia actualei societati corupte. Libertatea naturala din starea naturala a fost pierduta, fiind inlocuita de sclavia omului in starea sociala corupta. Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si, nu in ultimul rand, egocentrist. Criticand societatea contemporana si idealizand “starea naturala”, in care oamenii ar fi fost liberi si egali, Rousseau sustine ca omul este “bun de la natura” , dar ca societatea il corupe. El vede originea inegalitatii sociale in aparitia proprietatii private, care a dus la formarea statului si, mai tarziu, la despotism. Intrucat inegalitatea incalca asa-numitul contract social incheiat intre oameni in perioada trecerii de la starea naturala la cea “civila”, ea trebuie inlaturata. Rezolvarea acestei situatii consta in eliberarea omului de coruptia vietii sociale, readucandu-l la starea de fiinta libera, intr-o societate fara coruptie si oprimare, adica intr-o societate de oameni liberi. Intreaga doctrina a lui Rousseau este rezumată de acest principiu: "Omul, bun, liber și fericit în starea naturală, a devenit rău, sclav și nefericit din cauza societății." Astfel, natura a făcut omul fericit, dar societatea l-a făcut nefericit. Filozofia lui Jean-Jacques Rousseau reprezinta un imens edificiu despre morala și politica. De la Emile si pana la Contractul social, Rousseau prezintă viziunea sa asupra umanității, așa cum ar trebui să fie și nu așa cum este. Rousseau avea o aversiune profundă pentru om așa cum este el. Filozofia lui este în esență reactiva, opunandu-se societății și modernitatii. In Discursul asupra originii  inegalității dintre oameni, Rousseau dezvoltă o metaforă extinsă despre starea naturala, starea precivilizației. El descrie această perioadă a umanității ca fiind cea mai fericita. In starea naturală, conform lui Rousseau, omul este autosuficient și isi cultivă liber lotul său de pămînt. Fiind lipsit de inteligenta, robust și inocent, omul natural nu știe nici de bine, nici de rău, și trăiește în prezent, fără grija zilei de mâine. Contrar lui Hobbes, care a descris starea naturala ca o stare de război, Rousseau a făcut din starea precivilizaționala o epoca a pacii și a sustinut mitul bunului sălbatic, pur, fata de omul civilizat si pervertit. Prima epocă a omenirii a fost un paradis pământesc, un fel de Grădină a Edenului sau Arcadia, dar fiecare epocă care a urmat i-a adus necazuri și suferințe din ce în ce mai mari omului. În această Epocă de Aur, omul trăia într-o stare de inocență primară, în armonie cu semenii săi și cu animalele. Era lipsit de unelte sau mijloace de a cultiva pământul, iar nevoile sale simple erau asigurate de natură. Se hrănea cu fructe de pădure, ghindă și mierea care picura din stejar. Rousseau a descris modul în care această stare naturală idilica a fost distrusa de proprietatea privata. Intr-o zi, spune Rousseau, cineva si-a sustinut dreptul asupra unui teren arabil; astfel, a aparut proprietatea privata și odată cu ea prăbușirea omenirii. Apariția proprietății a generat inegalități și o noua concurenta între oameni. S-a instituit societatea civilă, lipsindu-l de inocenta originara. Analiza dialectica facuta de Rousseau aparitiei si dezvoltarii inegalitatii sociale a fost apreciata de Engels ca fiind geniala. Rousseau privea ca legitima insurectia poporului impotriva despotismului. El era un adept al ideii suveranitatii poporului si preconiza, ca ideal de stat, republica patriarhala, in care cetatenii pot aproba in mod direct legile. Critica rousseaueana a civilizatiei si teoria contractualista au avut, in conditiile epocii, un rol progresist. Hobbes, spre exemplu, considera natura umana ca fundamental egoista si rea, considerând ca asocierea oamenilor nu se realizeaza decât datorita interesului. Teama oamenilor unora fata de altii determina crearea societatii si instaurarea pactului social prin renuntarea voluntara la dorintele si drepturile individuale. Locke insa considera natura umana ca fiind fundamental sociala, iar societatea, continuarea si intarirea legaturilor preexistente din starea naturala. Jean-Jacques Rousseau este o figură aparte în lumea filosofilor din epoca Luminilor. Colaborator al "Enciclopediei", alaturi de Diderot și d'Alembert, el nu va înceta să se deosebeasca, ulterior, de proiectul colegilor săi. Biografia sa il prezintă ca pe un om dintr-o bucata, un caracter integru, un spirit combativ, chiar polemic. Contrar Enciclopedistilor, Rousseau era convins de corupția societății timpului său. În ochii sai, rafinamentul culturii și progresul științific erau mai mult semnul distinctiv al degenerescentei umane decât promisiunea unui viitor luminos. De amintit faptul ca pentru Hobbes și majoritatea teoreticienilor politici, instaurarea societatii pune capat razboiului tuturor impotriva tuturor. Rousseau s-a opus acestei  conceptii: liderii nu au autoritate asupra oamenilor decat pentru faptul ca dețin puterea, iar puterea nu este niciodata echivalentul dreptatii. Rezultă de aici că societatea îndeparteaza libertatea oamenilor impunandu-le o ierarhie pe care nu au ales-o. “Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni este în lanțuri”, scria Rousseau în "Contractul social". Autorul încearcă să descopere rădăcinile acestei pervertiri a omului de către societate în "Discurs asupra originii și fundamentelor inegalitatii dintre oameni." Rousseau arată în acest text - care se doreste o reflecție filosofică și nu o investigație arheologică sau etnologica  - că omul este bun prin natura sa, dar este corupt de către societate. Omul natural trăiește singur, fără gândire sau limbaj. Perfect liber, este condus de instinctul de conservare și se mulțumeste cu ceea ce îi permite să supraviețuiască. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a inzestrat cu capacitatea de a se perfectiona, adică să se adapteze mediului său. Dar iata ca aceste condiții de viata se schimba și omul întâlneste alți oameni și este forțat, pentru a  supraviețui, să se alieze cu ei. Apare, prin urmare, necesitatea de a comunica și de a fi recunoscut, ceea ce a impus crearea limbajului, a agriculturii și a industriei, a artelor, a moralei... Din păcate, această epocă de aur - în care omul este aproape de natura sa fiind in acelasi timp si cultivat - nu durează. Artificiul ia locul naturii sale si se instaleaza inegalitățile dintre oameni: limbajul devine minciuna, realitatea devine aparenta, raționamentul devine sofistică, comparația devine invidie, gelozie, amorul-propriu ia locul iubirii de sine și compasiunii, iar cei bogați îi asupresc pe cei săraci. Și toate acestea sunt justificate de pretinsa voie a lui Dumnezeu sau a falsei nevoi de a lupta împotriva răutatii omului. De aici necesitatea de a regândi Contractul social. Caci Rousseau nu era naiv: el știa că o revenire la starea naturală este imposibilă. Dar el dorea să reconstruiască societatea pe baza liberei asocieri a tuturor oamenilor si nu pe teama de violență și ierarhie, așa cum gandea Hobbes. Acest lucru implică, de asemenea, regandirea educației copiilor, care ar trebui să-i faca sa se simta liberi, sănătosi, echilibrati și apti sa devina cetățeni care se respectă pe ei înșiși și care sunt respectati de ceilalti. © CCC

Este un viciu comun oamenilor sa li se para mai frumoase lucrurile dificile, si cei mai multi considera ca nu stiu nimic cand descopera cauza clara si simpla a unui lucru, in timp ce admira unele teorii sublime si profunde ale filosofilor, desi acestea se sprijina, asa cum se intampla de cele mai multe ori, pe fundamente care n-au fost niciodata suficient cercetate de cineva; nebuni desigur, care prefera luminii, intunericul.

Imaginația este stapana erorii și falsitatii. Blaise Pascal “Imaginaţia, stapâna erorii şi falsităţii, nu face decât să întârzie sau să compromită procesul de creaţie.” Pascal considera ca imaginatia nu poate fi sursă de cunoaștere. El ilustrează aceasta fraza prin exemplul omului care trebuie să traverseze o prăpastie, pe o scandura destul de mare, astfel incat sa nu existe niciun pericol, dar ca imaginându-si propria cădere nu poate face acest lucru fără sa-i fie frică. © CCC

Inceputul tuturor științelor este uimirea că lucrurile sunt ceea ce sunt. (Metafizica) "...caci oamenii când au început sa filosofeze au fost mânati de mirare, mai întâi fata de problemele mai la îndemâna, apoi progresând încetul cu încetul, fata de problemele mai mari". Aristotel Cu alte cuvinte, filosofia este în primul rând o interogare pentru ca nimic nu progreseaza de la sine. Filosoful este uimit in sensul ca se indoieste de tot. Trebuie amintit faptul ca in timpul lui Aristotel filosofia se confunda cu stiinta.

Pentru fericirea statelor, ar trebui ca filosofii sa fie regi sau regii sa fie filosofi. (Republica) Platon Platon evocă aici teoria "filosofilor-regi". El crede că nu există nimic mai rău decât ca statele să fie conduse de către ignoranți. Gândind politica ca o competenta, el ajunge la concluzia că acela care știe (filosoful) trebuie sa guverneze. Pentru aceasta, este necesar, fie ca filosofii sa aiba acces la guvernare, fie ca cei care guvernează sa devina filosofi. Toată viața sa, Platon a incercat în zadar sa realizeze acest proiect.

Nu ne scăldam de două ori în același râu. Heraclit din Efes Heraclit enunta o concepție despre lume conform careia lumea este in veșnică devenire, in veșnică schimbare și, pentru a-si face înțeleasa ideea, recurge la imaginea râului în continuă schimbare.

Natura nu face nimic inutil. Aristotel Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.

Bunul-simț este lucrul cel mai bine impartit din lume. (Discurs asupra metodei) "Bunul-simţ este lucrul cel mai bine împărţit din lume, căci fiecare se crede atât de înzestrat, încât chiar cei mai greu de satisfăcut în orice altă privinţă nu obişnuiesc să dorească mai mult decât au. Şi nu e verosimil ca toţi să se înşele, ci mai degrabă aceasta este o mărturie că puterea de a judeca bine şi de a deosebi adevărul de fals - adică ceea ce se numeşte bunul-simţ sau raţiunea - este, în mod natural egală la toţi oamenii. Şi astfel, diversitatea opiniilor noastre nu provine din faptul că unii sunt mai raţionali decât alţii, ci numai din faptul că noi ne conducem gândurile pe diferite căi şi nu considerăm aceleaşi lucruri." René Descartes Descartes afirmă aici ideea unei universalitati a rațiunii. Toți oamenii sunt inzestrati, in mod egal, cu ratiune, deci cu bun-simt.

Fiecare dintre noi va muri singur. (Cugetari) Blaise Pascal “Suntem nişte caraghioşi dacă ne bizuim pe tovărăşia semenilor noştri! La fel de nevolnici şi neputincioşi ca şi noi, ei nu ne vor ajuta; fiecare dintre noi va muri singur. Trebuie, aşadar, să ne purtăm ca şi cum am fi singuri.” Moartea este o experiență solitara ce nu poate fi împărtășită cu nimeni. Se poate afirma, de asemenea, ca ea ne caracterizează, pe fiecare in parte, prin felul in care are loc si prin modul in care este intampinata. Moartea este o experienta individuala, singulara, imposibil de împărtășit. © CCC

Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, toată fața pământului ar fi fost schimbata. (Cugetari) Blaise Pascal Pascal pledează aici în favoarea ideii unei istorii guvernate de hazard, în care cauze neînsemnate pot schimba dramatic cursul evenimentelor. Astfel, Pascal afirmă că celebra regină a Egiptului, Cleopatra (69-30 î.e.n.), renumită pentru frumusețea ei, al cărei nas grecesc, „la modă” la romani, i-ar fi sedus pe generalii Iulius Cezar și Marc Antoniu, a provocat o perturbare a istoriei umanității prin acest detaliu al fizionomiei sale... Cleopatra a fost lăudată pentru frumusețea sa și, în special, pentru nasul său, despre care se spunea că era admirabil. Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, admiratorii ei nu ar fi luptat atât de mult pentru ea și astfel soarta Imperiului Roman ar fi fost diferită. Prin urmare, se poate spune că simplele detalii, aparent banale, au adesea o importanță remarcabilă prin repercusiunile lor. Dacă austerul Pascal este interesat de acest lucru, în Cugetările sale (1670), este pentru a demonstra două principii: primul, cauzele mici pot produce efecte mari, și, conform principiului dominoului, un eveniment poate duce la o serie de reacții în lanț care vor genera consecințe imprevizibile. Matematicianul evocă, înainte de vreme, un fel de efect fluture, această teorie stipulând că bătaia aripilor unui fluture poate provoca un uragan la celălalt capăt al planetei (adică cel mai mic eveniment poate avea repercusiuni foarte importante). Dragostea: „Cauza acesteia este un nu știu ce, dar efectele sale sunt îngrozitoare.” (Cugetări). Pascal a citit în scrierile lui Plutarh despre faptul că războiul din Egipt, din anul 48 î.Hr., nu era necesar, dar Iulius Cezar l-a declanșat din dragoste pentru Cleopatra. Însă, în timp ce generalul egiptean Achillas era pe punctul de a captura corăbiile romane, Cezar a preferat să le dea foc; focul, întețit de vânturile de sud-est, s-a răspândit cu o asemenea violență, încât a devorat depozitele de grâu din vecinătatea arsenalului naval și, de acolo, s-a răspândit la faimoasa bibliotecă din Alexandria: astfel, cele 400 000 de volume ale bibliotecii Ptolemeilor au fost reduse la cenușă prin efectul înspăimântător al acestei iubiri. Peste mai puțin de două luni, Cezar străbătea Nilul pe un thalamègos (gondola egipteană), în compania unei înflăcărate Cleopatre, de 21 de ani, până dincolo de prima cataractă, la granița cu Etiopia... In completare, un alt citat, edificator in acest sens, al lui Blaise Pascal: “Cromwell ar fi devastat toată creștinătatea, familia regală ar fi fost pierduta și a lui ar fi ajuns puternica, Roma însăși ar fi tremurat din cauza lui, fără un mic bob de nisip, care a început în uretra lui. Dar acest mic graunte de pietriș, care altfel nu ar fi insemnat mare lucru, a fost de ajuns si iata-l mort, familia lui decazuta si regele restabilit." [Pe 3 septembrie 1658, Oliver Cromwell a fost victima unei septicemii din cauza unei infecții a tractului urinar, facilitata de malarie. Cromwell se pare ca a suferit de malarie și de "piatră", un termen comun utilizat pentru infecțiile urinare/renale. In 1658, a fost cuprins de o criza febrila brusca din cauza malariei, urmată de o criza renala. Dupa spusele unui medic venetian, care a analizat stadiul final al bolii lui Cromwell, ceea ce a condus la declinul rapid al starii sale de sanatate si ulterior la decesul sau, a fost o gresita abordare a medicilor sai personali.] © CCC

Experienta de totdeauna ne invata ca orice om care detine o putere este inclinat sa abuzeze de ea si ca el merge mai departe asa pana ce da de limite. (Despre spiritul legilor) “Rezulta ca experienta de totdeauna ne invata ca orice om care detine o putere este inclinat sa abuzeze de ea si ca el merge mai departe asa pana ce da de limite. Insasi virtutea are nevoie de ingradiri. Deci puterea trebuie divizata pentru a nu degenera in arbitrar.” Trebuie ca, prin randuiala statornicita, puterea sa fie infranata de putere. (Despre spiritul legilor) …"pentru ca sa nu existe posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie ca, prin randuiala statornicita, puterea sa fie infranata de putere." Nu există încă libertate dacă puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legislativă și executiva. (Despre spiritul legilor) Charles L. de Montesquieu Aceste trei citate explica și enunta principiul separatiei puterilor in stat. Deoarece a dispune de putere inseamna a fi tentat să abuzezi de ea, puterea risca sa alunece spre despotism. Recunoscând trei puteri în stat (legislativă, executivă și judecătorească), Montesquieu considera că o conditie a libertatii este ca aceste trei puteri sa fie independente, astfel încât fiecare sa le contrabalanseze pe celelalte două. Separația puterilor este un principiu de distributie a diferitelor funcții ale statului ce sunt incredintate componentelor acestuia. Scopul acestei separări este de a avea instituții ale statului care respecta libertățile fundamentale ale cetatenilor. Separatia puterilor a devenit un element esențial al democrațiilor reprezentative. Separația puterilor a fost, în esență, teoretizata de John Locke și Montesquieu. In Franța, este reținuta cel mai adesea clasificarea lui Montesquieu, definita în Despre spiritul legilor: - puterea legislativă, incredintata unui Parlament (sau Legiuitor); - puterea executiva, incredintata unui guvern compus dintr-un prim-ministru și miniștri, condus de către un șef de stat și / sau de guvern; - puterea judecatoreasca, încredințată instanțelor judecatoresti. Termenul de "a patra putere" in stat este folosit uneori pentru a desemna anumite instituții precum presa sau autoritatea monetara. Montesquieu, alaturi de John Locke (1632-1704), a fost inspiratorul principiilor organizarii politice și sociale pe care se bazeaza societatea moderna. Enuntata de catre John Locke (Traité du gouvernement civil, 1690), teoria separatiei puterilor a fost definitivata si explicata pe larg de catre Charles-Louis de Montesquieu (1689-1755) in celebra lucrare "Despre spiritul legilor" (1748), facand din separatia puterilor un eficient instrument al sigurantei cetatenilor. Montesquieu a oferit o formulare precisă şi clară acestei teorii care va forma unul dintre punctele principale ale programelor revoluţiilor burgheze. Aceste puteri recunoscute de Montesquieu trebuie să fie atribuite unor organe separate şi independente unele de altele. Aparuta in secolul Luminilor, alaturi de alte teorii, ea a fost indreptata impotriva obscurantismului feudal si a inchistarii medievale, impotriva abuzului de putere. Teoria separatiei puterilor a fost o reactie impotriva monarhiei absolute, considerata de drept divin, forma de guvernamant in care regele concentra in mainile sale puterea suprema, considerandu-se personificarea statului, de unde si celebra formula a regelui Ludovic al XIV-lea, "Statul sunt eu." (L'Etat c'est moi). Teoria separatiei puterilor a avut un rol decisiv, in promovarea sistemului reprezentativ, in valorificarea democratica a relatiei dintre detinatorul suveran al puterii (poporul, natiunea) si organizarea statala a puterii politice, in cautarea, in chiar organizarea statala si functionarea puterii, a garantiilor exercitarii drepturilor omului si cetateanului. Este o teorie care a stat la baza elaborarii constitutiilor moderne conforme principiului constitutionalismului, Constitutia SUA din 1787. Necesitatea unei astfel de separatii a inspirat redactarea articolului 16 din Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului din 26 august 1789 care afirma (deși aluziv și fără precizie): "O societate în care garanția drepturilor nu este asigurată si nici separația puterilor nu este stabilita, nu are o Constituție." Din punct de vedere politic, principiul separatiei puterilor in stat este considerat ca fiind generator de libertaţi politice, prin echilibrul şi colaborarea puterilor separate.

Nu poruncim naturii decat supunandu-ne ei. (Noul Organon) Francis Bacon Legile naturii sunt strict determinate si, neputand fi schimbate, oamenii trebuie sa li se supuna. Acest lucru nu înseamnă însă că oamenii sunt supusi naturii. Modalitatea  propusă este aceea de a folosi legile naturii in folosul oamenilor. Astfel, respectand legile naturii, aceasta poate fi supusa vointei lor. Libertatea nu consta in absenta constrângerii, ci în utilizarea rațională a acestor constrângeri. Bacon, prin aceasta fraza, subliniază faptul ca forta asupra lucrurilor provine din cunoașterea lor. Nu se poate obține ceva din partea naturii doar prin transmiterea dorintei. Natura trebuie studiata, înțeleasa pentru a fi folosita scopurilor dorite. Cunoașterea inseamna putere, deoarece permite acționarea asupra obiectului studiat, astfel încât sa se  obțina ceea ce se doreste de la acesta.