Suntem liberi sa alegem intre bine si rau; nu suntem ca buturuga care, aruncata pe rau, nu poate merge decat intr-un fel, pe cursul apei; avem in noi puterile inotatorului si putem sa alegem directia care ne convine, sa luptam impotriva valurilor si in pofida curentului, sa mergem, mai mult sau mai putin, unde vrem. Nici o constrangere absoluta nu apasa asupra vointei noastre si noi stim si simtim ca, in ce priveste faptele noastre, nu suntem incatusati, prin nici un fel de vraja. Toate nazuintele noastre spre frumos si spre bine ar fi paralizate, daca am gandi altfel…Fara aceasta, unde ar mai fi responsabilitatea? si la ce-ar sluji sa invatam, sa sfatuim, sa predicam, sa certam si sa pedepsim? La ce bun legile, daca n-ar fi credinta universala cum e si faptul universal ca depinde de oameni si de hotararea lor individuala de a se conforma lor sau nu? In fiecare clipa a vietii noastre, constiinta noastra proclama ca vointa ne este libera. E singurul lucru care e cu totul al nostru, si directia, buna sau rea, pe care i-o dam nu depinde, in definitiv, decat de noi.
Obisnuinta de a pune pe hartie gandurile si observatiile, pentru a sti unde sa le gasesti, ca sa le impiedici sa dispara in tinutul intunecat al uitarii, a fost de un mare folos multor oameni intelepti si studiosi...E cu aceasta obisnuinta ca si cu inventarul marfurilor, fara de care n-ai sti niciodata ce ai, nici ce nu ai.
Când ești pe drum spre fapte mari, nu trebuie să te împiedici de lucruri mărunte.
Nici o distinctie cu adevarat onorabila nu se poate castiga decat cu pretul celor mai mari eforturi individuale: perfectiunea nu se gaseste pe pamantul lenei.
In viata fiecarui om exista un moment in care poate alege intre doua tendinte diametral opuse ale naturii sale…Sa nu crezi niciodata cand ti se spune ca in anumite imprejurari un om n-ar fi putut altfel de cum a actionat, sa nu crezi fiindca nu-i adevarat. Intrebarea este numai cat de departe trebuie sa mergi inapoi pentru a gasi punctul unde liberul sau arbitru era inca intact.
Am pretuit mai mult sfortarea de a se realiza, chinuit si dusman cu sine, tenace, strans in vointa de a se porunci si de a se totaliza intr-un rezultat fara pereche. Si cateodata cand e mistic urmarita si inversunat, sfortarea, catre devenire, cu caracterul ei etern, intrece momentana satisfactie de a fi ajuns.
Economia poate fi privita ca fiica prevederii, ca sora cumpatarii si ca mama libertatii.
Adevarata modestie totusi este foarte potrivita cu dreapta apreciere a propriei noastre valori, si nu cere deloc sa dispretuim orice merit.
Vointa este singura care poate coordona fortele statului in vederea realizarii scopului sau, care este binele comun.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.