Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "glorie"

Gloria şi faima sunt dulci, mai ales de la distanţă, când le visezi. De îndată ce le ai, nu le mai simţi decât spinii.

(Groapa)

© CCC

Nădăjduiește în rodul muncii tale de la posteritatea onestă și lipsită de invidie: aceasta este gloria, singura scară pe treptele căreia muritorii, cu pas sprinten, urcă la cer şi devin tovarăşi ai zeilor.

(Apărarea și preamărirea limbii franceze)

© CCC

Învățătorul spune că e un lucru glorios să mori pentru Credinţă şi tata spune că e un lucru glorios să mori pentru Irlanda şi mă întreb dacă există cineva pe lume care ar dori să trăim.

(Cenușa Angelei)

© CCC

Spiritul unei femei este recunoscut de îndată ce servește gloriei bărbatului sau plăcerii lui.

(Intelectualii și femeile socialiste)

© CCC

Istoria nu este făcută din victorii sau înfrângeri de moment, ci din marile mișcări care conduc popoare întregi spre glorie sau distrugere.

(Doamna Parkington)

© CCC

Gloria este nestima generală.

Frumusețea nespusă a sânului unei femei nu e, oare, gloria supremă a evoluției umanității?

Gloria sau meritul unor oameni li-l acorda faptul de a scrie bine; altora le-o da faptul de a nu scrie deloc.

Când fără riscuri ai învins, lipsit de glorie îţi va fi triumful.

Pictorii au uitat peisajul marilor orase, adica colectia de maretii si frumuseti rezultand din importante aglomerari de oameni si de monumente, farmecul profund si complicat al unei capitale in varsta, imbatranite in gloria si in framantarile vietii.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.