Citate de Alexandre Dumas-tatal

Plangand tu ai venit pe acest pamant; amici, ce te-asteptau, te salutau zambind; dar sa traiesti astfel incat cand te vei stinge sa parasesti zambind amicii ce te-or plange.

Inimile cele mai corupte nu pot crede în rău decât punându-l în legătură cu un interes oarecare; răul inutil şi fără cauză repugnă ca o anomalie.

In adancul patimilor, dincolo de placere, exista intotdeauna putina remuscare.

Dumnezeu, marginind puterile omului, i-a dat in schimb dorinte nemarginite.

Ne-nduplecata moarte, pe nimeni nu amana.

Să mori înseamnă să refuzi orice înțelegere, și pentru totdeauna, din partea altora.

Casele, ca şi oamenii, au sufletul lor şi chipul lor care reflectă esenţa interioară.

Sinuciderea nu poate fi privita decat ca slabiciune. E mai usor sa mori decat sa induri neclintit o viata chinuita.

Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Nu ca mi-ar fi teama de moarte, dar as prefera sa nu fiu acolo cand o sa vina dupa mine.

Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.

Moartea nu este decat o deplasare a individualitatilor. Ereditatea face sa circule aceleaşi suflete prin succesiunea generaţiilor aceleiasi rase. La mort n'est qu'un déplacement d'individualités. L'hérédité fait circuler les mêmes âmes à travers la suite des générations d'une même race.  (Hier et demain)

Nu voi muri pe de-a-ntregul; o buna parte din mine va infrange moartea.

Omul, in inima caruia s-a inradacinat atat de adanc dra­gostea pentru viata, face tot ce-i cu putinta ca sa-si pastreze viata, atat de grea uneori si atat de scumpa intot­deauna.

Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori. Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine. Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori. Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține. (Rubaiate)

Obisnuieste-te cu gandul ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, deoarece tot binele si tot raul ni se afla in senzatii, iar moartea nu-i altceva decat lipsa de senzatii. De aici urmeaza ca cunoasterea exacta a acestui fapt, anume ca moartea nu constituie nici un rau pentru noi, ne face sa ne bucuram de viata aceasta muritoare, indepartandu-ne de gandul unei vieti vesnice si de dorinta de nemurire. Asadar, raul cel mai grozav, moartea, nu-i nimic pentru noi, deoarece atat timp cat traim, moartea nu exista: iar in clipa cand vine moartea, atunci nu mai suntem noi. Moartea nu exista nici pentru vii, nici pentru morti, deoarece pentru unii nu-i ea de fata, iar pentru ceilalti nu mai sunt ei.

Ideea mortii este o idee experimentala; ideea imortalitatii sufletului nu este un concept, ci o idee abstracta.

Cea mai mare parte a relelor savarsite de oameni i-au intampinat deghizate sub o haina care parea intr-adevar a necesitatii, apoi dupa ce au savarsit pacatul intr-o clipa de exaltare, de teama si de nebunie, oamenii vad ca ar fi putut trece pe langa el, ocolindu-l.

Cand te-ai deprins in viata cu un obicei... iti pare cu neputinta sa renunti la el, fara sa sfarami in acelasi timp toate celelalte resorturi ale vietii.

Pentru oamenii care cunosc numai trecutul si viitorul si nu pot trai o eternitate in orice clipa a prezentului, pentru asemenea oameni moartea trebuie sa fie groaznica! Cand nu mai au cele doua carje, spatiul si timpul, cad in neantul etern.