Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.
Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.
Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.
Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.
(Lorelei)
(Traducere de Șt. O. Iosif)
Cunoştinţele sunt de două feluri. Fie cunoaştem singuri subiectul, fie ştim unde putem găsi informaţii despre el.
Fără de păcat e cel incapabil de păcat.
Tot ce priveşti poate deveni o poveste şi poţi face o poveste din tot ce atingi.
© CCC
Mă-ntreb ce-ar putea să însemne
Mâhnirea din sufletul meu.
E-o veche poveste, pesemne,
Ce-mi stăruie-n minte mereu.
E clipa când se înserează,
Iar Rinul curge domol.
Mai arde o ultimă rază
Pe creștetul muntelui gol.
Mai mândră-ntre mândre fecioare,
Cu părul de aur, stă sus.
Cosița și-o piaptănă-n zare
De aur scăldată-n apus.
Se piaptănă-n raza-aurie
C-un piepten de aur, cântând.
Vrăjită-i acea melodie,
Descântecul ei de ne-nfrânt.
Vâslașul ascultă din luntre
Și-un dor îl încearcă nespus.
Cum poate el stânca s-o-nfrunte
Când ochii lui cată în sus?
La urmă se pierde-n vâltoare,
Furat de mirajul bălai,
De vină a fost mi se pare,
Cu cântecul ei, Lorelei.
(Lorelei)
Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.
Uneori îmi iau începutul unei povești dintr-o amintire, o anecdotă, dar asta se pierde și de obicei este de nerecunoscut în povestea finală.
© CCC
Povestea pe care o spunem este povestea eternă a iubirii în ținutul etern al poeziei; nu punem date eternității.
(Iberia)
© CCC
Dilema criticului: sau ofensez autorul spunându-i adevărul, sau îl mint şi mă ofensez pe mine însumi.
Nu știi care va fi povestea lui înainte de a privi în urmă.
(Noi am fost familia Mulvaney)
© CCC
Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.
Poveștile bune nu lipsesc, dar cele mai bune sunt cele adevărate.
(În căutarea zilei de mâine – Originile)
© CCC
Cifrele rotunde mint întotdeauna.
Pentru spiritele mari şi nobile, curiozitatea este prima şi ultima pasiune.
Tuturor ne place să vorbim pe o temă care nu ne preocupă deloc.
Noi toţi trăim cu speranţa de a fi pe placul cuiva.
Când începe secretomania sau misterul, nici viciul sau escrocheria nu sunt prea departe.