Samuel Johnson, sau Dr Samuel Johnson, 7 sept. (18 sept. stil nou) 1709 – 13 dec. 1784, unul dintre principalii autori ai literaturii engleze din secolul XVIII, poet, eseist, bibliograf, lexicograf și unul dintre cei mai fini critici ai acestei literaturi. A fost editor al operelor lui Shakespeare și al revistelor The Rambler și The Idler. A trăit 75 de ani.
A fost ultimul mare reprezentant al clasicismului englez a cărui operă a dominat viața literară a Angliei acelei epoci.
Fiul unui librar sărac, Samuel Johnson s-a născut în orașul Lichfield (Staffordshire), unde a studiat până în 1728, când a intrat la colegiul din Pembroke, la Universitatea din Oxford, unde a rămas doar 13 luni, fiind nevoit să-și întrerupă studiile din motive financiare, legate de moartea tatălui său. Samuel a dobândit o mare cunoaștere a autorilor clasici.
S-a întors la Lichfield, deprimat, cu o melancolie pe care o va resimți tot restul vieții. A încercat să obțină un loc de muncă ca institutor și s-a căsătorit cu o văduvă cu douăzeci de ani mai în vârstă.
În 1737, s-a mutat la Londra, unde a scris poezii și texte de proză pe teme literare și politice, a publicat articole în revista The Gentleman’s Magazine.
În 1744 a fost publicat „Life of Savage”, (Viața domnului Savage, 1744) o critică acerbă a corupției din Londra și a sărăciei scriitorilor, iar în 1749, a publicat „Zădărnicia dorințellor omenești”.
Între 1750 și 1752, scria aproape în întregime conținutul revistei The Rambler.
A devenit faimos cu „Dicționarul limbii engleze”, publicat în 1755, care a rămas opera de referință până la publicarea Oxford English Dictionnary (1884-1928).
În 1763, l-a cunoscut pe James Boswell cu care va merge în Scoția, o călătorie relatată în „O călătorie către insulele de vest ale Scoției”, 1775.
În 1781, a publicat faimoasa lucrare „Viețile marilor poeți englezi”, eseuri biografice și literare.
Johnson era cunoscut pentru umorul său devastator, conversația strălucită și erudiția sa. Conservatorismul său politic s-a bazat pe un profund scepticism cu privire la posibila îmbunătățire a naturii umane.
Opere principale:
– Poezie: Londra, 1738 ; Zădărnicia dorințelor omenești, 1749;
– Biografie: Viața domnului Richard Savage, 1744;
– Teatru: tragedia Irene, 1749;
– Dicționar: Dicționarul limbii engleze, 1755;
– Roman: Rasselas, prințul Abisiniei, 1759;
– Note de călătorie: O călătorie către insulele de vest ale Scoției, 1775;
– Eseu: Viețile poeților, 1779/1781.