Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "basm"

O iubesc pe Albă-ca-Zapada

Mi se-nlăcrimează rece spada

Când ajung în faţa ei şi-o văd,

O iubesc pe Albă-ca-Zăpada

Şi albastrul ochilor prăpăd.

 

Uneori ea spune şi cuvinte

Cum ar fi că frigul e frumos,

Dar îmbrăţişarea mea fierbinte

Ar putea s-o dea din sine jos.

 

Legea ei e depărtarea noastră,

Ca să fie, nu o vom avea.

Fulgeră o lacrimă albastră

Şi mă tem că se topeşte ea.

 

Îmi păstrez în drob de gheaţă spada

Nici n-aştept să se mai facă zi,

Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada

S-o ating, dar fără-a o topi.

 

Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este

Să îngheţ păzind-o vinovat,

Şi mă tem că va fugi-n poveste

Şi-o să moară la vreun dezgheţat.

 

Țurțure înmiresmat mi-e spada,

Să despice-n jurul ei femei,

O iubesc pe Albă-ca-Zăpada

Şi-am să mor în basm de dragul ei.

Basmul este oglindirea vietii in moduri fabuloase.

Eu nu ştiu ce poate să fie

Că-mi sună mereu în urechi

Cu veşnica-i melancolie

Un basm din zilele vechi.

 

Se-ntunecă fără de veste,

Lin apele Rinului curg,

Şi cresc ale munţilor creste

Măreţ strălucind în amurg.

 

Pe stâncă un chip de femeie

S-arată din negură blând,

Brăţara-i de aur scânteie,

Ea-şi piaptănă părul cântând.

 

Ea-şi piaptănă părul şi cântă

Un cântec de vrajă al ei;

Te farmecă şi te-nspăimântă

Cântarea frumoasei femei!

 

Pescarul, nebun, se repede

Cu luntrea lui mică şi, dus,

Nici valuri, nici stâncă nu vede,

El caută numai în sus.

 

Vâltoarea-l izbeşte de coasta

Stâncoasă, şi moare-necat:

Loreley a făcut-o aceasta

Cu viersul ei fermecat.

(Lorelei)

(Traducere de Șt. O. Iosif)

Deşi mi-a plăcut dintotdeauna să stau de vorbă cu oamenii – şi, mai ales, cu cei mult mai bătrâni decât mine – când eram copil, cel mai bine petreceam (şi fiindcă n-aveam cu cine să mă joc) plimbându-mă prin câmp, vorbind de una singură şi inventându-mi poveşti. Personajele din basme îmi erau familiare.

Aş vrea un cer albastru, şi pace, şi lumină,

Ca-n basme să-mi răsară în faţă o grădină,

Cu largi cărări umbrite, şi flori de liliac,

Şi sălcii plângătoare pe-o margine de lac…

 

Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire!

Cu ochii mari şi limpezi, cu mijlocul subţire,

Crăiasa mea iubită – regina florilor –

Să-ţi dau o veşnicie de nesfârşit amor!

 

Să nu te văd iar tristă, – ci dornică de viaţă,

Cu zâmbetul pe buze şi rumenă la faţă,

Să uiţi c-ai mers odată pe-al vieţii aspru drum,

– Să nu te mai ajungă durerile de-acum…

(Iubitei întristate)

Realitatea e ruina unui basm.

Da, copilaria e si ea copil. Printre lacrimi, a vazut un sufletel cu bratele intinse spre ea si a zambit din nou. Pe urma si-a sters ochii si a alergat spre el. L-a cuprins in brate si a ras… un suflet mic are nevoie de lumina si lumina e in rasul copilariei. Si din nou a zburdat c-un copil, si l-a mangaiat si l-a adormit in soapte usoare si l-a desteptat cu cantece tesute pe raze de soare. Copilul s-a facut mare… urechile lui n-au mai auzit vorbe de basm si, ca-n basm, cantecele prietenului nu mai erau lumina in sufletul lui. Viata ii acoperea si sufletul si urechile ca sa-l smulga mai usor. Copilaria a plans din nou. Dar copilaria e totdeauna mica si un copil, dupa ce plange, rade iar…

(Însemnările mele)

Numai slăbiciunea corpurilor noastre și a legaturii cu noi înșine ne împiedică să ne vedem într-o lume de basm.

(Enciclopedie)

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.