Citate despre Evidenta

Fiecare noțiune, fiecare familie, fiecare individ are o mitologie care dă culoare existenței sale. (Din voia Domnului)

Cum putem face puțină lumină asupra misterului căruia îi suntem prizonieri? Pe ce ne putem baza pentru a rezolva problemele pe care ni le pune? A se baza, probleme, rezolvare. Răspunsul se află chiar în întrebare: pe numere. În această lume efemeră în care domnesc schimbarea și precaritatea, numerele par să aducă un fel de necesitate și aproape eternitate. Totul trece. Nimic nu durează. Dar, într-un triunghi, pătratul ipotenuzei este egal, a fost întotdeauna egal și va fi întotdeauna egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi. Și cele trei unghiuri ale triunghiului sunt egale pentru totdeauna cu două unghiuri drepte. Drept urmare, marile minți au putut să susțină că numerele au fost anterioare gândirii omenești și chiar Creației: „Cum Deus calculat fit mundus.» (Când Dumnezeu calculează, se face lumea). Cine poate crede, totuși, că există numere în afara spațiului și timpului? Înaintea exploziei primordiale din care s-a născut universul nostru, înaintea zidului Planck care îl ferește de curiozitatea noastră, ca în eternitatea în care fiecare dintre noi va fi cufundat după moartea sa, nu există nici forme, nici culori, nici mare, nici mic, nici lung, nici scurt, nici sus, nici jos. Nu există nimic. Sau cel puțin nimic din ceea ce putem ști. Nu există numere. Numerele – ca orice altceva – capătă sens doar odată cu oamenii, pentru ei și grație lor. Pământul este minuscul, însă oamenii sunt puternici. Numerele le îngăduie să exploreze și să înțeleagă lumea. Nu există o formulă a Universului, dar dacă ar exista, ar fi una matematică. Numerele nu folosesc doar la calculat. Întrucât exprimă cantități, ele ne îngăduie să distingem sau să punem laolaltă. Sunt soclul, cimentul și poate chiar sensul tuturor lucrurilor – și al întregului. Înainte și după lumea noastră, nu este suficient să spunem că toate vacile sunt negre: nu există vaci deloc. Nu este nevoie să le numărăm. În nimic, totul este confuz. În lumea în care trăim, în schimb, nu există doar vaci, ci și obiecte, indivizi, idei, sentimente distincte unele de altele și pe care le separăm sau le aducem împreună datorită numerelor. Există un Soare, avem doi ochi, trifoiul are trei frunze la majoritatea acestor plante, anul are patru anotimpuri, avem cinci degete la fiecare mână. Lumea se formează doar din întâlniri și combinații. Ieșind dintr-un nimic care nu se distingea deloc, acest tot al nostru, imens, dar limitat, durabil, dar trecător, ar fi putut căpăta cele mai diverse și mai neverosimile chipuri. La bunul plac al numerelor care domnesc asupra lui, este o colecție în spațiu și o succesiune în timp. (Călăuza rătăciților, Numerele) © CCC

Singurul viitor al viitorului este acela de a deveni trecut. Când viitorul se aruncă asupra noastră, este atât de dornic să se schimbe în trecut, încât ia doar pentru o clipă, cât un suspin, cât un clipit, cât o fulgerare, forma fragilă a prezentului. Aproape că s-ar putea susține că timpul are o singură idee: să sară peste etapa prezentului. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC

Pe baza numerelor care constituie atât materialul investigațiilor sale, cât și instrumentul său de lucru, știința, sub diferite denumiri, descifrează universul în spațiu și timp. Ea se ridică foarte sus în infinitul mare și coboară foarte jos în infinitul mic. Între aceste două extreme, care corespund reciproc, ea explorează ceea ce numim lumea reală – adică a noastră. Aproape tot ce știm despre univers și despre noi înșine – aproape totul, dar nu totul – provine din numere și știință. Datorită numerelor, știința contribuie la construirea unui viitor care încă nu există și se întoarce la un trecut dispărut pe care îl reconstituie până când îl recreează. (Călăuza rătăciților, Știința) © CCC

Toată literatura occidentală provine din Iliada și Odiseea în care sunt deja prezente temele războiului, călătoriilor, dragostei, prieteniei și pasiunilor. © CCC

Moartea este ținta și sfârșitul oricărei vieți și e imposibil să spunem ceva despre ea. Știm tot — sau aproape tot — despre viață, până la moarte. Putem vorbi despre acea parte a morții care ține de viață. Dar nu știm nimic despre moartea de după moarte. N-am știut niciodată nimic. Nu vom ști vreodată. Poate că nu e nimic de aflat. Cel mai straniu aspect al morții este bariera de netrecut care o separă de viață. S-ar zice că e dinadins așa. Demult în vechime, acum milioane și milioane de veacuri, a fost ridicat un zid pentru a ne împiedica să aflăm care ne este originea. În curând, peste câțiva ani sau luni, poate chiar mâine, un zid se va înălța în fața noastră, pentru ca, până la urmă, să nu ne cunoaștem destinul. Nu știm de unde venim, nu știm unde ne ducem. Suntem rătăciți. (Călăuza rătăciților, Moartea)

Titlul acestui manual de savoir-vivre pentru uzul celor care se întreabă despre misterele lumii, l-am împrumutat de la Maimonide, filosof și doctor evreu născut la Cordoba, apoi musulman, pe vremea lui Philippe Auguste, a Sfântului Francisc de Assisi, a împăratului Frederic al II-lea și a lui Saladin, cu aproape o mie de ani în urmă. Astăzi ca și ieri, suntem cu toții rătăciți. Încă nu știm ce ne-ar plăcea să știm atât de mult: de ce ne-am născut și ce devenim după moarte. Dincolo de accidentele vieții noastre de zi cu zi care sunt suficiente pentru a ne ocupa, motivele și sensul trecerii noastre pe această planetă pe care o numim Pământ ne rămân foarte obscure. Următoarele pagini sunt o încercare de a răspunde la întrebarea: Ce fac aici? (Călăuza rătăciților, Mod de utilizare) © CCC (Ce fac aici? – iată întrebarea la care se străduiește să răspundă acest manual de buzunar, care n-are altă ambiție decât aceea de a descrie cu îndrăzneală, cu naivitate și plin de vioiciune lumea incredibilă în care am fost aruncați fără voia noastră, dar și să livreze, pe cât e posibil, câteva scurte recomandări despre felul în care ne-am putea bucura de ea și despre cum ea ne-ar putea oferi un strop de demnitate. Savoir-vivre: cunoașterea și practicarea uzanțelor în societate; abilități de viață, bune maniere, norme de conduită, etichetă.)

Evidenţa paralizează demonstraţia. (Mănuşa din păr de cal)

…așa că fiecare zi a adus o nouă coborâre în profunzimile existenței concrete și o nouă înălțare spre culmile abstracțiunii. (Gloria imperiului) © CCC

Pe acest Pământ pe care trăim, totul se grăbește să dispară. Asta e regula. Nimeni nu poate face nimic. Timpul trece, anii trec, viața trece și noi trecem. Nimic nu durează. Totul trece. Fără cea mai mică excepție. Bucuriile noastre, durerile noastre, obiceiurile noastre, credințele noastre, limbile noastre, civilizațiile noastre. Pământul nostru va fi doar o mare ruină și toate acestea vor trece. La fel, Soarele și galaxia noastră. Și universul? Multă vreme, oamenii au crezut că universul este etern. Dar spre începutul secolului trecut, prin calcul și observație, mai aproape de Geneză decât majoritatea filozofilor, știința a descoperit că, asemenea vieții, și universul are o istorie. A avut un început și va avea un sfârșit. Va trece ca și oamenii. (Călăuza rătăciților, Dispariția) © CCC

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC

Este deci permis să vorbim despre o enigmă? Dar, prin definiție, fiecare enigmă are soluția ei. Poate că nu există o soluție la problema pusă de univers și de destinul nostru? Nu e exclus ca lumea să fie absurdă, ca întreg răul și tot binele, ca toate suferințele și toate bucuriile, orice frumusețe și întreaga iubire să dispară în neant și să fie date uitării, iar viața – care ne e așa dragă – să fie lipsită de sens. (Călăuza rătăciților, Enigma) © CCC

Atunci când există ceva mai presus de viață, viața devine frumoasă. © CCC

Onorurile, le disprețuiesc, dar nu detest neapărat ceea ce disprețuiesc. © CCC

Știința, morala, istoria se descurcă foarte bine fără Dumnezeu. Oamenii sunt cei care nu se pot descurca fără Dumnezeu. (Viața și opera lui Dumnezeu)

Blocați în timp, în istorie, în viața noastră, în lume, avem dreptul să ne imaginăm, vag și fără certitudine, ce a fost înainte și ce va fi după. Nu putem spune nimic incontestabil sau definitiv. Pentru noi, cei rătăciți, universul, timpul, istoria, sensul vieții noastre ne apar ca un secret. Orice secret presupune un adevăr reținut și ascuns. Moștenitor al unei multitudini de forțe magice, apoi al unei mulțimi de zeițe și zei cu genealogii complicate. Dumnezeu a fost mult timp deținătorul și garantul acestui adevăr ascuns. Dar mulți, timp de un secol sau două – și chiar înainte, în număr mai mic – se întreabă dacă există. Mulți susțin că nu. A vedea un secret în univers ar însemna să-L anticipezi pe Dumnezeu. (Călăuza rătăciților, Secretul) © CCC

Tradițiile - ca și femeile - sunt făcute pentru a fi atât respectate, cât și contestate. © CCC

Oricine știe că evidențele ascund întotdeauna sisteme. Nimic nu e mai părtinitor decât imparțialitatea. (Din voia Domnului)

La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune. La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic. La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite. La a treia întrebare: Există Dumnezeu. Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna. Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic. Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret. (Călăuza rătăciților, Angoasa) © CCC

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC