La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune.
La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic.
La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite.
La a treia întrebare: Există Dumnezeu.
Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna.
Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic.
Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret.
(Călăuza rătăciților, Angoasa)
© CCC
Este deci permis să vorbim despre o enigmă? Dar, prin definiție, fiecare enigmă are soluția ei. Poate că nu există o soluție la problema pusă de univers și de destinul nostru? Nu e exclus ca lumea să fie absurdă, ca întreg răul și tot binele, ca toate suferințele și toate bucuriile, orice frumusețe și întreaga iubire să dispară în neant și să fie date uitării, iar viața – care ne e așa dragă – să fie lipsită de sens.
(Călăuza rătăciților, Enigma)
© CCC
Blocați în timp, în istorie, în viața noastră, în lume, avem dreptul să ne imaginăm, vag și fără certitudine, ce a fost înainte și ce va fi după. Nu putem spune nimic incontestabil sau definitiv. Pentru noi, cei rătăciți, universul, timpul, istoria, sensul vieții noastre ne apar ca un secret.
Orice secret presupune un adevăr reținut și ascuns. Moștenitor al unei multitudini de forțe magice, apoi al unei mulțimi de zeițe și zei cu genealogii complicate. Dumnezeu a fost mult timp deținătorul și garantul acestui adevăr ascuns. Dar mulți, timp de un secol sau două – și chiar înainte, în număr mai mic – se întreabă dacă există. Mulți susțin că nu. A vedea un secret în univers ar însemna să-L anticipezi pe Dumnezeu.
(Călăuza rătăciților, Secretul)
© CCC
Oricine știe că evidențele ascund întotdeauna sisteme. Nimic nu e mai părtinitor decât imparțialitatea.
(Din voia Domnului)
…așa că fiecare zi a adus o nouă coborâre în profunzimile existenței concrete și o nouă înălțare spre culmile abstracțiunii.
(Gloria imperiului)
© CCC
Inceputul tuturor științelor este uimirea că lucrurile sunt ceea ce sunt. (Metafizica)
"...caci oamenii când au început sa filosofeze au fost mânati de mirare, mai întâi fata de problemele mai la îndemâna, apoi progresând încetul cu încetul, fata de problemele mai mari".
Aristotel
Cu alte cuvinte, filosofia este în primul rând o interogare pentru ca nimic nu progreseaza de la sine. Filosoful este uimit in sensul ca se indoieste de tot. Trebuie amintit faptul ca in timpul lui Aristotel filosofia se confunda cu stiinta.
Știința fără conștiință este ruina sufletului.
(Gargantua)
Nu cred în știința empirică. Cred doar în adevărul a priori.
© CCC
Stiinta si puterea sunt unul si acelasi lucru.
Matematica, ştiinţa eternului şi imuabilului, reprezinta ştiinţa irealului.
Mai mult decât un secret sau o enigmă, universul este un mister, iar viața noastră este un mister. Și ne este interzis să pătrundem acest mister.
Ce să facem? Poate ar fi mai bine să ne luăm partea? Ce folos să dezbatem? Să renunțăm să cunoaștem ceea ce ne este imposibil să cunoaștem. Să închidem ochii. Să ne bucurăm de o existență care este un fel de minune. Să fim fericiți.
O voce venită de nu se știe unde și care nu ar obosi niciodată ne șoptește în tăcere că nu este suficient să fim fericiți. Nu suntem aici pentru a ne amuza. Sau nu doar pentru a ne amuza.
Dar atunci pentru ce? Doar pentru a ne petrece timpul? Doar pentru a ne repezi, legați de mâini și de picioare, în farmecele puternice și amare ale acestui „divertisment” denunțat de Pascal? Poate doar, în cel mai bun caz, pentru a încerca să strângem firimituri din puținul, în continuă schimbare și deja depășit, care ni se permite să-l cunoaștem?
(Călăuza rătăciților, Misterul)
© CCC
Stiinta e considerata morala sau imorala, dupa cum folosirea ei e binefacatoare sau distructiva...; in realitate, ar fi mai potrivit de a transfera aceasta apreciere nu asupra stiintei, ci asupra oamenilor care o aplica si care o folosesc…
Știința nu este altceva decât o încercare de a explica un miracol inexplicabil, iar arta, o interpretare a acestui miracol.
(Cronici marțiene)
© CCC
Studiaza intai stiinta si continua apoi cu practica nascuta din aceasta stiinta.
Una dintre cheile evidente și secrete ale acestei lumi în care trăim este că își petrece timpul într-un prezent etern care dispare mereu. Între un viitor care încă nu există și un trecut care deja nu mai există se strecoară o abstracţiune pură, un fel de vis imposibil. Este această absență plină de suspans pe care o numim prezent. Nimeni nu a trăit vreodată altundeva decât pe această graniță oscilantă dintre trecut și viitor.
(Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul)
© CCC
Știința nu trebuie să se predea în fața Universului și atunci când Pascal încearcă să deducă existența lui Dumnezeu din presupusa infinitate a Naturii, putem considera că se uită în direcția greșită.
© CCC
Creativitatea este mai importantă decât ştiinţa; ştiinţa este limitată, însă creativitatea cuprinde întregul univers.
Avantajul emotiilor e ca ne induce in eroare, iar avantajul stiintei este ca nu e emotionala.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.