Citate de Jean d’Ormesson

Stiinta? La urma urmei, ce este ea, daca nu o lunga si sistematica curiozitate? (Tara Fagaduintei) © CCC

Știința fără conștiință este ruina sufletului. (Gargantua)

Pe baza numerelor care constituie atât materialul investigațiilor sale, cât și instrumentul său de lucru, știința, sub diferite denumiri, descifrează universul în spațiu și timp. Ea se ridică foarte sus în infinitul mare și coboară foarte jos în infinitul mic. Între aceste două extreme, care corespund reciproc, ea explorează ceea ce numim lumea reală – adică a noastră. Aproape tot ce știm despre univers și despre noi înșine – aproape totul, dar nu totul – provine din numere și știință. Datorită numerelor, știința contribuie la construirea unui viitor care încă nu există și se întoarce la un trecut dispărut pe care îl reconstituie până când îl recreează. (Călăuza rătăciților, Știința) © CCC

Toate curentele sociale generoase pornesc de la stiinta, literatura, arta, invatatura.

Oamenii de știință atomiști deveniseră oameni importanți. Aceasta a fost prima lor descoperire când s-au întors din laboratoarele lor în fața lumii întregi. Înainte de război trebuia să fim complet ignoranți în privința lumii și lipsiți de experiență în modurile ei de acțiune. Dar acum suntem considerați autoritățile supreme în toate subiectele posibile, de la ciorapi de nailon până la ce e mai bun pentru organizarea internațională. (Mai strălucitor decât o mie de sori: o istorie personală a oamenilor de știință atomiști) © CCC

Nu poti sa dispretuiesti stiinta fara sa dispretuiesti ra­tiunea; nu poti dispretui ratiunea fara a dispretui pe om.

Mai mult decât un secret sau o enigmă, universul este un mister, iar viața noastră este un mister. Și ne este interzis să pătrundem acest mister. Ce să facem? Poate ar fi mai bine să ne luăm partea? Ce folos să dezbatem? Să renunțăm să cunoaștem ceea ce ne este imposibil să cunoaștem. Să închidem ochii. Să ne bucurăm de o existență care este un fel de minune. Să fim fericiți. O voce venită de nu se știe unde și care nu ar obosi niciodată ne șoptește în tăcere că nu este suficient să fim fericiți. Nu suntem aici pentru a ne amuza. Sau nu doar pentru a ne amuza. Dar atunci pentru ce? Doar pentru a ne petrece timpul? Doar pentru a ne repezi, legați de mâini și de picioare, în farmecele puternice și amare ale acestui „divertisment” denunțat de Pascal? Poate doar, în cel mai bun caz, pentru a încerca să strângem firimituri din puținul, în continuă schimbare și deja depășit, care ni se permite să-l cunoaștem? (Călăuza rătăciților, Misterul) © CCC

Un om de știință, în laboratorul său, nu este doar un tehnician: el este, de asemenea, un copil care se confruntă cu fenomene naturale care-l impresioneaza ca și cum acestea ar fi povesti. © CCC

Stiinta. Este mai mult decat o cunoastere. Este dorinta de a te pune de acord cu universul ale carui legi le presimti…Prin stiinta te simti adanc in contact, in armonie cu natura si cu tainele ei.

Nu cred în știința empirică. Cred doar în adevărul a priori. © CCC

Cum putem face puțină lumină asupra misterului căruia îi suntem prizonieri? Pe ce ne putem baza pentru a rezolva problemele pe care ni le pune? A se baza, probleme, rezolvare. Răspunsul se află chiar în întrebare: pe numere. În această lume efemeră în care domnesc schimbarea și precaritatea, numerele par să aducă un fel de necesitate și aproape eternitate. Totul trece. Nimic nu durează. Dar, într-un triunghi, pătratul ipotenuzei este egal, a fost întotdeauna egal și va fi întotdeauna egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi. Și cele trei unghiuri ale triunghiului sunt egale pentru totdeauna cu două unghiuri drepte. Drept urmare, marile minți au putut să susțină că numerele au fost anterioare gândirii omenești și chiar Creației: „Cum Deus calculat fit mundus.» (Când Dumnezeu calculează, se face lumea). Cine poate crede, totuși, că există numere în afara spațiului și timpului? Înaintea exploziei primordiale din care s-a născut universul nostru, înaintea zidului Planck care îl ferește de curiozitatea noastră, ca în eternitatea în care fiecare dintre noi va fi cufundat după moartea sa, nu există nici forme, nici culori, nici mare, nici mic, nici lung, nici scurt, nici sus, nici jos. Nu există nimic. Sau cel puțin nimic din ceea ce putem ști. Nu există numere. Numerele – ca orice altceva – capătă sens doar odată cu oamenii, pentru ei și grație lor. Pământul este minuscul, însă oamenii sunt puternici. Numerele le îngăduie să exploreze și să înțeleagă lumea. Nu există o formulă a Universului, dar dacă ar exista, ar fi una matematică. Numerele nu folosesc doar la calculat. Întrucât exprimă cantități, ele ne îngăduie să distingem sau să punem laolaltă. Sunt soclul, cimentul și poate chiar sensul tuturor lucrurilor – și al întregului. Înainte și după lumea noastră, nu este suficient să spunem că toate vacile sunt negre: nu există vaci deloc. Nu este nevoie să le numărăm. În nimic, totul este confuz. În lumea în care trăim, în schimb, nu există doar vaci, ci și obiecte, indivizi, idei, sentimente distincte unele de altele și pe care le separăm sau le aducem împreună datorită numerelor. Există un Soare, avem doi ochi, trifoiul are trei frunze la majoritatea acestor plante, anul are patru anotimpuri, avem cinci degete la fiecare mână. Lumea se formează doar din întâlniri și combinații. Ieșind dintr-un nimic care nu se distingea deloc, acest tot al nostru, imens, dar limitat, durabil, dar trecător, ar fi putut căpăta cele mai diverse și mai neverosimile chipuri. La bunul plac al numerelor care domnesc asupra lui, este o colecție în spațiu și o succesiune în timp. (Călăuza rătăciților, Numerele) © CCC

Atunci când există ceva mai presus de viață, viața devine frumoasă. © CCC

Blocați în timp, în istorie, în viața noastră, în lume, avem dreptul să ne imaginăm, vag și fără certitudine, ce a fost înainte și ce va fi după. Nu putem spune nimic incontestabil sau definitiv. Pentru noi, cei rătăciți, universul, timpul, istoria, sensul vieții noastre ne apar ca un secret. Orice secret presupune un adevăr reținut și ascuns. Moștenitor al unei multitudini de forțe magice, apoi al unei mulțimi de zeițe și zei cu genealogii complicate. Dumnezeu a fost mult timp deținătorul și garantul acestui adevăr ascuns. Dar mulți, timp de un secol sau două – și chiar înainte, în număr mai mic – se întreabă dacă există. Mulți susțin că nu. A vedea un secret în univers ar însemna să-L anticipezi pe Dumnezeu. (Călăuza rătăciților, Secretul) © CCC

Știința nu trebuie să se predea în fața Universului și atunci când Pascal încearcă să deducă existența lui Dumnezeu din presupusa infinitate a Naturii, putem considera că se uită în direcția greșită. © CCC

Onorurile, le disprețuiesc, dar nu detest neapărat ceea ce disprețuiesc. © CCC

Să te desparți de lucrurile reale, scrie Chateaubriand, nu înseamnă nimic. Dar să te desparți de amintiri! Inima se frânge atunci când te desparți de vise. (Frumoasă a fost această viață) © CCC

In știință, trebuie să fim interesați de lucruri, nu de persoane. © CCC

Omul nu inventeaza forta, ci o calauzeste doar, iar stiinta consta in imitarea naturii

Omul înţelept trebuie cumva să ascundă secretele pe care le află, pentru ca alţii să nu se folosească de asta cu răutate, dar trebuie să le dea la iveală, şi biblioteca asta îmi pare mai degrabă un loc în care tainele rămîn ascunse. (Numele trandafirului)

Te iubesc în timp. Te voi iubi până la sfârșitul timpurilor. Și când timpul va trece, atunci te voi fi iubit. Și nimic din această iubire, ca și nimic din ceea ce a fost, nu va putea fi șters vreodată. (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) © CCC