Citate de Aristotel

Bunul-simț este lucrul cel mai bine impartit din lume. (Discurs asupra metodei) "Bunul-simţ este lucrul cel mai bine împărţit din lume, căci fiecare se crede atât de înzestrat, încât chiar cei mai greu de satisfăcut în orice altă privinţă nu obişnuiesc să dorească mai mult decât au. Şi nu e verosimil ca toţi să se înşele, ci mai degrabă aceasta este o mărturie că puterea de a judeca bine şi de a deosebi adevărul de fals - adică ceea ce se numeşte bunul-simţ sau raţiunea - este, în mod natural egală la toţi oamenii. Şi astfel, diversitatea opiniilor noastre nu provine din faptul că unii sunt mai raţionali decât alţii, ci numai din faptul că noi ne conducem gândurile pe diferite căi şi nu considerăm aceleaşi lucruri." René Descartes Descartes afirmă aici ideea unei universalitati a rațiunii. Toți oamenii sunt inzestrati, in mod egal, cu ratiune, deci cu bun-simt.

Legea este o forma a oranduirii, si o lege buna trebuie in chip necesar sa insemne o ordine buna.

Stiinta e considerata morala sau imorala, dupa cum folosirea ei e binefacatoare sau distructiva...; in realitate, ar fi mai potrivit de a transfera aceasta apreciere nu asupra stiintei, ci asupra oamenilor care o aplica si care o folosesc…

Omul înţelept trebuie cumva să ascundă secretele pe care le află, pentru ca alţii să nu se folosească de asta cu răutate, dar trebuie să le dea la iveală, şi biblioteca asta îmi pare mai degrabă un loc în care tainele rămîn ascunse. (Numele trandafirului)

Nu, ştiinţa nu este o iluzie, dar ar fi o iluzie să credem că am putea găsi altundeva ceea ce ea nu poate să ne dea. (Viitorul unei iluzii)

Memoria este scribul sufletului.

Se cuvine sa vorbesti ca cei multi, dar sa cugeti ca inteleptii.

Aproape cu totii ascultam de cei ce sunt ingaduitori cu slabiciunile noastre si-i consideram nu numai binevoitori, ci chiar drept singurii barbati adevarati; le-o luam insa in nume de rau celor care incearca sa ne readuca la o judecata sanatoasa.

Ştiinţa actualizează dezbaterile, le reîmprospătează. Nu le ucide. Fiecare îşi face propria alegere. (Cea mai frumoasă poveste din lume) © CCC

Omul de stiinta nu vizeaza un rezultat imediat. El nu se asteapta ca ideile sale avansate sa fie preluate cu usurinta. Munca lui seamana cu aceea a agricultorului - pentru viitor. Datoria lui este de a pune bazele pentru cei ce vor veni, și sa arate calea. El traieste, trudeste si spera. Nikola Tesla, “Puterea undelor radio va revolutiona lumea”, in Mecanica si inventiile moderne (iulie 1934) © CCC

Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea. Thomas Hobbes, Leviatanul (1651) Fragmentul descrie viziunea lui Hobbes despre fericire/beatitudine (felicitas), pe care  o definește nu ca pe o stare de satisfacție statică, ci ca pe un proces dinamic și continuu. Respingerea scopului suprem: Hobbes se opune filosofilor antici (precum Aristotel) care credeau într-un Summum Bonum (cel mai mare bine) sau într-un punct final de liniște a minții. Dorința ca motor al vieții: pentru Hobbes, a trăi înseamnă a dori. El afirmă că o persoană ale cărei dorințe s-au sfârșit nu mai poate trăi, la fel cum nu poate trăi cineva ale cărui simțuri s-au oprit. Mecanismul succesului: fericirea constă în succesul constant în atingerea obiectivelor succesive. Obținerea primului obiect nu este scopul final, ci doar o etapă necesară („calea”) pentru a securiza și a atinge dorința următoare. Puterea: această căutare neîncetată duce la ceea ce Hobbes numește o „înclinație generală a întregii omeniri”, o dorință perpetuă și neliniștită de putere după putere, care încetează doar la trecerea în neființă. © CCC

Inceputul e jumatatea intregului.

In stare naturala, omul e lup fata de om. (Homo homini lupus) Thomas Hobbes Hobbes considera că starea naturala este o stare de război a tuturor împotriva tuturor. Pentru că oamenii au aceleași nevoi de satisfacut, in timp ce bunurile materiale sunt limitate, pentru că fiecare poate pretinde o superioritate asupra altora, se vor naste în mod necesar conflicte sângeroase, care ar putea pune specia umana in pericol. De aceea, intrarea în societate apare ca fiind necesară. Ganditori precum Thomas Hobbes, John Locke, J.-J. Rousseau au imaginat o stare naturala în care oamenii traiau într-adevar astfel, fara a-si reglementa reciproc comportamentele. Asa cum spunea Hobbes, în acea stare a naturii fiecare se afla într-un razboi continuu cu toti ceilalti (bellum omnium contra omnes): urmându-si propriile interese, oamenii nu tineau în nici un fel seama de interesele celorlalti, omul era lup fata de om (homo homini lupus). In acea stare, individul se simtea în nesiguranta; viata si bunurile îi erau amenintate. De aceea, oamenii au consimtit, desi cu pretul renuntarii la unele din drepturile lor, sa formeze o comunitate care sa-i apere de invazia strainilor ori de nedreptãtile unuia împotriva altuia. Oamenii au acceptat un fel de pact ori contract social, de felul: renunt la dreptul meu de a ma conduce singur si autorizez pe acest om sau grup de oameni sa asigure drepturi si obligatii pentru toti, cu conditia ca fiecare alt om sa faca la fel. Astfel a luat nastere statul. © CCC

La urma urmei, știința este în esență internațională și, numai din lipsa de simt istoric, calitățile naționale i-au fost atribuite. © CCC

Ințelepciunea nu este o meditație asupra mortii, ci asupra vietii. (Etica) "Inţelepciunea omului modern nu este o meditaţie asupra morţii, ci asupra vieţii" Baruch Spinoza Pentru că filosofia sa este o etică a adevăratei libertati și a împlinirii Dorinței ca bucurie autonomă și beatitudine (stare de fericire deplina), Spinoza a fost determinat să ia poziție împotriva moralei morții. Omul înțelept nu se gândește la moarte. In măsura în care are idei adecvate, nu se poate gândi decat la ceea ce este pozitiv în el și nu la neputințele sau eșecurile sale. Fiecare om caută ca ființa lui sa dainuie, iar moartea este contrară naturii sale. Omul liber nu se gândește decat sa trăiasca și să trăiască bine. Pentru că el trăiește sub unicul comandament al rațiunii, nu este condus de frica de moarte, ci isi urmeaza Binele, adica actioneaza, traieste, si isi conserve ființa conform fundamentului ce consta in a cauta ceea ce este cu adevărat util pentru sine. De aceea, el nu se gandeste la nimic mai puțin decât la moarte, iar înțelepciunea lui este o meditație asupra vieții pentru a obtine linistea sufleteasca. Etica (1677) lui Spinoza rămâne un tratat asupra fericirii omeneşti, respectiv, o analiză a sufletului omenesc, a afectelor şi a pasiunilor sale, a tuturor componentelor existenţei individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, o recomandare educaţională concretă de a  accepta că baza gândirii umane este însăşi prezenţa lui Dumnezeu, adică a înţelepciunii maxime. Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore. Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea  problemei răului numai la lumea omului, natura fiind  nevinovată. Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă. A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea a cât mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici trebuie să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. In felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.

Nu vreau să spun că oamenii învăţaţi sau savanţii sînt singurii în stare să aducă o contribuţie valoroasă în folosul omenirii. Pentru că nu e aşa. Dar vreau să spun că oamenii talentaţi şi creatori, care se întîmplă să mai fie şi cinstiţi, şi savanţi ― ceea ce, din păcate, se întîmpă destul de rar ― tind să lase în urma lor o moştenire mult mai valoroasă decît oamenii care sînt doar talentaţi şi creatori, fără nimic mai mult. Tind să se exprime mai clar şi au, de obicei, perseverenţa să-şi ducă gîndurile pînă la capăt. Dar mai important decît orice e faptul că, în nouă cazuri din zece, sînt mult mai modeşti decît gînditorii lipsiţi de metodă şi spirit ştiinţific. (De veghe în lanul de secară)

Puterea sufletului nu provine din nici o alta parte decat de la stiinta, decat de la studiul naturii.

Cei zgarciti ingramadesc la avere ca si cum n-ar trebui sa moara niciodata; cei risipitori cheltuiesc ca si cum ar tre­bui sa moara imediat.

Cu o rândunică, nu se face primăvară nici măcar pentru o zi; și tot astfel, o zi, sau un scurt răgaz, nu face un om binecuvântat și fericit. © CCC

A comite nedreptatea este mai rău decat a fi victima nedreptăţii, a nu fi pedepsit este mai rău decat a fi pedepsit. (Gorgias) Platon A comite o nedreptate inseamna a-ti pierde demnitatea și a-ti petrece restul vieții în compania unei nedreptati. Asasinul este cel care isi pierde stima de sine. Această teză a fondat ideea modernă a conștiinței morale: nu există crimă fără martor, pentru ca exista in mine un martor interior care ma judecă. Montaigne are o fraza apropiata in acest sens: “Mintind ma pagubesc mai tare pe mine decat pe cel pe care-l mint.” (Eseuri)