Citate filosofice explicate

Arta este imitarea naturii. Aristotel Aristotel credea că imitarea este o tendință naturală a omului și ca aceasta ii ofera  plăcere. Pentru Aristotel imitația nu este doar o copie, ci o creație, pentru că aceasta transpune realitatea in imagini, in obiecte poetice. Arta este mimesis. Se știe că această idee a unei arte imitative a fost respinsa de Hegel.

***

Mimesis: principiu estetic, de origine platoniciană și aristoteliană, potrivit căruia arta este imitarea realului/realității.

Imaginația este stapana erorii și falsitatii. Blaise Pascal “Imaginaţia, stapâna erorii şi falsităţii, nu face decât să întârzie sau să compromită procesul de creaţie.” Pascal considera ca imaginatia nu poate fi sursă de cunoaștere. El ilustrează aceasta fraza prin exemplul omului care trebuie să traverseze o prăpastie, pe o scandura destul de mare, astfel incat sa nu existe niciun pericol, dar ca imaginându-si propria cădere nu poate face acest lucru fără sa-i fie frică. © CCC

Ințelepciunea nu este o meditație asupra mortii, ci asupra vietii. (Etica) "Inţelepciunea omului modern nu este o meditaţie asupra morţii, ci asupra vieţii" Baruch Spinoza Pentru că filosofia sa este o etică a adevăratei libertati și a împlinirii Dorinței ca bucurie autonomă și beatitudine (stare de fericire deplina), Spinoza a fost determinat să ia poziție împotriva moralei morții. Omul înțelept nu se gândește la moarte. In măsura în care are idei adecvate, nu se poate gândi decat la ceea ce este pozitiv în el și nu la neputințele sau eșecurile sale. Fiecare om caută ca ființa lui sa dainuie, iar moartea este contrară naturii sale. Omul liber nu se gândește decat sa trăiasca și să trăiască bine. Pentru că el trăiește sub unicul comandament al rațiunii, nu este condus de frica de moarte, ci isi urmeaza Binele, adica actioneaza, traieste, si isi conserve ființa conform fundamentului ce consta in a cauta ceea ce este cu adevărat util pentru sine. De aceea, el nu se gandeste la nimic mai puțin decât la moarte, iar înțelepciunea lui este o meditație asupra vieții pentru a obtine linistea sufleteasca. Etica (1677) lui Spinoza rămâne un tratat asupra fericirii omeneşti, respectiv, o analiză a sufletului omenesc, a afectelor şi a pasiunilor sale, a tuturor componentelor existenţei individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, o recomandare educaţională concretă de a  accepta că baza gândirii umane este însăşi prezenţa lui Dumnezeu, adică a înţelepciunii maxime. Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore. Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea  problemei răului numai la lumea omului, natura fiind  nevinovată. Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă. A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea a cât mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici trebuie să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. In felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.

Cine a învățat să moară s-a dezvatat să fie sclav. (Eseuri) Michel de Montaigne Despotul nu-si poate exercita puterea decat dacă oamenii lui se tem de el. Frica, prin excelenta, este, desigur, cea fata de moarte pentru că moartea este ireversibilă (nu este valabil acelasi lucru in cazul pierderii bunurilor). Dar ce mai poate face despotul împotriva celui care a învățat să nu se teama de moarte?

Nu mori pentru ca esti bolnav, mori pentru ca esti viu. (Eseuri) Michel de Montaigne Moartea este o consecință a vieții. De aceea, Montaigne considera că înțelepciunea inseamna acceptarea mortii și, prin urmare, ca a filosofa inseamna a învăța sa mori, ceea ce nu este nimic altceva decat a învăța să trăiești.

Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari) Blaise Pascal Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.

Cred pentru că este absurd. Anonim Această afirmatie definește credința. Nu avem nici o dovadă a existenței lui Dumnezeu. A crede în Dumnezeu (sau a nu crede) denota o alegere pe care o faci in viață, dar care ramane nefondata rational. Cu alte cuvinte, adevărurile venite prin revelații divine trebuiesc crezute, chiar dacă nu au nici un suport în rațiunea umană. Declarația "Credo quia absurdum" (Cred pentru că este absurd), atribuita adesea lui Tertulian (160-225 e.n.), este uneori citată ca exemplu al vederilor Părinților Bisericii; aceasta declaratie pare a fi o citare greșită a lui Tertulian din De Carne Christi (Despre trupul lui Hristos). Ceea ce Tertulian a scris de fapt este: "... Fiul lui Dumnezeu a murit; trebuie să credem cu toată tăria în acest lucru, pentru că este absurd.” Cu toate acestea, nu este o declarație a unei poziții fideiste, ci pare mai plauzibila in contextul in care Tertulian facea pur și simplu o exagerare ironica. De fapt, aceasta declaratie ar folosi un argument din Retorica lui Aristotel (384-322 i.e.n.) care spunea că, dacă un om în care ai încredere iti povesteste despre un eveniment miraculos la care a fost martor, poti lua în considerare faptul că el poate să spună adevărul, în ciuda faptului că evenimentul este foarte puțin probabil. Citatul este, uneori, in mod eronat atribuit Sfantului Augustin si se pare ca, de fapt, nu ii apartine nici lui Tertulian, originea lui fiind incerta.

***

Fideism: concepție filozofică iraționalistă care dă credinței prioritate față de știință sau pune credința pe același plan cu știința; concepție iraționalistă, dezavuată de biserică, potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii.

Nu poruncim naturii decat supunandu-ne ei. (Noul Organon) Francis Bacon Legile naturii sunt strict determinate si, neputand fi schimbate, oamenii trebuie sa li se supuna. Acest lucru nu înseamnă însă că oamenii sunt supusi naturii. Modalitatea  propusă este aceea de a folosi legile naturii in folosul oamenilor. Astfel, respectand legile naturii, aceasta poate fi supusa vointei lor. Libertatea nu consta in absenta constrângerii, ci în utilizarea rațională a acestor constrângeri. Bacon, prin aceasta fraza, subliniază faptul ca forta asupra lucrurilor provine din cunoașterea lor. Nu se poate obține ceva din partea naturii doar prin transmiterea dorintei. Natura trebuie studiata, înțeleasa pentru a fi folosita scopurilor dorite. Cunoașterea inseamna putere, deoarece permite acționarea asupra obiectului studiat, astfel încât sa se  obțina ceea ce se doreste de la acesta.

Nimeni sa nu intre aici daca nu a studiat geometria. sau Nimeni sa nu intre aici daca nu este geometru. Platon (427-348 i.e.n.) Platon a gravat acest dicton pe frontonul Academiei pe care a fondat-o. Aceasta fraza  imperativa însemna ca trebuie sa cunosti matematica (care în momentul acela era geometria) înainte de a studia filozofia. Matematica este, într-adevăr, prima etapă a inteligibilului și ne-a obișnuit cu existența unor realități non-sensibile. Ea este încă imperfectă, deoarece nu poate demonstra totul, iar geometria face rationamente asupra formelor sensibile care sunt surse de eroare. De aceea, matematica nu reprezinta decat prima etapă a inteligibilului. Motto-ul înscris pe frontonul Academiei fondate de Platon, un campus aflat la iesirea din orașul Atena, va dainui timp de trei secole cat a functionat aceasta institutie. Deoarece, pentru Platon, exista un domeniu în care se atinge universalitatea: matematica. Astfel, față de relativism, "fiecare cu parerea sau opinia sa", căutarea adevărului absolut devine o adevarata provocare. Dar, în matematică, cunoașterea nu este relativă. Mai bine de atat nu se poate obtine decat in matematică, deoarece obiectele matematice au o definiție valabila pentru toată lumea. Se poate spune că, în acest domeniu, se ajunge la esența lucrurilor. Care este esența? Ceea ce lucrurile sunt în sine, independent de aspectul lor. Aparențele se pot modifica oricând, esența nu se schimbă, ea există în sine, pentru totdeauna. Pentru a vorbi despre esenta, Platon folosește termenul de "Idee", care este scris cu majuscula. Ideea nu este, ca în acceptia obisnuita a termenului, o construcție a minții, ci există independent de mintea noastră, în sine. Ideea este ceea ce este realmente real. De exemplu, în matematică, Ideea de triunghi exista independent de toate triunghiurile care pot fi trasate. Astfel, Ideea este mult mai reala decât ceea ce avem în fața ochilor.

A comite nedreptatea este mai rău decat a fi victima nedreptăţii, a nu fi pedepsit este mai rău decat a fi pedepsit. (Gorgias) Platon A comite o nedreptate inseamna a-ti pierde demnitatea și a-ti petrece restul vieții în compania unei nedreptati. Asasinul este cel care isi pierde stima de sine. Această teză a fondat ideea modernă a conștiinței morale: nu există crimă fără martor, pentru ca exista in mine un martor interior care ma judecă. Montaigne are o fraza apropiata in acest sens: “Mintind ma pagubesc mai tare pe mine decat pe cel pe care-l mint.” (Eseuri)

A fi liber inseamna a dori ca lucrurile să se intample, nu asa cum iti place tie, ci asa cum se intampla. sau Nu pretinde ca lucrurile să se întâmple aşa cum doreşti tu, ci aşa cum se întâmplă şi vei prospera întotdeauna. Epictet Acest citat ar trebui legat de cel in care Epictet afirma faptul ca unele lucruri depind de noi, altele nu. A dori ca lucrurile să se intample așa cum iti place este ca si cum ai dori sa fii Dumnezeu pentru ca atunci poti sa doresti să schimbi legile naturii. Ințeleptul nu numai că acceptă ordinea lumii, dar o doreste. Astfel, el se integreaza in ordinea universală.

Dintre toate lucrurile care sunt pe lume, unele depind de noi, iar altele nu. Epictet Unele lucruri depind de noi, altele nu. Această distincție va fi fundamentul eticii stoice. Depind de noi gândurile noastre, judecățile noastre și atitudinea noastră față de lume. Nu depind de noi legile naturii și ale societății. Stoicismul apără ideea unui determinism strict al naturii. Astfel, dacă cineva vrea să schimbe ordinea lucrurilor, se va confrunta cu esecul și va fi nefericit. Conditia  fericirii sale este deci sa-si schimbe atitudinea față de lume (depinde de el) si sa doreasca ordinea lumii. “Dintre toate lucrurile care sunt pe lume, unele depind de noi, iar altele nu. Cele care depind de noi sunt opiniile noastre, mişcările noastre, dorinţele, înclinaţiile şi aversiunile noastre – într-un cuvânt, toate acţiunile noastre. Cele care nu depind de noi sunt trupul, bunurile, reputaţia, demnităţile, într-un cuvânt, toate lucrurile care nu fac parte din acţiunile noastre. Lucrurile care depind de noi sunt libere prin natura lor, nimic nu poate să li se opună sau să le oprească; cele care nu depind de noi sunt sclave, slabe, dependente, supuse miilor de obstacole şi inconveniente, cu totul străine de noi. Aminteşte-ţi deci că, dacă tu consideri libere lucruri care prin natura lor sunt sclave şi proprii ţie pe cele care depind de altcineva, vei întâmpina la fiecare pas obstacole, vei fi rănit, tulburat şi te vei plânge de zei şi de oameni, în timp ce considerând al tău ceea ce-ţi aparţine de drept şi străin ceea ce e al altcuiva, nimeni nu te va obliga să faci ceea ce vrei, nu te vei plânge de nimeni, nu vei acuza pe nimeni, nu vei face nici cel mai mic lucru împotriva ta însuţi, nimeni nu-ţi face vreun rău şi nu vei avea niciun duşman, căci nimic rău nu ţi se va întâmpla. (varianta a paragrafului de mai sus: "Inainte de toate, din lucrurile lumii acesteia, unele stau in puterile tale, altele nu… Prin urmare, ia aminte. De vei confunda sfera libertatii cu a necesitatii, sau sfera suveranitatii tale cu a fatalitatii universale, sa stii ca mergi de-a dreptul la ciocniri, amaraciuni si nenorociri inevitabile, si deci la conflicte si cu omenirea si cu Dumnezeu. Din contra, daca vei distinge cu precizie sfera ta proprie de cea straina tie, faptele tale nu vor cunoaste nici inceput, nici oprire fortata din afara; nu te vei plange de nimeni, nici nu vei da vina pe nimeni; si contand in toate numai pe vointa ta, nu te poate nici atinge, nici dusmani nimeni; caci n-are nici cum, nici de ce.") Dacă aspiri deci la bunuri atât de importante, aminteşte-ţi că pentru a le dobândi nu trebuie să munceşti puţin şi că, în ceea ce priveşte lucrurile exterioare, trebuie să renunţi la ele complet, iar pe altele să le amâni. Căci dacă încerci să le împaci pe toate, urmărind şi aceste bunuri şi bogăţia şi demnităţile, e posibil să nu le obţii pe acestea din urmă pentru ca ţi le-ai dorit pe celelalte, dar cu siguranţă nu vei reuşi să dobândeşti acele bunuri, singurele care ţi-ar putea aduce libertatea şi fericirea. Astfel, în faţa oricărei năluciri dureroase, fii pregătit să spui: “Nu exişti decât în imaginaţia mea, nu eşti ceea ce pari.” Apoi, examineaz-o cu atenţie, aprofundeaz-o şi, pentru a o sonda, serveşte-te de regulile pe care le-ai învăţat, mai ales de prima dintre ele, de a şti dacă lucrul care îţi dăunează face parte dintre cele care depind de noi, sau din celelalte; şi, dacă e din cele care nu stau în puterea noastră, spune-ţi fără să şovăi: “Asta nu mă priveşte”."

***

Stoicism: curent filozofic, în Grecia și Roma antică, care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă neclintiți în fața vicisitudinilor vieții. Determinism: teorie care susține universalitatea principiului cauzalității, teza că toate fenomenele naturii, societății și gândirii se nasc și se dezvoltă în virtutea unor cauze, mișcarea lor fiind guvernată de legi obiective; teorie, concepție potrivit căreia fenomenele sunt generate de înlănțuiri de cauze și efecte, prin condiționări și legități, prin interacțiuni necesare și repetitive. © CCC

Pentru fericirea statelor, ar trebui ca filosofii sa fie regi sau regii sa fie filosofi. (Republica) Platon Platon evocă aici teoria "filosofilor-regi". El crede că nu există nimic mai rău decât ca statele să fie conduse de către ignoranți. Gândind politica ca o competenta, el ajunge la concluzia că acela care știe (filosoful) trebuie sa guverneze. Pentru aceasta, este necesar, fie ca filosofii sa aiba acces la guvernare, fie ca cei care guvernează sa devina filosofi. Toată viața sa, Platon a incercat în zadar sa realizeze acest proiect.

Omul este în mod natural un animal politic. (Politica) Aristotel Politic înseamnă aici "care aparține polis-ului", adica, în limba greacă, orasului-stat (cetatii). Aristotel vrea sa spuna că omul este un animal care trăiește într-o societate organizată politic, guvernată de legi și că aceasta il definește, il deosebeste de animale.

Omul este doar o trestie, cea mai firava din natura, dar e o trestie ganditoare. (Cugetari) Blaise Pascal “Omul este doar o trestie, cea mai firava din natura, dar e o trestie ganditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca intregul univers sa se inarmeze: un abur, o picatura de apa ajunge sa-l ucida. Dar chiar daca universul l-ar zdrobi, omul inca ar fi mai presus decat ceea ce il ucide, pentru ca el stie ca moare si ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu stie nimic. Asadar, toata demnitatea noastra isi are temeiul in gandire. De aceasta trebuie sa tinem noi, iar nu de intinderea si durata carora nu le-am putea face fata. Sa ne straduim deci sa gandim curat: iata principiul moralei.” Se regaseste în această fraza tema pascaliana a conditiei modeste a omului, fragil ca o trestie pentru ca este muritor (fragilitatea mentinerii lui in mijlocul atator imprejurari ostile), și a măreției omului pentru ca dispune de ratiune. Intreaga demnitate umana constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin intindere, ci prin buna randuiala a gandirii mele. Stapanind pamanturi, nu voi avea nici un avantaj. In intindere, universul ma cuprinde si ma inghite ca pe o nimica toata; prin gandire, eu il cuprind.” © CCC

A nu-ti pasa de filosofie inseamna a filosofa cu adevarat. (Cugetari) Blaise Pascal Intrucat filosofia este o activitate critica pentru care nimic nu vine de la sine, se poate pune ea însăși, de asemenea, sub semnul întrebării. Este singura disciplina care se ia pe sine însăși drept obiect.

Tehnica ne face stăpânii și posesorii naturii. (Discurs asupra metodei) René Descartes Descartes vedea in tehnică implementarea puterii omului capabil sa utilizeze natura conform propriilor sale scopuri. Apariția tehno-științelor și a amenințărilor asupra mediului înconjurător cauzate de dezvoltarea tehnicii determina nuantarea afirmației carteziene.

Natura nu face nimic inutil. Aristotel Aristotel credea că totul are un sens în natură, că nimic nu este inutil. Această teză va fi considerata ca o evidentă timp de peste două milenii. Se ragăseste, de exemplu, la Kant.

Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos) A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon) Platon Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.

***

Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor. Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

Lenevia este mama filosofiei. (Leviatan) Thomas Hobbes Se face referire aici la ceea ce gânditorii antici numeau “otium”, adica timpul liber sau odihna filosofica (otium filosoficum). Activitatea filosofică este o activitate cu normă întreagă, incompatibila cu alte activități. Aceasta presupune activitatea unui spirit liber și, de asemenea, eliberat de activitatile fizice. Astfel, filosofia nu există decat în societatile in care functioneaza diviziunea muncii și, acolo unde există filosofi, altii lucreaza pentru a le permite sa supraviețuiasca. Otium: termen latin abstract, avand o varietate de sensuri, inclusiv acela de timp liber în care o persoană se poate bucura prin intermediul alimentatiei, jocului, odihnei, contemplarii și eforturilor academice. Alteori, se referă la timpul pensionarii unei persoane după exercitarea serviciului in sectorul public sau privat, opus "vieții publice active". Otium poate avea si sensul de timp liber temporar, sporadic. Acesta poate avea implicații intelectuale, virtuoase sau imorale. Inițial, se referea la retragerea din activitatea cotidiana de comert (negotium) sau afaceri, in vederea angajarii în activități care erau considerate a fi de valoare artistica sau informative (adică discutii, scris, filosofie). Avea un sens special in cazul oamenilor de afaceri, diplomaților, filosofilor și poeților. Otium elegans: in latina, odihnă rafinată. Prin aceasta expresie se desemnau preocupările spirituale și, în genere, activitatea intelectuală, deoarece anticii își dedicau timpul liber studiului.