Citate filosofice explicate

A comite nedreptatea este mai rău decat a fi victima nedreptăţii, a nu fi pedepsit este mai rău decat a fi pedepsit. (Gorgias) Platon A comite o nedreptate inseamna a-ti pierde demnitatea și a-ti petrece restul vieții în compania unei nedreptati. Asasinul este cel care isi pierde stima de sine. Această teză a fondat ideea modernă a conștiinței morale: nu există crimă fără martor, pentru ca exista in mine un martor interior care ma judecă. Montaigne are o fraza apropiata in acest sens: “Mintind ma pagubesc mai tare pe mine decat pe cel pe care-l mint.” (Eseuri)

Daca omului ii este greu sa-si schimbe modul de viata, ii este si mai greu sa-si schimbe modul de a gandi. Si l'homme transforme avec peine ses manières de vivre, il change difficilement encore ses façons de penser.

Fara speranta e imposibil sa gasesti ceva de nesperat.

Acestea sunt schimbarile sufletului. Nu cred in imbatranire. Cred ca ne schimbam permanent aspectul in fata soarelui. De aici rezulta optimismul meu.

Aici, pe pământ, Toate florile de liliac mor, Scurte sunt toate cântecele păsărilor, Visez la verile care rămân pe pământ Mereu...   Aici, pe pământ, buzele se ating Fără a lăsa în urmă catifelarea lor, Visez la sărutările care rămân pe buze Mereu...   Aici, pe pământ, toți oamenii-și plâng Prieteniile sau iubirile lor; Visez la cuplurile care rămân împreună Mereu... (Aici, pe pământ / Ici-bas) © CCC

Unii așteaptă să se schimbe vremurile  – ceilalți iau vremurile în primire și le schimbă.

Nu mă schimb niciodată, pur și simplu devin mai mult eu însămi. (Solstițiu) © CCC

Europa de astazi este un continent in care popoarele si pamanturile nu se schimba ca rezultat al deciziei politicienilor. (Discursul Regelui in Parlament)

Omul este inteligent pentru ca are o mana.

Anaxagora

Pentru Anaxagora, intrucat avem mâini, am devenit ființele cele mai inteligente din Univers. Aceasta idee va fi reluata de filosofii moderni, pentru care inteligența este în primul rând practică, înainte de a fi contemplativă (deci inteligența este în primul rând tehnica). Aristotel va inversa aceasta afirmatie: Pentru ca este inteligent, omul are mâini (în caz contrar, omul nu ar sti sa se foloseasca de ele, iar natura nu ofera nimic fara efort).

Ne trebuie o sută de ani pentru a reface ce distruge o singură zi.

Crezi că o cunoşti. Mai aşteaptă și ai să vezi schimbarea. O voi antrena în cel mai scurt timp. © CCC

Toți oamenii treji nu au decât un singur univers, pe când cei ce dorm au, fiecare, universul lor. (Fragmente originale)

Majoritatea oamenilor sunt niște "Eu"-ri prescurtate; ceea ce natura a dorit să fie modelat ca un "Eu" este în curând tocit într-un simplu subiect la persoana a treia. Acest citat, atribuit filosofului danez Søren Kierkegaard, fiind notat în jurnalele sale în anul 1854, evidențiază pierderea individualității și autenticității la majoritatea ființelor umane. Concepuți de natură să fie subiecți singulari („eu”), oamenii devin „el” sau „ea” interschimbabili, reduși la simpli subiecți pasivi. Mesajul reflectă critica profundă a filosofului la adresa conformismului social care uniformizează individualitatea, originalitatea, anihilând personalitățile distincte și cufundându-le în marea masă colectivă. „Eul” autentic: Kierkegaard credea că fiecare om se naște cu potențialul de a fi un „Eu” unic, o individualitate asumată în fața lui Dumnezeu și a propriei conștiințe. [„Eu-rile” prescurtate denotă pierderea unei identități distincte, reducerea individului la o versiune slăbită a sa.] Depersonalizarea: sub presiunea societății, a mulțimii și a opiniilor gata fabricate, individul își pierde unicitatea. El încetează să mai fie un subiect activ (un „Eu”) și devine un simplu obiect pasiv, o entitate generică ce poate fi descrisă la persoana a treia („el” sau „se spune că...”). [Eul este tocit, adică individualitatea se pierde din cauza conformismului social sau a lipsei de implicare existențială.] [Persoana a treia, simbolizează anonimatul, pasivitatea și perceperea de sine ca un obiect, mai degrabă decât ca un subiect conștient și activ.] În esență, autorul deplânge transformarea omului dintr-o ființă originală într-o simplă copie a masei sociale. Gândirea lui Kierkegaard subliniază nevoia de a te afirma ca un individ autentic în fața conformismului mulțimii. © CCC

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Bunul-simț este lucrul cel mai bine impartit din lume. (Discurs asupra metodei) "Bunul-simţ este lucrul cel mai bine împărţit din lume, căci fiecare se crede atât de înzestrat, încât chiar cei mai greu de satisfăcut în orice altă privinţă nu obişnuiesc să dorească mai mult decât au. Şi nu e verosimil ca toţi să se înşele, ci mai degrabă aceasta este o mărturie că puterea de a judeca bine şi de a deosebi adevărul de fals - adică ceea ce se numeşte bunul-simţ sau raţiunea - este, în mod natural egală la toţi oamenii. Şi astfel, diversitatea opiniilor noastre nu provine din faptul că unii sunt mai raţionali decât alţii, ci numai din faptul că noi ne conducem gândurile pe diferite căi şi nu considerăm aceleaşi lucruri." René Descartes Descartes afirmă aici ideea unei universalitati a rațiunii. Toți oamenii sunt inzestrati, in mod egal, cu ratiune, deci cu bun-simt.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Crescuţi în linişte, izolare şi odihnă, Suntem deodată aruncaţi în lume; Loviţi de o sută de mii de valuri, Totul ne atrage, multe lucruri ne plac, Multe altele ne tulbură, şi de la oră la oră, Sufletul nostru neliniştit se clatină; Experimentăm senzaţii şi ceea ce am simţit, Vârtejul schimbător al lumii împrăștie departe de noi. © CCC

Cand trecem de la un sentiment la altul, o facem de obicei fara sa stim de ce, manati de cele mai usoare pricini; sufletul e schimbator si de zece ori pe zi acelasi om se dezminte si nu se mai recunoaste. Gresim cand ne inchipuim ca un erou e intotdeauna eroic, iar un poltron, intotdeauna las. Insusirile si defectele noastre nu sunt stari sufletesti continue, ci foarte frecvente; iar caracterul nostru e ceea ce suntem cea mai mare parte din vreme.

Nu-ţi poţi schimba propria natură, poţi doar să-ţi îndrepţi către bine diferitele calităţi ale caracterului, ba chiar şi defectele; în aceasta constă marele mister şi măreaţa sarcină a educaţiei.

Drumul care urcă și care coboară este întotdeauna același. (Fragmente originale)