Citate de Blaise Pascal

Eu consider ca sensul vietii este cea mai presanta dintre chestiuni.

Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi nu în a fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei. „Libertatea politică nu constă defel în a face ceea ce vrei. Intr-un stat, adică într-o societate în care există legi, libertatea nu poate consta decât în a putea face ceea ce trebuie să vrei şi în a nu fi constrâns să faci ceea ce nu trebuie să vrei.” Charles L. de Montesquieu In citatul complet, Montesquieu se referă in mod explicit la libertatea politică, dar aprecierile lui sunt valabile în cazul oricărei forme de libertate. Intotdeauna excesul de libertate distruge libertatea: “Libertatea este dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile; şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel .” Dacă legea limitează libertatea, ea este în acelaşi timp şi condiţia ei. In fond, libertatea este puterea de a se supune legii. Legea care asigura libertatea individuala este cea care se conformează justiției și nu poate nici sa-i impiedice pe cetateni de la îndeplinirea indatoririlor lor, nici sa-i constranga să acționeze împotriva lor. Montesquieu dă o altă formulare acestui principiu: “Un lucru nu este drept pentru că este legiferat. Dar trebuie să fie legiferat pentru ca este drept.” (Cugetarile mele) Romanii obișnuiau să spună: "Dura lex sed lex" (Legea e dura, dar e lege). Legea trebuie să se aplice, iar dacă pare prea dura (sau, mai general spus, inadecvata) trebuie să fie mai degrabă schimbata, decât eludată: "Uneori este necesar să se schimbe anumite legi, dar acest lucru se intampla rareori, iar atunci când se întâmplă, trebuie să fie modificate cu o mână tremurânda." (Montesquieu) © CCC

A fi liber inseamna a dori ca lucrurile să se intample, nu asa cum iti place tie, ci asa cum se intampla. sau Nu pretinde ca lucrurile să se întâmple aşa cum doreşti tu, ci aşa cum se întâmplă şi vei prospera întotdeauna. Epictet Acest citat ar trebui legat de cel in care Epictet afirma faptul ca unele lucruri depind de noi, altele nu. A dori ca lucrurile să se intample așa cum iti place este ca si cum ai dori sa fii Dumnezeu pentru ca atunci poti sa doresti să schimbi legile naturii. Ințeleptul nu numai că acceptă ordinea lumii, dar o doreste. Astfel, el se integreaza in ordinea universală.

Marile suflete nu sunt acelea care iubesc prea des (vorbesc de o iubire violenta): ele au nevoie de o inundare de pasiune spre a le zgudui si a le umple. Cand insa incep a iubi, iubesc mult mai bine.

Filosofia nu e o iluzie: ea e algebra istoriei.

Omului nu-i place sa ramana singur cu sine.

Majoritatea oamenilor sunt niște "Eu"-ri prescurtate; ceea ce natura a dorit să fie modelat ca un "Eu" este în curând tocit într-un simplu subiect la persoana a treia. Acest citat, atribuit filosofului danez Søren Kierkegaard, fiind notat în jurnalele sale în anul 1854, evidențiază pierderea individualității și autenticității la majoritatea ființelor umane. Concepuți de natură să fie subiecți singulari („eu”), oamenii devin „el” sau „ea” interschimbabili, reduși la simpli subiecți pasivi. Mesajul reflectă critica profundă a filosofului la adresa conformismului social care uniformizează individualitatea, originalitatea, anihilând personalitățile distincte și cufundându-le în marea masă colectivă. „Eul” autentic: Kierkegaard credea că fiecare om se naște cu potențialul de a fi un „Eu” unic, o individualitate asumată în fața lui Dumnezeu și a propriei conștiințe. [„Eu-rile” prescurtate denotă pierderea unei identități distincte, reducerea individului la o versiune slăbită a sa.] Depersonalizarea: sub presiunea societății, a mulțimii și a opiniilor gata fabricate, individul își pierde unicitatea. El încetează să mai fie un subiect activ (un „Eu”) și devine un simplu obiect pasiv, o entitate generică ce poate fi descrisă la persoana a treia („el” sau „se spune că...”). [Eul este tocit, adică individualitatea se pierde din cauza conformismului social sau a lipsei de implicare existențială.] [Persoana a treia, simbolizează anonimatul, pasivitatea și perceperea de sine ca un obiect, mai degrabă decât ca un subiect conștient și activ.] În esență, autorul deplânge transformarea omului dintr-o ființă originală într-o simplă copie a masei sociale. Gândirea lui Kierkegaard subliniază nevoia de a te afirma ca un individ autentic în fața conformismului mulțimii. © CCC

Toata ratiunea noastra cedeaza in fata sentimentelor.

Stoicismul e o idee si o inventie a spiritului, asemanatoare republicii lui Platon.

In dragoste, nu indraznesti sa risti deoarece ti-e teama sa nu pierzi totul. Si totusi trebuie sa inaintezi, dar cine poate spune pana unde?

Acela care iubeste pe cineva datorita frumusetii lui, il iubeste oare? Nu, caci varsatul de vant, care va distruge frumusetea, fara a distruge persoana, il va face pe acesta sa nu o mai iubeasca. Si daca sunt iubit pentru mintea, pentru memoria mea, sunt oare eu iubit? Nu, caci imi pot pierde aceste calitati, fara a ma pierde pe mine insumi.

Noi nu vrem ca ceilalti sa ne insele; nu gasim drept ca ei sa vrea sa fie stimati de noi mai mult decat merita. Nu este drept sa-i inselam nici noi si nici ca ei sa ne stimeze mai mult decat meritam.

Obiectul filosofiei consta in a porni de la ceva atat de simplu incat nu merita efortul sa vorbesti despre el si a ajunge la ceva atat de complicat incat nimeni nu mai intelege nimic. © CCC

Nu aici se afla tara adevarului, ea rataceste necunoscuta printre oameni.

Corpul este mormantul sufletului. (Cratylos) A filosofa inseamna a învăța sensibilul sa moara. (Phaidon) Platon Teoria reminiscentei afirma faptul că incarnandu-se în corp, sufletul uită cunoașterea ideilor dobândite într-o altă lume. Prin urmare, eliberandu-se de corp, sufletul poate regăsi cunoașterea deplină. Acest dispreț clasic fata de corp va fi interpretat de Nietzsche ca fiind o sfidare a vieții. Mai mult, filosofia reprezinta accederea catre inteligibil și, prin urmare, refuzul sensibilului.

***

Cratylos (sec. V î. e.n.): filosof grec, discipol al lui Heraclit. A absolutizat viziunea acestuia asupra curgerii universale, negand orice stabilitate și determinare a lucrurilor. Teoria reminiscentei a lui Platon: teorie platoniciană potrivit căreia omul recunoaşte ideile datorită faptului că sufletul său le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară; reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

Credem uneori ca lucrurile sunt adevarate numai pentru ca sunt spuse in mod elevat.

In dragoste, o simpla tacere spune mai mult decat vorbele. E bine ca ele sa fie interzise, exista o elocventa a tacerii mai impresionanta decat limbajul insusi. Ce convingator e indragostitul cand nu poate vorbi si cat spirit dovedeste el!

Pentru ce urmeaza lumea majoritatea? Pentru ca are mai multa dreptate? Nu, ci mai multa forta…pentru ce sunt respectate legile si vechile opinii? Pentru ca sunt mai sanatoase? Nu, dar ele sunt unice, evita deosebirile de pareri.

Dupa filosofie, trebuie sa urmeze actiunea. Forta vie desavarseste ceea ce a schitat ideea.

Cand un discurs firesc zugraveste o pasiune sau un efect, descoperim si in noi insine adevarul pe care il auzim, dar, nestiind ca el se afla acolo, suntem gata sa-l iubim pe cel care ne-a facut sa-l simtim; caci nu dintre-ale lui ni-l impartaseste, ci dintre-ale noastre. Binele pe care ni-l face ne indeamna sa-l iubim, in afara de faptul ca inima este inclinata sa-l indrageasca tocmai pentru aceasta comuniune a intelegerii.