Citate de Jean d’Ormesson

Timpul care mi-a fost dat, să-l prelungească dragostea. © CCC

Pendula arata clipa, dar cine arata vesnicia?

Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire și mai cu seamă o tendință de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte.

Timpul e cel mai bun sfatuitor.

Secolul XXI va fi spiritual sau nu va fi deloc. („Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas”) „Mi-au pus în gură: secolul XXI va fi religios. O profeţie ridicolă; cred în schimb că dacă umanitatea secolului viitor nu găseşte nicăieri un model exemplar de om, va fi rău.”  (afirmaţia lui Malraux într-un dialog cu un personaj imaginar, Max Torrès, publicată în Hôtes de passage, 1975, cap. 3.)

Cred că trec drept scriitorul fericirii pentru că gândesc că trebuie să fii fericit în ciuda tuturor celorlalte lucruri. © CCC

Ești tânăr să vorbești despre moarte, spuse împăratul, uitându-se la bufon. Învață mai degrabă să trăiești, să te bucuri de darurile oferite de un zeu atât de risipitor și necunoscut: căldura soarelui, răcoarea mării la amiază, mirosul pădurii seara, caii galopând peste câmpie. Ești bogat pentru că ești în viață. Chiar și nefericirea este încă viață. Învață să iubești și să te bucuri și, de asemenea, învață să suferi. Și, când va veni timpul, vei învăța să mori. (Gloria imperiului: un roman, o istorie) © CCC

Nu-ți număra doar anii, fă-ți anii să conteze. © CCC

Timpul în care trăim este un timp ciudat. Pretutindeni pe planetă doar disarmonie, lipsă de unitate, învrăjbire si mai cu seamă o tendinţă de secularizare cum n-a mai fost alta, promovată, parcă, de forțe oculte. În acest peisaj de desacralizare, Biserica Ortodoxă şi Romano-Catolică, citadelele creștine ce continuă Bizanţul și Roma, sunt supuse unor lungi şi insidioase atacuri, venind din numeroase direcţii. Mai întâi din partea prozelitismului sectelor neoprotestante, atac pe faţă, cu mijloace cunoscute, de natură în special financiară, materială. Apoi din partea mentalităților moştenite de la răposatele (dar nu de tot) doctrine marxiste şi comuniste, contestatoare de religie. Apar însă altele, de stranii şi variate tipuri. De pildă: o imagistică plină de monştri pe lângă care ai lui Bosch şi Goya sunt suportabili uşor. Filmele cu vampiri, extratereştri înfiorători, magicieni, sunt din ce în ce mai dese. Ba chiar cărți aparent fermecătoare, ca celebra Harry Potter, fac ocolul pământului, fascinând pe copii. De curând, la New York a fost construit, undeva, într-un spațiu larg, un dinozaur uriaş, care a dat de furcă poliției, din pricina unei mulțimi de tineri care veneau să-l adore (!) mărturisind că se simțeau Iăuntric excepțional în fața lui. Dar ce să mai zicem de literatura şi arta post-modemistă, care îşi defulează mâlurile până şi în blasfemii la adresa Creatorului şi a Celor Sfinte. lar un premiu Nobel acordat unei astfel de cărți blasfematoare, pune oarecare temei bănuielilor noastre. Şi în fața acestor fenomene ucigătoare de spirit, vrăjmaşe învățăturii Mântuitorului Hristos, care din dragoste s-a răstignit pentru noi, cele două Biserici surori ce au de făcut? Doar să se unească!!!

Breve tempus quod libet scire quid simus, libet exercere quod scimus. Este scurt timpul în care trebuie să aflăm ce suntem şi să dovedim ce ştim. (Plinius Minor)

Tot ceea ce are timp, exista.

Tradițiile - ca și femeile - sunt făcute pentru a fi atât respectate, cât și contestate. © CCC

Nu omul opreste timpul, ci timpul opreste omul. © CCC

La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune. La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic. La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite. La a treia întrebare: Există Dumnezeu. Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna. Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic. Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret. (Călăuza rătăciților, Angoasa) © CCC

Timpul va istorisi posterității. Este un guraliv: vorbește neîntrebat. (Fragmente)

Îmi amintesc ce spunea Sfântul Augustin: „Ce este timpul? Dacă nu mă întreabă nimeni, știu ce este. Dacă sunt întrebat, nu știu ce să răspund.” (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani) © CCC

Secolul XXI va fi umanist sau nu va fi deloc. (Cotidianul Libération - A quoi pensez-vous?) © CCC

(...) Cine are dreptate? Einstein a dat verdictul. Toata lumea are dreptate, a spus el. Pierderea rigiditatii timpului a dus la dispariția conceptelor universale de simultaneitate, de trecut, de prezent si de viitor. Pentru Françoise, fulgerul a lovit simultan ambele capete ale vagonului. Dar, acelasi "timp" al lui Françoise nu este acelasi timp cu al lui Paul și Barbara care sunt in miscare in raport cu ea (in sens invers). Daca Françoise defineste momentul in care fulgerul loveste partea din față a vagonului ca "prezentul" ei, ea vede, de asemenea, fulgerul lovind si partea din spate in ceea ce este "prezentul" ei, dar Paul vede fulgerul lovind partea din spate mai tarziu, adică in "viitorul" lui Françoise, in timp ce Barbara il vede in trecutul lui "Francoise. (...) (Melodia secreta) © CCC  

Timpul este modalitatea naturii de a face sa nu se intample toate deodata.

Vremea, in scurgerea ei, raneste sau ucide sentimentele cele mai aprinse si cele mai gingase. Slabeste admiratia, luandu-i hrana ei de capetenie: surpriza si mirarea; distruge iubirea si nebuniile ei divine, clatina credinta si speranta, despoaie toate nevinovatiile.