Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum,
Inimă răcită prea devreme.
S-o pornesc din nou desculţ la drum
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!
În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.
Toţi suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fagii frunzele deşarte…
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.
(Nu regret, nu mă jelesc, nu strig)
(Traducere George Lesnea)
Niciodata nu trebuie sa-ti aduci dusmanul la deznadejde, pentru ca la asemenea cumpana, nevoia ii multiplica puterile si mareste barbatia ce pana atunci pregetase si sovaise, si nu-i alt remediu mai potrivit pentru niste oameni nauciti si zdrobiti decat sa nu mai traga nadejde. Cate victorii n-au fost smulse de biruinti din mainile biruitorilor, cand acestia nu s-au oprit unde se cuvine.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.