În zilele acestea de primăvară, chipul Olesiei nu-mi ieșea din minte. Când eram singur, îmi plăcea să mă întind în pat, să strâng tare pleoapele, ca să-mi adun mai bine gândurile şi să chem mereu în faţa ochilor chipul ei când aspru, când viclean, cu zâmbetul luminos și gingaș, trupul ei tineresc, crescut în libertatea bătrânei păduri, tot atât de zvelt şi de viguros ca brazii cei tineri, glasul ei proaspăt, câteodată neaşteptat de adânc și de catifelat... „În toate mişcările, în toate vorbele ei se simte o nuanţă de nobleţe, îmi ziceam (desigur în sensul cel mai bun al acestui cuvânt destul de banal), un fel de cumpătare plină, de graţie înnăscută..." Mă atrăgeau la Olesia şi o oarecare aureolă de mister din jurul ei, şi renumele de vrăjitoare, şi viaţa lor în desiș, în mijlocul mlaştinii, dar, mai ales, încrederea plină de mândrie în proprille sale forţe, pe care o întrezărisem, din puţinele ei cuvinte.
(Olesia, cap. IV)
Ce bine că va veni ziua de mâine.
Despărțirea acţionează asupra iubirii ca vântul asupra focului, stingând flăcările mici şi întețindu-le pe cele mari...
(Olesia)
© CCC
Dar pe la începutul lui septembrie, vremea s-a schimbat cu totul pe neașteptate. Au venit zile atât de senine, însorite și calde cum nu se întâmplă nici în iulie. Peria aspră și galbenă a miriștilor a prins a sclipi argintiu în păienjenișul toamnei. Din pomii, acum nemișcați, cădeau fără zgomot frunzele galbene.
(Brățara de granate)
Noi lasam sa treaca zilele noastre frumoase fara a le lua in seama; abia cand vin cele rele, le dorim inapoi pe celelalte.
Septembrie: era cel mai frumos dintre cuvinte, pe care îl simțise mereu evocând flori de portocal, rândunele și regrete.
© CCC
Calmul era adânc, liniștea unei păduri, într-o zi de iarnă fără vânt. Straturi groase de zăpadă au îndoit ramurile dând copacilor un aspect festiv încântător. Din când în când mai cădea câte o creangă și auzeam clar, în timp ce cădea, zgomotul mic, uscat, cu care lovea celelalte crengi în trecere. La umbră, zăpada a căpătat nuanțe roz și albăstrui. O dulce încântare m-a stăpânit în fața acestei tăceri înghețate și solemne... Mi s-a părut că simt timpul trecând încet și fără zgomot în fața mea...
(Olesia, cap. III)
Fiecare femeie care iubește este o regină.
© CCC
O tăcere de frunze care-și scad glasul de vară învățând șoaptele toamnei.
(Golia)
Un trandafir de toamna este mai presus decat orice alt lucru incantator.
(traducere CCC - Copyright ©2016)
Sunt un rătăcitor îndrăgostit de viață cu pasiune.
© CCC
In toamna anotimpurilor, frunzele sunt cele care mor. In toamna vietii, mor amintirile noastre.
© CCC
Toamna este un andante melancolic si gratios ce pregătește admirabil solemnul adagio al iernii.
(François le Champi)
(traducere CCC - Copyright ©2012 - Published on: Oct 12, 2012 )
Toamna: post-scriptumul soarelui.
(Carnavalul dictionarului)
© CCC
Ultimele frunze cad rotindu-se. Iti trebuie o mare doza de insensibilitate ca sa faci fata toamnei.
Mergeam departe, spre podgoriile de la Băiceni, pe o vreme frumoasă de toamnă. Soarele nu ardea, avea o lumină lină de aur, şi vîntul abia-abia adia, ici cu miros tare de pădure, dincolo cu parfumul uscat al miriştilor.