Citate de George Sand

Septembrie: era cel mai frumos dintre cuvinte, pe care îl simțise mereu evocând flori de portocal, rândunele și regrete. © CCC

Adevaratele pasiuni sunt cele pe care le ascunzi.

Cat de frumos imbatranesc frunzele. Cat de pline de lumina si culoare sunt ultimele lor zile. © CCC

Acum se bucura din plin de zilele minunate, de liniștea din jur, de aerul curat, de ciripitul rândunelelor care se adunau în stoluri pe sârmele de telegraf, pregătindu-se să-și ia zborul spre țările calde, precum și de briza sărată și călduță ce sufla domol dinspre mare. (Brățara de granate)

Nu jigni niciodata saracia prin mila.

Sufletul care nu a suferit niciodată, nu poate înţelege fericirea!

Cartea mi-a fost întotdeauna o sfătuitoare, o sursă de alinare, elocventă şi calmă, iar eu nu am vrut să-i epuizez calităţile şi le-am păstrat pentru situaţii mai importante.

Orice om care nu doreste gloria patriei sale e un rau cetatean.

Nu-ţi poţi schimba propria natură, poţi doar să-ţi îndrepţi către bine diferitele calităţi ale caracterului, ba chiar şi defectele; în aceasta constă marele mister şi măreaţa sarcină a educaţiei.

Frica poate da curaj; intre doua primejdii o alegi pe cea mai mica.

Toamna: ce mare pictor impresionist!

Fiecare dintre noi are inclinatiile sale si poarta in sine germenele destinului sau.

Văl de brumă argintie Mi-a împodobit grădina, Firelor de lămâiţă Li se uscă rădăcina.   Peste creştet de dumbravă Norii suri îşi poartă plumbul, Cu podoaba zdrenţuită Tremură pe câmp porumbul.   Şi cum de la miazănoapte Vine vântul fără milă, De pe vârful șurii noastre Smulge-n zbor câte-o şindrilă.   De viforniţa păgână Se-ndoiesc nucii, bătrânii, Plânge-un pui de ciocârlie Sus pe cumpăna fântânii. (Toamnă)

Din vârf de munţi amurgul suflă cu buze roşii în spuza unor nori şi-ațâță jăraticul ascuns sub valul lor subţire de cenuşă.   O rază ce vine goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara - şi frunza cade.   O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi.   E toamnă. (Amurg de toamnă)

Fiecare simte nevoia să fie iubit, aceasta îl înalţă în ochii săi; dar oamenii trebuie iubiţi diferit: pe unul - cu o bunăvoinţă nemărginită, pe altul - cu o asprime permanentă.

E-atâta frig în mine, încât îmi zic, ca o livadă toamna: «Oare n-am visat c-a fost frumos şi vară, în vreme ce nimic din toate-acestea nu s-a întâmplat?»   Dar sufletul, întocmai ca livada, e greu de ramuri frânte, frunze putrede şi spini, sunt semne că n-a fost la mijloc visul meu, ci-aievea dragostea trecu, lăsându-ne străini.   Sau poate şi mai rău: iubirea, ca o floare, şi-a scuturat petalele pe jos, şi dorul, fructul ei cel veninos, se coace-acuma liniştit la soare.   (Toamna)

Avea prea mare talent ca sa nu fie putintel sensibil la glorie.

Toamna are o armonie și o strălucire pe cerul ei, care nu poate fi auzită sau văzută în timpul verii, ca şi cum n-ar fi putut fi, ca şi cum n-ar fi fost! © CCC

Sacrificiul presupune o doza de bunatate si un grad de inteligenta care nu se gasesc pe toate drumurile.

O tăcere de frunze care-și scad glasul de vară învățând șoaptele toamnei. (Golia)