E trist ca nimeni să te ştie,
Dar şi mai trist să-ţi zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deşi ai fost ca Dumnezeu.
Unde sunteţi, iubiri deşarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce mă-ngâni cu faţa ta?
În viaţa lumii acestie,
Ce-i fără capăt şi-nceput,
În toată neagra veșnicie
O clipă numai te-am avut.
De-atunci te chem din întuneric
Şi amintirea ta dezmierd
Până ce răsari… un vis himeric,
Abia răsari… şi iar te pierd.
Ca la un zvon ce lin adie
Urechea țin, mereu ascult…
Tot mai puţină armonie…
Pustiu din ce în ce mai mult.
Şi din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Şi-n mângâieri, de tot sărac.
(E trist ca nimeni să te ştie)
O mare aversiune in prezent este adesea singurul semn al unei mari iubiri din trecut.
© CCC
Cat de profunda poate fi o iubire si cat de desavarsita poate fi uitarea.
Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.
Iubirea adevarata te face totdeauna mai bun, oricare ar fi femeia care o inspira.
Prudenta si dragostea nu sunt facute una pentru alta: pe masura ce dragostea creste, prudenta scade.
© CCC
Vei fi iubit in ziua in care vei putea sa-ti arati slabiciunile fara ca celalalt sa se foloseasca de asta pentru a-si amplifica puterea.