Citate de Gheorghe Iancovici

As vrea sa fiu amurg la geamurile tale.

Dimineți de argint, amiezi de aur, seri de purpură, nopți metafizice.

Crin înflorit pe o temă de Mozart.

Toate își lasă umbra în lume: o frunză, iubitul, un flutur, un nume, și toate gustă lumina pământului, până și urmele vântului.   Numai stelele, stelele n-au caldarâm, nu lasă umbra pe nici un tărâm Ah, stelele, stelele!... (Ah, stelele)

In iubirea incipienta, “as vrea sa te cunosc” nu este expresia unui deziderat conventional, social, ci a unuia mult mai serios si adanc: cognitiv, la modul metafizic.

In sertarele rococo ale primaverii se gasesc intotdeauna marchize si sonatine.

Cer cu corn de lună: azi-noapte, a trecut pe aici, în galop, un cârd de centauri. Unul dintre ei și-a pierdut potcoava.

Ah, vraja ideilor si a lucrurilor spuse numai pe jumatate, a plecarilor fara itinerar, a revelatiilor neasteptate, a intalnirilor fortuite, a ruinelor scaldate de luna, a crampeielor de statui (cate sugestii, Dumnezeule, cate sugestii) si a metaforelor atat de frumoase de-ti vine sa inchizi ochii si s-asculti in tine o muzica ciudata ca o incantatie imprumutata de la amurg!

Stelele sunt atât de reci, încât îți vine să le așezi pe umeri șaluri venețiene.

Zi de zi constat tot mai multe lacune in propriul meu limbaj. Cand imi voi stapani limba cu atata maiestrie si suplete incat fiecare afirmatie, fiecare rand scris sa fie o lauda, o sarbatoare, un prinos adus graiului strabun? Si cand voi manui cu facilitate limbile straine pe care astazi le posed abia la modul pasabil? Ca Giraudoux, Maiorescu vehiculau germana si engleza; ca Romain Rolland avea o atat de intinsa cultura muzicala; ca Marcel Proust era atat de competent in gotic si in pictura - iata lucruri pe care n-ar trebui sa le uit niciodata si care s-ar impune sa-mi dea crize perpetue de insomnie.

Artistii cauta exceptionalul in feminitate sau feminitatea in exceptional?

Perseverența fără inteligență e un hipopotam; inteligența fără perseverență e un joc artezian de ape; perseverență + inteligență e un arc voltaic.

Orizontul nu e o limita, ci un inceput.

O inteligenta oricat de originala, de superioara ar fi, daca se afirma prea zgomotos, daca nazuieste sa se impuna cu orice pret tuturor, daca se proclama strident in Agora, cade in trivial, provoaca suspiciuni. Exista inteligente cu ceva agresiv in formele manifestarii, cu ceva provocator si plebeu, lipsit de eleganta si stil, care nu invioreaza spiritele din jur, nu le invita la dialog, ci le indispun, le silesc sa se retranseze in tacere, taie orice elan participativ si - in loc sa celebreze ideea - o manjesc.

Intr-o mare iubire totul e reprezentare, adica proces mental; mai tarziu si experienta carnii se va contamina de aceasta frenezie cerebrala.

O noua iubire: o femeie ca noua problema de rezolvat. Sau poate tu insuti, in raport cu ea, esti o noua problema de rezolvat.

Calea Lactee: Aleea grațiilor celeste.

E dificil sa urasti fara a cadea in ridicol sau trivial. Abtine-te, deci.

Cu-o mare de îndemnuri şi oarbe năzuinţi în mine mă-nchin luminii voastre, stelelor, şi flăcări de-adorare   îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă. Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută cu buze reci de gheaţă trupul. Şi-nmărmurit vă-ntreb: spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri? Pribeag cum sunt, mă simt azi cel mai singuratic suflet, şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde. Un singur gând mi-e rază şi putere: o, stelelor, nici voi n-aveţi în drumul vostru nicio ţintă, dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea. (Stelelor)

Stelele sunt stramosii nostri. Ele au fabricat prin alchimia lor nucleara toate elementele din care suntem constituiti si care sunt responsabile de frumusetea si complexitatea lumii. O statuie a lui Rodin, petalele unui trandafir, fiarele salbatice, fiintele umane sunt doar praf de stele. (Dictionar iubitor al cerului si al stelelor) © CCC