Citate de Gheorghe Iancovici

Zi de zi constat tot mai multe lacune in propriul meu limbaj. Cand imi voi stapani limba cu atata maiestrie si suplete incat fiecare afirmatie, fiecare rand scris sa fie o lauda, o sarbatoare, un prinos adus graiului strabun? Si cand voi manui cu facilitate limbile straine pe care astazi le posed abia la modul pasabil? Ca Giraudoux, Maiorescu vehiculau germana si engleza; ca Romain Rolland avea o atat de intinsa cultura muzicala; ca Marcel Proust era atat de competent in gotic si in pictura - iata lucruri pe care n-ar trebui sa le uit niciodata si care s-ar impune sa-mi dea crize perpetue de insomnie.

Perseverența fără inteligență e un hipopotam; inteligența fără perseverență e un joc artezian de ape; perseverență + inteligență e un arc voltaic.

Toate fetele carora li s-au dedicat poeme le-au meritat, chiar daca nu le-au meritat.

Misiunea femeilor e sa ne aduca aminte de lacurile albastre pe care le purtam in suflet. Si sa le tulbure.

Curcubeul: amintiri din copilaria culorilor.

Cateodata, a iubi =  “vouloir admirer sans connaitre”. Si totusi, cate lucruri ai vrea sa stii. Si cate nu. Autoiluzie exhaustiva. Ocazie a unei cascade de visuri pe marginea unei negrait de frumoase aparitii si treceri.

O inteligenta oricat de originala, de superioara ar fi, daca se afirma prea zgomotos, daca nazuieste sa se impuna cu orice pret tuturor, daca se proclama strident in Agora, cade in trivial, provoaca suspiciuni. Exista inteligente cu ceva agresiv in formele manifestarii, cu ceva provocator si plebeu, lipsit de eleganta si stil, care nu invioreaza spiritele din jur, nu le invita la dialog, ci le indispun, le silesc sa se retranseze in tacere, taie orice elan participativ si - in loc sa celebreze ideea - o manjesc.

Orizontul nu e o limita, ci un inceput.

Cer de culoarea menuetelor lui Mozart.

La omul civilizat (citeste: cult), exigentele spirituale sunt exigente naturale.

In iubirea incipienta, “as vrea sa te cunosc” nu este expresia unui deziderat conventional, social, ci a unuia mult mai serios si adanc: cognitiv, la modul metafizic.

La ora 18, soarele îi face ierbii radioscopie. Apoi cerul adună în poală licurici.

Numai dupa lasarea intunericului stralucesc stelele. © CCC

Ar trebui sa exclam cu uimire, cu incantare, cu sfidare: “Exist! Deci sa ma straduiesc, din toate puterile, sa ma realizez.” Fenomenul acesta unic si irepetabil care e viata trebuie sa imbrace caracterul unui eveniment memorabil nu in istoria Cosmosului, ci, mult mai modest, in istoria pasionata a cautarii de sine a spiritului. E un lucru atat de extraordinar ridicarea materiei din care sunt alcatuit, la rangul de sensibilitate si gandire. De ce nu profit indestul, de ce nu creez acestui superb accident climatul favorabil supremei sale infloriri? De cine depinde daca nu de mine? Cine e chemat sa-mi poarte mai mult interes si, prin mine, spiritului? Prin mine, Spiritul se celebreaza pe sine.

O noua iubire: o femeie ca noua problema de rezolvat. Sau poate tu insuti, in raport cu ea, esti o noua problema de rezolvat.

Toamna: ce mare pictor impresionist!

Stelele sunt atât de reci, încât îți vine să le așezi pe umeri șaluri venețiene.

As vrea sa rechem in mine starea aceea de fericire nelamurita, de euforie pura, de entuziasm deznadajduit, care preludeaza o mare iubire. O iubire nemotivata, fara obiect sau avand drept tel viata in sine, setea nepotolita de trairi, nostalgia fiorului aventurii.

Sublima nebunie. Iubirea e singura nebunie care justifica viata.

Toate își lasă umbra în lume: o frunză, iubitul, un flutur, un nume, și toate gustă lumina pământului, până și urmele vântului.   Numai stelele, stelele n-au caldarâm, nu lasă umbra pe nici un tărâm Ah, stelele, stelele!... (Ah, stelele)