Citate de Gheorghe Iancovici

Pana-ntr-atat sa iubesti ca si cum soarta te va obliga sa si urasti si, de asemenea, sa urasti ca si cum, dupa aceea, poate vei iubi.

Cer cu corn de lună: azi-noapte, a trecut pe aici, în galop, un cârd de centauri. Unul dintre ei și-a pierdut potcoava.

A iubi inseamna a renunta la toate orizonturile lumii, marginindu-te la unul singur. Si fiecare iubire e o aventura in care pleci in cautarea unui orizont unic, adica a supremei tale dimensiuni sufletesti. Dar o iubire la capatul careia nu culegi amara invatatura ca toate orizonturile sunt amagiri si ca nu exista decat orizonturi pierdute, n-a fost nici o clipa iubire adevarata.

Cand uram pe cineva, uram in el ceva ce face parte din noi insine.

Intre oamenii care se afla necontenit impreuna, ura si si iubirea se intetesc mereu; se gasesc in orice clipa motive de a se uri, de a se iubi tot mai mult.

Intr-o mare iubire totul e reprezentare, adica proces mental; mai tarziu si experienta carnii se va contamina de aceasta frenezie cerebrala.

Ar trebui sa exclam cu uimire, cu incantare, cu sfidare: “Exist! Deci sa ma straduiesc, din toate puterile, sa ma realizez.” Fenomenul acesta unic si irepetabil care e viata trebuie sa imbrace caracterul unui eveniment memorabil nu in istoria Cosmosului, ci, mult mai modest, in istoria pasionata a cautarii de sine a spiritului. E un lucru atat de extraordinar ridicarea materiei din care sunt alcatuit, la rangul de sensibilitate si gandire. De ce nu profit indestul, de ce nu creez acestui superb accident climatul favorabil supremei sale infloriri? De cine depinde daca nu de mine? Cine e chemat sa-mi poarte mai mult interes si, prin mine, spiritului? Prin mine, Spiritul se celebreaza pe sine.

Ura sau iubirea noastra este efectul binelui sau raului pe care ni-l fac oamenii.

Este mai cinstit să urăști pe față decât să-ți ascunzi gândul sub un chip înșelător.

Femeia e singuratatea din noi ridicata la rangul de sentiment.

“Elle était toujours dans la lune.” Cat farmec trebuie sa fi avut…

Oamenii pot sa iubeasca fara egoism, dar nu pot in acelasi fel sa si urasca. Fiecare ura este frica sau invidie. Ura este frica cea mare, pentru ca omul nu uraste decat pe acela de care se teme... In sentimentul urii exista umilinta pentru noi insine, dar in dispret exista mandrie si convingerea ca suntem mai buni si superiori aceluia pe care il dispretuim. Ura nu provine niciodata din deosebire de convingeri, nici din deosebire de principii morale. Adevaratul om superior nu uraste nici chiar pe omul de care se teme.

Pana astazi intelectul omenesc n-a depasit unicele sale doua resurse: admiratia si repulsia - si, intre aceste doua extreme, spiritul trebuie sa se comporte cu o egala putere. Omul sentimental e un degenerat daca nu stie, iubind frumos, sa urasca admirabil...

Ura naste vesnic ura…pe ura nu poti cladi, precum nu poti pe mlastina.

Toate fetele carora li s-au dedicat poeme le-au meritat, chiar daca nu le-au meritat.

Poti fi rau fara a avea spirit; dar invers?

La ora 18, soarele îi face ierbii radioscopie. Apoi cerul adună în poală licurici.

Stim sa uram, dar nu stim sa iubim. © CCC

Şi te urăsc că-mi eşti atât de dragă. (De profundis)

O noua iubire: o femeie ca noua problema de rezolvat. Sau poate tu insuti, in raport cu ea, esti o noua problema de rezolvat.