Citate de Antonio Machado

Bine, dar nu-l pot lăsa să plece! strigă inima ei, dând la o parte vechiul procedeu şi începând să simtă durerea. "Trebuie să existe o cale! (Pe aripile vântului)

In unele priviri sunt mai multe plecari decat pe cheiul unui port.

Mințim mai mult decât este necesar din lipsă de imaginație: chiar și adevărul este inventat. ©  CCC

Plecările şi reîntoarcerile tale, Toate plecările, de ani întregi, superbe, triumfale, Aceeaşi frunte rea, mănuşa sfâşiată în prag „Adio, domnul meu!” – un zâmbet vag – Dispreţ, compătimire şi mustrări, Aceleaşi lungi plecări O viaţă nouă, în sfârşit cu marea dezrobire Un albatros, un fulger în nemărginire… Şi-aceleaşi reîntoarceri calme, resemnate: Surâsuri de martiră şi priviri iluminate Şi renunţări (vai, toate-s în zadar!), Priviri furişe de copil ştrengar Şi o mare milă pentru cel pe care l-ai lăsat, Iertare creştinească celui vinovat, Elanuri mistice cum nu se mai găsesc, O pagină sublimă de roman rusesc. Cum le cunosc aceste tragedii banale Plecările şi reîntoarcerile tale! (Plecările şi reîntoarcerile tale)

Drumul se face mergând. (Călătorul) ©  CCC

A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult. Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup. © CCC

Orele noastre sunt minute când sperăm să ştim, şi secole când ştim ce se poate învăţa. ©  CCC

Ah, vraja ideilor si a lucrurilor spuse numai pe jumatate, a plecarilor fara itinerar, a revelatiilor neasteptate, a intalnirilor fortuite, a ruinelor scaldate de luna, a crampeielor de statui (cate sugestii, Dumnezeule, cate sugestii) si a metaforelor atat de frumoase de-ti vine sa inchizi ochii si s-asculti in tine o muzica ciudata ca o incantatie imprumutata de la amurg!

Blasfemia face parte din religia populară. ©  CCC

Cel care vorbește singur speră să vorbească într-o zi cu Dumnezeu. (Câmpiile Castiliei) ©  CCC

Cel care pentru țară se trudește Ușor de ea nu se lipsește. Dar cine-n stare nu-i, a-i fi folositor, Aceluia-n străini plecarea-i o ispită: Fiind străin, aici, nu-i luat peste picior Și nefacând nimic, pe nimeni nu irită!

Dacă trebuie să plec, să nu îți amintești de mine după ceea ce am făcut sau am spus. (traducere CCC - Copyright ©2021)

Nu te încrede în autodidacţi, mai ales când se laudă cu asta! (Juan de Mairena) ©  CCC

Omul este, prin natura sa, un animal paradoxal, un animal absurd care are nevoie de logică. Din nimic a creat lumea şi apoi lucrarea lui s-a încheiat. Şi apoi și-a zis: "În sfârșit, ştiu secretul: totul e deșertăciune." ©  CCC

Adevărul este ceea ce este și va rămâne adevărat chiar dacă credem contrariul. ©  CCC

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci. Te urmăream de-a lungul molatecii poteci, Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi. Nu te-ai uitat o dată înapoi!   Ţi-as fi făcut un semn, după plecare, Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?   Voiam să pleci, voiam şi să rămâi. Ai ascultat de gândul ce-l dintâi. Nu te oprise gândul fără glas. De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite. Să fug! să fug aiurea! Sunt păsări fericite Să zboare între ceruri şi spume neperechi! Nimic, nici oglindite-n priviri grădini prea-vechi în calea unei inimi care închină mării O, nopţi! nici ocrotite, de răul călimării, Foi, goale,-n clar de lampă, de către propriul alb Nici tânăra femeie, la sân cu prunc rozalb. Tot am să plec! Fregată,-n tresalt de mari pavoaze, Sus ancora spre darnici atoli şi blânde oaze!   Un greu Plictis, în care speranţe crude gem, Mai crede-n bun-rămasul batistelor, suprem! Şi, ispitind furtuna, înaltele catarge Sunt, poate, dintre-acelea ce vântul le va sparge Fără catarge, fără, pierduţi la antipozi... Dar, inimă, ascultă-i cum cântă, pe matrozi! (Briză marină) Traducere: Şerban Foarţă

Nu este niciodată prea târziu să pleci. (Deșertul tătarilor) © CCC

Cel mai bun dintre cei mai buni este cel care ştie că în viaţă totul este o chestiune de măsură; puţin mai mult, puţin mai puţin. ©  CCC

Călătorule, drum nu există. Drumul se face din urmele pe care le laşi. Călătorule, drum nu există, drumul se face mergînd. Şi cînd priveşti înapoi, vezi cărarea pe care nu trebuie s-o mai baţi niciodată Călătorule, drum nu există, numai brazde pe mare. Totul trece şi totul rămîne, dar rostul nostru e să trecem, să trecem făcînd drumuri, drumuri pe mare. (Călătorul)