Stefan Luchian

Stefan Luchian, 1 febr. 1868 – 28 iun. 1916, pictor roman, personalitate dominanta in arta de la inceputul secolului al XX-lea, supranumit “poetul plastic al florilor”. A trait 48 de ani.

S-a născut în localitatea Ştefăneşti, Botoşani. În 1885, s-a înscris la clasa de pictură a Şcolii Naţionale de Arte Frumoase, pe care a absolvit-o în 1889, obţinând medalia de bronz pentru un Cap de expresie şi un Studiu după natură.

Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian a găsit încurajare, fără să i se împiedice libera dezvoltare a personalităţii.

În toamna anului 1889, a plecat la München, unde a studiat două semestre la Academia de Belle Arte şi a executat copii după operele lui Correggio şi Rembrandt, aflate la Muzeul de Artă.

Revenit în ţară, în 1890, participă la prima expoziţie a societăţii de artă Cercul Artistic.

A plecat în anul următor la Paris, unde a studiat la Academia Julian şi a cunoscut, în muzee şi expoziţii, viaţa artistică pariziană, aflată în acea perioadă în plină efervescenţă impresionistă. Tabloul Ultima cursă de toamnă arată influenţa evidentă a lui Manet şi Degas.

Revenit la Bucureşti, va fi în 1896 principalul iniţiator al Expoziţiei Artiştilor Independenţi, care se va deschide chiar în faţa Salonului Oficial.

În 1900, a participat cu două pasteluri la Expoziţia Universală de la Paris.

Membru post-mortem al Academiei Române (1948).

A pictat peisaje, flori (celebrele Anemone, 1910) și portrete.

Opere principale:

Ultima cursă de toamnă, 1892; Albăstrele, Safta florăreasa, 1901; Margine de crâng, 1903; Birt fără muşterii, 1903; Marea Neagră la Tuzla, 1904; Iarna, Dumitriţa, 1904; Fata cu basma înflorată, După muncă, spre casă, 1905; La împărţitul porumbului, 1905; Moş Nicolae Cobzarul, 1906; Sălciile de la Chiajna, 1906; Părăluţe, 1907; Garoafe, 1907; Un zugrav – autoportret, 1907; Flori de tufănică, 1908; Fântâna de la Brebu, 1908; După ploaie, 1909; Moara de la poduri, 1909; Pe dealul Hinganilor, 1909; Anemone, 1910; Trandafiri, 1910; Maci, 1910; 1907  – Epilogul răscoalei, Lăutul, 1911  – 1912; Vara, 1912.