Theodor W. Adorno

Theodor W. Adorno, Theodor Ludwig Wiesengrund Adorno, 11 sept. 1903 – 6 aug. 1969, filozof, sociolog, muzicolog și compozitor german. A trăit 63 de ani.

Născut dintr-un tată provenind dintr-o familie de evrei convertiți la protestantism și dintr-o mamă catolică de origine italiană, Theodor Ludwig Wiesengund Adorno a emigrat în Anglia, în 1934, pentru a scăpa de nazism.

În timpul regimului nazist, a plecat în exil în Statele Unite, unde a scris numeroase lucrări filozofice care criticau gândirea Iluminismului. A trăit 10 ani in SUA, între 1938 – 1948.

După război, a revenit în Frankfurt, simțindu-se investit cu o misiune în viața politică a tinerei Republici Federale Germane. În același timp, ca muzicolog, s-a interesat puternic de producția muzicală postbelică.

Aici a predat și a condus Institutul de Cercetări Sociale (Școala din Frankfurt) și și-a elaborat teoria critică. Foarte devreme, Adorno a scris eseuri despre muzică cu influențe din Hegel, Marx și Max Weber.

Este autorul mai multor monografii, inclusiv una despre Richard Wagner. În aceste lucrări reiese dorința de a uni reflecția estetică cu analiza operelor.

În calitate de compozitor, stilul său a fost foarte influențat de Alban Berg, maestrul său în compoziție muzicală.

La sfârșitul vieții, în timpul evenimentelor din mai 1968, studenții săi, care îl considerau un elitist cultural, l-au ridiculizează acuzându-l de complicitate cu puterea burgheză. În această atmosferă care l-a afectat în mod deosebit pe filosof, Adorno a murit în anul următor, lăsând teoria sa estetică neterminată.

A devenit renumit prin cărțile și eseurile sale de filozofie, literatură, psihologie, sociologie și muzică. Deși a scris pe o gamă largă de subiecte, preocuparea sa fundamentală a fost suferința umană – în special efectele societății moderne asupra condiției umane. A fost influențat mai ales de Hegel, Marx și Nietzsche.

Ca filozof, Adorno a fost, împreuna cu Herbert Marcuse și Max Horkheimer, unul dintre principalii reprezentanți ai Școlii de la Frankfurt, în care a fost elaborată teoria sa critică.

Theodor W. Adorno a lansat critici asupra idealismului lui Hegel și împotriva existențialismului. Împreună cu Max Horkheimer a introdus noțiunea interdisciplinară de “cultură industrială”, Kulturindustrie, în lucrarea Dialectica rațiunii, criticând-o ca fiind specifică capitalismului contemporan.

Ca muzician și muzicolog, a fost un reprezentant al celei de-a Doua Școli de la Viena și teoretician al Muzicii Noi.

Opere principale:

Filosofia muzicii moderne, 1949; Personalitatea autoritară, 1950; Note de literatură, în 4 volume, 1958 – 1974; Dialectica negativă, 1966; Prisme, 1967; Teoria estetică, 1970; Dialectica iluminismului, 1973 (publicata in 1944 în lb. germana); Minima moralia, 1974; Împotriva epistemologiei: o metacritică; Studii despre Husserl și antinomiile fenomenologice, 1983; Modele critice: intervenții și cuvinte cheie, 1998; Metafizică: Concept și probleme, 2000; “Critica rațiunii pure” a lui Kant, 2001.