Jacques Derrida

Jacques Derrida, 15 iul. 1930 – 8 oct. 2004, născut în El Biar, Algeria, filosof francez, de origine algeriană, a cărui critică a filosofiei occidentale și analize ale naturii limbajului, scrisului și sensului au fost extrem de controversate, dar extrem de influente în mare parte a lumii intelectuale la sfârșitul secolului al XX-lea. A trăit 74 de ani.

Jacques Derrida provenea dintr-o familie de evrei sefarzi din Algeria guvernată de Franța.

Și-a terminat studiile secundare la Louis-le-Grand unde a cunoscut mai mulți intelectuali precum Pierre Bourdieu, Michel Deguy și Michel Serres.

Educat în tradiția franceză, a plecat în Franța în 1949. În 1952, a intrat la École Normale Supérieure (ENS) de pe rue d’Ulm și a luat lecții de la Jean Hyppolite și Maurice de Gandillac: după întâlnirea cu Louis Althusser, Derrida și-a scris teza despre „Problema genezei în filosofia lui Husserl”.

A predat filozofie la Sorbona (1960–1964) și în special la Școala Normală Superioară din Paris (1964-1984). De asemenea, a predat la Școala de Înalte Studii în Științe Sociale (École des Hautes Études en Sciences Sociales), (1984–1999), din Paris.

După ce s-a împrietenit cu Michel Foucault, a fost admis ca titular de catedră și lăsat să predea în Statele Unite la Harvard: nu a scăpat de recrutare în Algeria și a fost nevoit să se întoarcă în Franța.

Din anii 1960 a publicat numeroase cărți și eseuri pe o gamă imensă de subiecte și a predat și ținut prelegeri în întreaga lume, inclusiv la Universitatea Yale și la Universitatea din California, Irvine, obținând o celebritate internațională comparabilă doar cu cea a lui Jean-Paul Sartre cu o generație mai devreme.

În 1962, filozoful s-a mutat la Nisa, înainte de a se întoarce în capitală pentru a-și împărtăși cunoștințele la École Normale Supérieure, unde a fost numit profesor asistent în 1964.

Primele sale lucrări majore au fost publicate în 1967, în special Despre gramatologie (De la grammatologie), 1967, Scriitură și diferență (L’Ecriture et la différence), 1967, și Discurs și fenomen (La Voix ou le Phénomène), 1967, și reexaminează tezele metafizice prin eradicarea presupozițiilor vorbirii sau logocentrismului din filosofia noastră clasică.

Critica sa privind filozofia occidentală cuprinde literatura, lingvistica și psihanaliza și se bazează pe respingerea căutării unei certitudini metafizice sau a unei surse supreme a înțelegerii, căutare ce a caracterizat cea mai mare parte a filozofiei occidentale.

În schimb, a propus deconstructivismul, un mod de a citi texte filozofice care urmărește să facă explicite presupozițiile metafizice și ipotezele subtextului prin analiza atentă a limbajului care se exprimă.

Celebrul concept de „deconstrucție” se dorește în termeni heideggerieni a fi o sinteză a ontologiilor contemporane în lucrări precum Diseminarea (La Dissemination), 1972, sau Cartea poștală: de la Socrate la Freud și dincolo (La Carte postale: de Socrate à Freud et au-delà), 1980.

A dedicat anii 1990 unei reflecții asupra universalismului: cele optzeci de lucrări îl fac cel mai studiat filosof francez din întreaga lume.

Opere principale:

Printre lucrările sale despre teoria și metoda deconstructivismului se numără:

Discurs și fenomen (La Voix ou le Phénomène), 1967; Scriitură și diferență (L’Ecriture et la différence), 1967; Despre gramatologie (De la grammatologie), 1967.

Alte lucrări: Diseminarea (La Dissemination), 1972 și Rezistențele psihanalizei (Résistances de la psychanalyse), 1996.