Cei 46 de președinți americani, de la George Washington la Joe Biden (1)
Fațada sudică a Reședinței Executive cu un portic semicircular orientat spre Peluza sudică și Elipsă (parc de aproape 210.000 mp, sub formă de elipsă, situat în spatele peluzei; include diverse monumente și face parte din Parcul Președintelui, fiind numit Parcul sudic al Președintelui)
Washington, Lincoln, Roosevelt, Obama, Trump, Biden… Istoria Statelor Unite ale Americii se împletește cu istoria mandatelor diferiților șefi de stat care s-au succedat la Casa Albă.
Pe 20 ianuarie 2021, Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale americane prin detronarea adversarului său, președintele în funcție Donald Trump. A devenit astfel cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii de la ratificarea Constituției americane din 1787. Dar cine au fost chiriașii anteriori care au locuit la Casa Albă? Diferite personalități istorice au întruchipat funcția prezidențială de-a lungul a peste trei secole de istorie. De la George Washington la Barack Obama, inclusiv Abraham Lincoln și JFK, aceasta este lista cronologică a celor 46 de președinți ai Statelor Unite.
George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii
Mandat: 1789-1797
Partid: Federalist
Locul nașterii (stat): Comitatul Westmoreland, Virginia
Comandantul șef al Armatei Continentale în timpul Revoluției Americane, George Washington este considerat un erou al Războiului de Independență al SUA împotriva Regatului Unit.
Provenit dintr-o familie bogată de plantatori din Virginia, talentele sale oratorice și carisma în rândul soldaților i-au permis să se implice într-o mare carieră militară și politică. Aparținând cercului închis al Părinților Fondatori ai Statelor Unite, în 1789 a devenit primul care a deținut funcția de președinte și a fost reînvestit, patru ani mai târziu, cu un nou mandat. În timpul acestor două mandate, Washington a pus bazele administrației americane. El este, de asemenea, la originea creării Marinei SUA (US Navy), marina militară a SUA.
Politica sa pragmatică față de alte puteri străine ale vremii a permis țării sale să stabilească relații diplomatice și comerciale general avantajoase. Tot sub Washington a început cucerirea progresivă a teritoriilor vestice și războaiele indiene împotriva populațiilor indigene. Numeroasele disensiuni dintre membrii guvernului său vor duce la apariția primelor partide politice.
George Washington a lăsat, totuși, o amprentă de neșters asupra istoriei americane. Numele său a intrat în posteritate, fiind folosit pentru a desemna capitala federală a țării și un stat de pe coasta de vest.
John Adams, primul rezident al Casei Albe
Mandat: 1797-1801
Partid: Federalist
Locul nașterii (stat): Quincy, Massachusetts
Vicepreședinte al Statelor Unite în timpul celor două mandate ale lui George Washington, John Adams a devenit președinte într-un climat geopolitic tensionat. „Cvasi-războiul” dintre americani și francezi din timpul mandatului său a dat o lovitură serioasă relațiilor dintre cele două țări, dar i-a permis în același timp să manifeste o anumită neutralitate față de celelalte puteri europene.
Promulgarea Legilor asupra străinilor și sedițiunii (Alien and Sedition Acts) din 1798, patru legi de securitate internă adoptate de Congresul SUA, care restricționează străinii și limitează excesele unei prese neîngrădite, nu a făcut decât să crească tensiunile în cadrul guvernului său.
John Adams a fost primul locatar al Casei Albe, reședință finalizată cu un an înainte de încheierea mandatului său. Spre deosebire de predecesorul său, el nu a putut candida pentru un al doilea mandat prezidențial, deoarece a fost învins la alegerile prezidențiale din 1800 de propriul său vicepreședinte, Thomas Jefferson.
Thomas Jefferson, autorul Declarației de Independență a Statelor Unite
Mandat: 1801-1809
Partid: Democrat-Republican
Locul nașterii (stat): Shadwell, Virginia
Cofondator și președinte al Partidului Democrat-Republican (acum Partidul Democrat), Thomas Jefferson a contribuit foarte mult la redactarea Declarației de Independență din 1776.
Un apărător ferm al ideilor Iluminismului și al Revoluției Franceze, primul său mandat ca președinte a fost încununat cu succes, în special când a reușit să cumpere Louisiana franceză în 1803. Astfel, Statele Unite au obținut vaste suprafețe de teritoriu de peste 200 de milioane de hectare, echivalentul a aproape un sfert din suprafața actuală.
Al doilea mandat al său, mult mai nuanțat, a marcat începutul problemelor economice în urma instituirii unui embargo care împiedică orice navă să intre sau să părăsească teritoriul american. Aceste dificultăți vor accelera în același timp faza de industrializare a Statelor Unite, pentru a permite țării să ajungă rapid la autosuficiență economică (economie închisă sau autarhie, un sistem economic complet autosuficient, care se bazează numai pe propriile resurse și este independent de piața internațională).
James Madison, „părintele Constituției”
Mandat: 1809-1817
Partid: Democrat-Republican
Locul nașterii (stat): Comitatul King George, Virginia
Secretarul de stat al Statelor Unite sub președintele Thomas Jefferson, James Madison este cunoscut în primul rând pentru contribuția sa la Constituția SUA din 1787, în special pentru primele zece amendamente la Declaraţia drepturilor (Bill of Rights).
Cele două mandate prezidențiale ale sale au fost întrerupte de războiul anglo-american (1812-1815) pentru controlul coloniilor britanice canadiene și al regiunii Marilor Lacuri. Capitala federală Washington a fost asediată și apoi arsă, iar conflictul s-a încheiat cu un status-quo (stare care a existat înainte și se menține și în prezent). Cu toate acestea, câteva victorii importante, precum Bătălia de la New Orleans din 1815, dintre trupele americane și britanice, au avut un impact semnificativ și sunt încă o sursă de mândrie pentru mulți americani.
James Monroe, omul din spatele Doctrinei Monroe
Mandat: 1817-1825
Partid: Democrat-Republican
Locul nașterii (stat): Comitatul Westmoreland, Virginia
Fost secretar de stat în timpul mandatului prezidențial al lui Madison, James Monroe a câștigat cu majoritate covârșitoare alegerile din 1816. Oponent al candidatului federalist Rufus King, înfrângerea acestuia din urmă dezvăluie căderea în desuetudine a partidului american inițial fondat de George Washington. Sfârșitul primului său mandat de patru ani a fost pătat de o gravă criză financiară din 1819, care a avut consecințe grave asupra imaginii și încrederii acordate băncilor.
James Monroe este cel mai cunoscut astăzi pentru doctrina omonimă, Doctrina Monroe care își are rădăcinile într-un discurs al președintelui din 1823, care a condamnat intervențiile europene în colonizarea continentului american și o posibilă preluare a afacerilor Statelor Unite. Putând fi rezumat prin sloganul „America pentru americani”, implică în același sens faptul că Statele Unite trebuie să mențină neutralitatea față de puterile Europei. Acesta este considerat unul dintre cele mai importante momente ale dezvoltării politicii externe ale SUA.
Președinția lui James Monroe a fost marcată și de disensiuni economice între statele membre ale Uniunii. Este de exemplu cazul sclaviei, respinsă de statele situate în nordul țării și încurajată de cele situate în sud. Primii doreau ca economia lor să se bazeze mai mult pe protecționism și pe investiții semnificative în industrie. Cei din urmă, în schimb, erau în mod clar mai favorabili internaționalizării comerțului și implementării prevederilor sclaviei, în principal datorită faptului că majoritatea veniturilor lor proveneau din plantațiile de bumbac. În acest context, Senatul a adoptat Compromisul Missouri în martie 1820 care, datorită admiterii acestui nou stat în Uniune, a stabilit o primă delimitare geografică între teritoriile pro-sclavie, sclavagiste (în Sud) și teritoriile anti-sclavie, aboliționiste (în Nord).
John Quincy Adams, președintele diplomat
Mandat: 1825-1829
Partid: Democrat-Republican
Locul nașterii (stat): Braintree, Massachusetts
John Quincy Adams este fostul secretar de stat al președintelui James Monroe, dar și fiul celui de-al doilea președinte al Statelor Unite, John Adams. Înainte de accederea la președinție, era recunoscut în principal pentru activitatea sa de diplomat și ambasador.
Campania prezidențială din 1824 a fost marcată de numeroase dispute în cadrul Partidului Democrat- Republican, care au dus la o scindare între susținătorii lui John Quincy Adams și cei ai lui Andrew Jackson.
Singurul său mandat prezidențial a fost în general dificil. Măsurile economice luate la scară națională pentru creșterea puterilor publice au fost în marea majoritate refuzate de Congres, iar acordurile comerciale încheiate cu marile puteri europene nu erau toate concludente. Cu toate acestea, eforturile lui John Quincy Adams de a reumple cuferele Statelor Unite și de a amortiza parțial datoria cauzată de criza financiară din 1919 sunt adesea evidențiate.
Andrew Jackson, „Leul Americii de Nord”
Mandat: 1829-1837
Partid: Democrat
Locul nașterii (stat): Waxhaw, Carolina de Nord
Rămas orfan în timpul Războiului de Independență al SUA, Andrew Jackson a urcat unul câte unul în eșaloanele de comandă militară. A fost unul dintre instigatorii sciziunii dintre Partidului Democrat- Republican din 1825 și primul candidat al Partidului Democrat.
În ciuda morții soției sale, Rachel, care a avut loc la câteva săptămâni după învestirea sa, cel supranumit Old Hickory („Nucul bătrân”), cu referire la caracterul său inflexibil și severitatea sa, a fost învestit președinte după alegerile din 1828.
Antisclavagist, Andrew Jackson a fost, totuși, responsabil pentru politica de deportare a zeci de mii de nativi americani, amerindieni, precum triburile Cherokee, forțați să se exileze spre Vest, dincolo de Mississippi.
În timpul celor două mandate consecutive la Casa Albă, Jackson s-a confruntat cu dispute economice din partea unor instituții, în special cu cea de-a Doua Bancă a Statelor Unite (Second Bank of the United States, Philadelphia).
Figură carismatică și controversată, a fost la fel de apreciat de susținătorii săi și de o mare parte a categoriilor populare, pe cât era de urât de detractorii săi, de exemplu elitele și marii proprietari de terenuri.
Martin Van Buren, președintele pacifist
Mandat: 1837-1841
Partid: Democrat
Locul nașterii (stat): Kinderhook, New York
Provenit dintr-o familie din Olanda, Martin Van Buren a intrat în politică în paralel cu cariera sa de avocat. Vicepreședinte al Statelor Unite între 1833 și 1837, i-a succedat lui Andrew Jackson câștigând alegerile prezidențiale împotriva viitorului său succesor William Henry Harrison.
De la începutul mandatului său, s-a confruntat cu panica bancară din 1837 și cu criza financiară care a rezultat, consecințe directe ale politicii de laissez-faire a predecesorului său. Van Buren se plasează în mai multe privințe în continuitate cu metodele jacksoniene, de exemplu prin continuarea deportărilor indienilor din America. Dar, spre deosebire de Jackson, este considerat de istorici un președinte pașnic, dorind să evite conflictul cât mai mult posibil. Astfel, a reușit să atenueze tensiunile și să stopeze amenințarea unui nou război cu Regatul Unit între 1837 și 1838 în urma revoltelor populare din coloniile britanice din Canada, teritorii situate la joncțiunea granițelor americane.
William Henry Harrison, președintele cu cel mai scurt mandat
Mandat: 1841
Partid: Whig*
Locul nașterii (stat): Plantația din Berkeley, Virginia
Fost guvernator al statului Indiana, William Henry Harrison este cunoscut în primul rând pentru cariera sa militară și pentru participarea la războaiele indiene. În timpul bătăliei de la Tippecanoe, a comandat un batalion de o mie de infanteriști împotriva unei coaliții de triburi care lupta împotriva privatizării pământurilor lor de către coloniști.
Devenit general, s-a remarcat și în mai multe teatre de operațiuni ale războiului anglo-american. De exemplu, în 1813, în timpul bătăliei de pe râul Tamisa împotriva unei alianțe dintre englezi și șeful tribului shawnee, Tecumseh.
A început o carieră politică prin aderarea la partidul Whig, creat în jurul anilor 1933-1934. Harrison a eșuat pentru prima dată la alegerile prezidențiale din 1936 împotriva lui Martin Van Buren, dar a fost ales în urma celei de-a doua participări la alegerile din 1940. A devenit astfel primul candidat whig care a devenit președinte al Statelor Unite. Mandatul său a fost, însă, de foarte scurtă durată, întrucât a murit din cauza unor complicații provocate de o răceală la doar o lună de la învestirea sa în funcția de președinte, la vârsta de 68 de ani. Acesta este încă cel mai scurt mandat prezidențial din istoria Statelor Unite.
*Partidul Whig din SUA era un partid politic american în timpul perioadei cunoscută ca Democrația Jackson. A funcționat între anii 1833 și 1856 și a fost fondat pentru a lupta împotriva politicii duse de președintele Andrew Jackson și Partidul Democrat. Partidul Whig susținea supremația Congresului peste ramura executivă și a favorizat programul pentru modernizare și protecționism economic. Numele partidului lor este un tribut adus celor cunoscuți ca American Whigs care au luptat pentru independență în 1776. Din Partidul Whig făceau parte politicieni precum au fost Daniel Webster, William Henry Harrison, Henry Clay (liderul partidului), dar și eroi de război precum generalul Zachary Taylor și Winfield Scott. Abraham Lincoln a fost liderul Whig din Illinois. Patru dintre președinții Statelor Unite ale Americii au fost membri ai Partidului Whig: William Henry Harrison, John Tyler, Zachary Taylor și Millard Fillmore.
John Tyler, primul vicepreședinte care a înlocuit un președinte
Mandat: 1841-1845
Partid: Whig
Locul nașterii (stat): Comitatul Charles City, Virginia
Fost guvernator al Virginiei devenit senator, John Tyler a devenit, în urma alegerilor prezidențiale din 1940, vicepreședintele regretatului William Henry Harrison. Acesta din urmă murind la numai treizeci de zile de la discursul său de inaugurare, a survenit o criză instituțională din cauza numeroaselor deficiențe ale Constituției Statelor Unite. La momentul respectiv, aceasta nu prevedea o ordine de succesiune clar definită în cazul demiterii, demisiei sau, în acest caz concret, decesului Președintelui în timpul mandatului său. În cele din urmă, Tyler a fost cel care și-a asumat responsabilitatea de șef al statului după moartea lui Harrison. Este prima dată când un vicepreședinte american intră în acest fel la Casa Albă.
Mandatul său a fost deosebit de haotic pe plan intern: dispute cu propriul său partid până la excludere, veto-uri intempestive împotriva majorării taxelor vamale, demisia aproape în totalitate a propriului cabinet prezidențial…
Puținele sale succese la nivel internațional, în special ratificarea tratatelor cu Marea Britanie și Imperiul Chinez, a căzut rapid în desuetudine de-a lungul anilor. Cu toate acestea, Tyler a fost mai degrabă apreciat în statele sudice, în special pentru dorința sa de a menține sclavia și pentru propunerea de anexare a Texasului care avea să culmineze la începutul mandatului succesorului său James Knox Polk.
James K. Polk, președintele expansionist
Mandat: 1845-1849
Partid: Democrat
Locul nașterii (stat): Pineville, Carolina de Nord
Fost avocat și guvernator al statului Tennessee, James Knox Polk este văzut în multe privințe drept moștenitorul spiritual al lui Andrew Jackson. Președinția sa a fost marcată de o puternică politică expansionistă, care era o continuare a celei a predecesorilor săi, mizând în același timp pe conceptul de „destin manifest”, idee conform căreia cucerirea de noi teritorii era o datorie de ordin divin pentru Statele Unite.
Caracterizată printre altele prin anexarea Texasului în 1845, a avut ca rezultat izbucnirea războiului americano-mexican (1846-1848) și achiziționarea de noi terenuri în sud-vest. Se poatre cita, de exemplu, California, care în anii următori a devenit scena a numeroase mișcări migratorii în urma descoperirii zăcămintelor de aur: celebra goană după aur.
Zachary Taylor, ghinionistul președinte cu o sănătate fragilă
Mandat: 1849-1850
Partid: Whig
Locul nașterii (stat): Barboursville, Virginia
Fost erou de război care a participat la campanii militare împotriva nativilor americani (amerindieni) în special la conflictul americano-mexican în timpul decisivei Bătălii de la Monterrey, Zachary Taylor a fost ales președinte când popularitatea sa era la apogeu.
Primul său an la conducerea țării a fost plin de evenimente, mai ales din cauza necesității de a administra noile teritorii dobândite în urma războiului împotriva Mexicului, și anume viitoarele state Arizona, California, Colorado, Nevada, New Mexico și Utah.
După ce a suferit întotdeauna de probleme de sănătate recurente, Taylor nu și-a încheiat al doilea an de mandat la conducerea Statelor Unite, deoarece a murit din cauza unei tulburări de stomac pe 9 iulie 1850, la vârsta de 65 de ani.
Millard Fillmore, ultimul președinte whig
Mandat: 1850-1853
Partid: Whig
Locul nașterii (stat): Moravia, New York
Millard Fillmore, în calitate de vicepreședinte al lui Zachary Taylor, i-a luat locul după moartea acestuia din urmă. A fost al doilea vicepreședinte după John Tyler care și-a asumat această responsabilitate.
De remarcat în principal din mandatul său sprijinul pentru compromisul din 1850, făcut între statele din nord și cele din sud în timpul intrării în federație a Californiei, situată în sud, dar dorind să desființeze sclavia, în cadrul Uniunii. La fel ca și Compromisul din Missouri din 1820, a cristalizat noi diferențe de opinie și interese între proprietarii de sclavi, care cereau întoarcerea sclavilor fugiți în teritoriile din nord și aboliționiști. Statele din sud au avut în cele din urmă câștig de cauză în această problemă, iar California s-a alăturat federației ca stat aboliționist, cu prețul scăderii popularității președintelui și a tensiunilor tot mai mari dintre Nord și Sud.
Tot în timpul acestui mandat au început să se construiască noi relații cu puteri străine, în special cu shogunatul japonez în urma expediției ofițerului de marină american Matthew C. Perry care a condus o expediție militară în Japonia între 1853-1854 pentru a forța această țară să deschidă relații diplomatice și comerciale cu Occidentul.
Millard Fillmore a fost ultimul reprezentant al Partidului Whig la Casa Albă, care a căzut în desuetudine până la dispariția sa de pe scena politică în 1860.
Franklin Pierce, președintele care a destabilizat țara
Mandat: 1853-1857
Partid: Democrat
Locul nașterii (stat): Hillsborough, New Hampshire
Fost reprezentant și senator din New Hampshire, Franklin Pierce a câștigat alegerile prezidențiale din 1852 într-un climat deosebit de tensionat pe problemele sclaviei. Pentru a înrăutăți lucrurile, fiul său cel mic a murit în fața ochilor săi în timpul deraierii unui tren, cu puțin timp înainte de investirea sa ca președinte, cufundându-l pe Pierce într-o depresie profundă.
Preocuparea sa față de pozițiile aboliționiste l-a determinat să ia decizii care au favorizat în mare măsură teritoriile din Sud, în detrimentul celor din Nord care s-au simțit rapid nedreptățite. Cel mai flagrant exemplu este Legea Kansas-Nebraska, care a abrogat Compromisul din Missouri, permițând oamenilor să aleagă dacă vor sau nu să impună sclavia în statul sau teritoriul lor. Consecințele au fost dramatice și tensiunile interne în rândul populației au început să izbucnească și s-au transformat în război civil, în special la granița dintre Kansas și Missouri, în timpul evenimentelor Bleeding Kansas (Sângerarea Kansasului). Măsurile luate de Franklin Pierce au avut consecințe grave asupra deteriorării stabilității Statelor Unite, precum și asupra premiselor viitorului Război Civil (Războiul de Secesiune).
James Buchanan, „cel mai rău președinte din istoria Statelor Unite”?
Mandat: 1857-1861
Partid: Democrat
Locul nașterii (stat): Cove Gap, Pennsylvania
Secretar de stat în timpul mandatului prezidențial al lui James K. Polk, cu un deceniu mai devreme, James Buchanan este perceput de mulți drept unul dintre cei mai răi președinți americani din istorie.
Deși a suferit din cauza deciziilor politice îndoielnice și dăunătoare unității naționale care au fost luate de predecesorii săi, Buchanan și administrația sa nu au putut lua măsurile potrivite pentru a stinge conflictul. Opoziţia tot mai puternică dintre aboliţioniştii din Nord şi proprietarii de sclavi din Sud a fost mai puternică ca niciodată în timpul preşedinţiei sale. Au avut loc disensiuni în cadrul Partidului Democrat și ascensiunea Partidului Republican, categoric antisclavagist. În cele din urmă, țara a fost lovită de o gravă criză economică în 1857, prima răspândită la nivel internațional și în puteri precum Regatul Unit sau Franța. Alegerile și mai ales absența unor măsuri energice din partea guvernului Buchanan și a Congresului îi vor permite lui Abraham Lincoln, candidat al Partidului Republican și aboliționist fervent, să fie ales președinte în timpul alegerilor din 1960. Ca răspuns, statele din Sud au decis să părăsească Uniunea: este începutul Războiului de Secesiune, cel mai sângeros război civil din istoria Statelor Unite.
© CCC
Cei 46 de președinți americani, de la George Washington la Joe Biden (2)
Cei 46 de președinți americani, de la George Washington la Joe Biden (3)
Clasamentul președinților americani în privința inteligenței