Albius Tibullus

---

Albius Tibullus, cca. 55 i.e.n. – cca. 19 i.e.n., poet latin. A trăit cca. 36 de ani.

Albius Tibullus, poet roman, al doilea în secvența clasică a marilor scriitori latini de elegii, care începe cu Cornelius Gallus și continuă prin Tibullus și Sextus Propertius până la Ovidiu. Quintilian l-a considerat pe Tibullus ca fiind cel mai bun dintre toți.

În afară de propriile sale poezii, singurele surse pentru viața lui Tibullus sunt câteva referințe în scriitori antici și o extrem de scurtă lucrare Vita, de autoritate îndoielnică. Tibullus era de rang ecvestru (conform Vita) și a moștenit o moșie, dar se pare că a pierdut cea mai mare parte din ea în 41 î.Hr., când Marc Antoniu și Octavian au confiscat pământuri pentru soldații lor.

Cu toate acestea, în tinerețe, Tibullus a câștigat prietenia și patronajul lui Marcus Valerius Messalla Corvinus, omul de stat, soldatul și omul de litere, și a devenit un membru proeminent al cercului literar al lui Messalla. Acest cerc literar, spre deosebire de cel al lui Gaius Maecenas, s-a ținut departe de curtea lui Augustus, pe care Tibullus nici măcar nu îl menționează în poeziile sale. Tibullus pare să-și fi împărțit timpul între Roma și moșia sa, preferându-o mult pe aceasta din urmă. Albius, pomenit de Horațiu în Ode, I, 33 și Epistole, I, 4, este în general identificat cu Tibullus.

Prima relație amoroasă importantă a lui Tibullus, subiectul principal al Cărții I a poeziilor sale, a fost cu femeia pe care o numea Delia. Uneori o prezintă ca necăsătorită, alteori ca având un soț (cu excepția cazului în care termenul conjunct este menit să însemne „protector”). Este clar, însă, că Tibullus a profitat de absența „soțului” aflat în serviciul militar din Cilicia pentru a stabili relația sa cu Delia și că această relație a fost continuată clandestin după revenirea soldatului. Tibullus a descoperit în cele din urmă că Delia primea alți iubiți, ca și pe el, apoi, după proteste infructuoase, a încetat să o mai urmărească.

În Cartea a II-a a poeziilor sale, locul Deliei este luat de Nemesis (de asemenea, un nume fictiv), care era curtezană a aristocrației, cu mai mulți iubiți. Deși se plânge cu amărăciune de rapacitatea și de cruzimea ei, Tibullus pare să fi rămas subjugat de aceasta pentru tot restul vieții. Se știe că a murit tânăr, la foarte puțin timp după Virgiliu (19 î.Hr.). Ovidiu i-a comemorat moartea în Amores (III, 9).

Personajul lui Tibullus, așa cum se reflectă în poeziile sale, este unul amabil. Era un om cu impulsuri generoase și cu o dispoziție blândă, altruistă. Nu era atras de o viață activă; idealul lui era o pensionare liniștită în mediul rural cu o persoană dragă alături de el. Tibullus a fost loial prietenilor săi și mai constant față de amantele sale decât ar fi meritat acestea. Gingășia sa față de femei era sporită de un rafinament și o delicatețe rară printre cei din vechime.

Pentru simplitate idilică, grație, tandrețe și rafinament al sentimentului și expresiei, Tibullus este singur printre elegiacii romani. În plus, în multe dintre poeziile sale, se poate discerne o simetrie a compoziției, deși nu sunt niciodată forțate în vreo schemă fixă ​​sau rigidă.

Stilul său clar și neafectat, care l-a făcut să devină un mare favorit în rândul cititorilor romani, este mult mai șlefuit decât cel al rivalului său Propertius și mult mai puțin încărcat de învățătură alexandrină, dar în sfera imaginației și în bogăția și varietatea tratamentului poetic, Propertius este superior. În mânuirea metrului poetic, Tibullus este la fel de lin și muzical, în timp ce Propertius, cu duritate ocazională, este viguros și variat.

Lucrările lui Tibullus, așa cum au supraviețuit, fac parte din ceea ce este în general cunoscut sub numele de Corpus Tibullianum, o colecție de poezie care pare cel mai probabil să fi fost adunată în mod deliberat pentru a reprezenta opera cercului lui Messalla. Primele două din cele patru cărți din Corpus sunt, fără îndoială, scrise de Tibullus. În întregul ei, colecția formează un document unic și fermecător pentru viața literară a Romei augustane.

Opere principale: trei cărți de Elegii.