Alexandru Piru

Alexandru Piru, 22 aug. 1917 – 5 nov. 1993, născut în Mărgineni, Bacău, critic şi istoric literar român. A trăit 76 de ani.

A absolvit Liceul „Principele Ferdinand” din Bacău (1928-1936); Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1936-1940, avându-i ca profesori pe George Călinescu, Iorgu Iordan, Dan Bădărău, licenţiat în filologie modernă.

A urmat Şcoala Normală Superioară din Iaşi, Academia Pedagogică şi Seminarul Pedagogic Universitar din Bucureşti (1941).

Examen de capacitate în învăţământul secundar, la Bucureşti – clasat primul pe ţară (1942).

Doctor „Magna cum laude”, cu teza „Opera lui Garabet Ibrăileanu”, îndrumător George Călinescu (1947).

Profesor la Liceul Naţional din Iaşi (1943-1944) şi la Liceul de Construcţii din Bucureşti (1944-1945).

Asistent la Catedra de Istorie a literaturii române moderne a Facultăţii de Litere din Bucureşti (titular G. Călinescu), de la 1 ianuarie 1946, până la 1 octombrie 1949, când a fost scos din învăţământul universitar pe motive politice. Timp de 7 ani a lucrat ca topometru şi muncitor necalificat.

În 1956, a fost reintegrat ca asistent universitar la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. Lector universitar (din 1957), conferenţiar (1963) şi profesor universitar (1966). Prodecan şi decan la Universitatea din Craiova, Facultatea de Filologie (1966-1974).

Redactor-şef al revistei „Ramuri” din Craiova (1969-1976). Fondator şi director al cotidianului „Dimineaţa” din Bucureşti (1990-1993).

Debut publicistic în „Jurnalul literar” (1 ianuarie 1939, p. 3). A colaborat la publicaţiile: „Lumea”, „Însemnări ieşene”, „Curentul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Curierul ieşean”, „Bacăul”, „Tribuna poporului”, „Limbă şi literatură”, „Caiete critice”, „Viaţa Românească”, „Iaşul literar”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”, „Ramuri”, „Scânteia” ş.a.

A practicat istoria literară în manieră universitară, dar și foiletonistica literară.

Senator în Parlamentul României în legislatura 1990–1994, plecat prin demisie în 1992.

A scris o istorie a literaturii române, influenţată ca manieră de abordare de cea a lui George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până la 1830 (publicată în 1977), o Istorie a literaturii române (publicată postum în 1994) şi o foarte utilă Istorie a literaturii române vechi, considerată a doua ca valoare după cea interbelică a lui Nicolae Cartojan.

Este şi autorul unei retrospective a deceniului literar cinci, intitulată Panorama deceniului literar românesc 1940–1950 (1968).

În 2006 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române

Opere principale:

Monografii: Garabet Ibrăileanu, Liviu Rebreanu, 1965; Constantin Negruzzi, 1966; Ion Eliade Rădulescu, 1971;

Sinteze: Literatura română veche, 1961; Literatura română premodernă, 1964; Panorama deceniului literar românesc, 1940-1950, 1968; Poezia românească contemporană, 2 vol., 1975; Istoria literaturii române de la început până azi, 1981;

Culegeri de articole: Varia. Poezia română clasică. Studii şi comunicări, în colaborare cu George Călinescu, 1966; Varia. Preciziuni șI controverse, 1972; Analize şi sinteze critice, 1973; Valori clasice, 1978; Discursul critic, 1987; Eminescu, azi, 1993;

Romane: Cearta, 1969.