Amélie Nothomb

Amélie Nothomb, pseudonimul lui Fabienne Claire Nothomb, 9 iul. 1966, născută în Etterbeek, în suburbiile Bruxelles-ului, Belgia, scriitoare belgiană de limbă franceză.

Adulată, criticată, marginalizată, Amélie Nothomb rămâne fidelă ideilor sale, lăsându-și condeiul să rătăcească pe paginile goale și așternând mereu pe hârtie povești, una mai originală decât cealaltă.

Autoare prolifică, de la publicarea primului ei roman Igiena și asasinul în 1992, la vârsta de douăzeci și șase de ani, a publicat o carte pe an. Romanele ei se numără printre cele mai importante vânzări literare și au fost traduse în mai multe limbi. Este Comandor al Ordinului Coroanei și i s-a acordat titlul de Baroneasă de Regele Filip al Belgiei. Romanul ei satiric despre viața corporativă din Japonia Uimire și cutremur a câștigat Marele Premiu pentru roman al Academiei franceze în 1999, iar în 2015 a fost aleasă membră la Academia Regală de Limbă și Literatură Franceză din Belgia.

Cercetările arată că Amélie Nothomb s-a născut în Etterbeek, la 9 iulie 1966. În calitate de artist, ea a susținut constant, în mod metaforic, că s-a născut în Kobe, Japonia, în 1967, în timp ce documentele arată că a trăit acolo doar de la vârsta de doi până la cinci ani. Ulterior, a trăit în China, New York, Bangladesh, Birmania, Regatul Unit (Coventry) și Laos.

Fabienne Claire Nothomb provine dintr-o familie nobilă belgiană. Câţiva dintre strămoşii ei au fost persoane notabile, remarcându-se în viaţa politică şi culturală a ţării. Este fiica diplomatului belgian Patrick Nothomb, nepoata lui Charles-Ferdinand Nothomb, un ministru belgian de externe (1980–1981) și strănepoata scriitorului și politicianului Pierre Nothomb. Are un frate și o soră.

Familia era de religie catolică și era interesată de politică și literatură. Fabienne îl însoțea pe tatăl ei Patrick Nothomb, diplomat, care, la scurt timp după nașterea fiicei sale, a devenit consul general la Osaka, în Japonia, înainte de a fi detașat la Beijing, New York și Asia de Sud-Est (Laos, Bangladesh, Birmania) și ambasador al Belgiei în Japonia.

Și-a petrecut tinerețea călătorind, din China în Statele Unite, trecând prin Birmania, Laos și Bangladesh. Nu s-a întors în țara natală, Belgia, decât în ​​jurul vârstei de 17 ani pentru a studia filologia, după o lectură a filologului, filozofului și poetului Friedrich Nietzsche și a unui studiu despre intranzitivitate al lui Georges Bernanos. Amélie Nothomb a obținut o diplomă în filologie romanică la Universitatea Liberă din Bruxelles și pentru o perioadă, a avut în vedere o carieră de profesor.

La întoarcerea în Belgia, a avut nevoie de o perioadă de descoperire și adaptare la realitatea occidentală. Și-a terminat studiile în științele umaniste la Institut des Fidèles compagnes de Jésus (Institutul Montjoie) – Institutul Însoțitorilor Credincioși ai lui Isus – din Uccle (Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia), congregație catolică al cărei scop principal este educația tinerilor, și apoi a început un prim an universitar în drept.

După încheiera studiilor, s-a întors pentru prima dată în Japonia (unde tatăl ei a fost numit ambasador al Belgiei la Tokyo), timp în care a făcut un stagiu ca interpret într-o companie japoneză, ceea ce i-a furnizat materialul pentru două romane, Uimire și cutremur (Stupeur et Tremblements) și Ni d’Ève, ni d’Adam.

Autoare prolifică, a publicat o carte pe an de la primul ei roman, Igiena asasinului (Hygiène de l’assassin), 1992. Romanele sale sunt printre cele mai bune vânzări literare, iar unele sunt traduse în mai multe limbi. În 1999, Uimire și cutremur (Stupeur et Tremblements) a câștigat marele premiu pentru roman al Academiei Franceze.

Acest succes i-a adus titlul de Comandor al Ordinului Coroanei și, la propunerea viceprim-ministrului și ministrului Afacerilor Externe, regele Filip al Belgiei i-a acordat titlul personal de Baroană.

În 2015, a fost aleasă membru al Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia.

În 2021, a câștigat premiul Renaudot pentru cartea sa Primul sânge (Premier Sang).

Primul său roman, publicat în 1992, Igiena asasinului (Hygiène de l’Assassin), dezvăluie un condei foarte personal și s-a vîndut în sute de mii de exemplare. Această lucrare, un dialog continuu între un laureat al Premiului Nobel, aflat pe moarte, și jurnaliştii sceptici cu privire la opera sa, este prima dintr-o bibliografie lungă care crește în ritmul susținut de o publicație pe an. Succesul său în librării nu a fost niciodată negat, fiecare dintre cărțile lui Amélie Nothomb depășind aproape sistematic o sută de mii de exemplare vândute. Amélie Nothomb s-a impus de-a lungul anilor drept una dintre cele mai populare scriitoare din ultimii ani.

În schimb, relațiile dintre Amélie Nothomb și mediul criticilor literari nu au fost întotdeauna bune. Unii îi reproșează  că și-a pus în scenă personalitatea exuberantă (memoria sa eidetică în special) ca o strategie de vânzare în detrimentul stilului său de scris. Acest lucru nu a împiedicat-o să câștige mai multe premii prestigioase. În 1999, Uimire și cutremur (Stupeur et Tremblements), o relatare fictivă a experienței sale într-o firmă japoneză, a câștigat Marele Premiu al Academiei Franceze. Șapte ani mai târziu, Nici de la Eva, nici de la Adam (Ni d’Ève, ni d’Adam) a câștigat Prix de Flore.

Romanul Atentat, publicat în 1997, readuce în atenție povestea Frumoasei și a Bestiei, pornind nenumărate motoare tematice livrești și reușind să contureze o meditație deosebit de ingenioasă asupra gustului și a identitatii. Epiphane Otos, monstrul estet, se îndrăgostește de superba Ethel, cu ocazia unui casting pentru un film la limita dintre artă și seria B. Burlescă și rafinată, cartea se sustrage schemelor-tip, mai ales prin luciditatea personajului principal care ajunge în mod paradoxal să participe la un concurs de frumusețe în Japonia, în calitate de membru al juriului. Cu acest prilej, el își dezvăluie în scrisorile către iubita sa considerațiile despre frivolitate și adevarata pornografie, cea a gândirii rigide și a prostului gust. Elogiu al genului sublim și al onestității, romanul are un final necruțător, în buna tradiție Nothomb: protagonistul însuși este chestionat asupra adevăratelor motive pentru care a reînsuflețit scenariul iubirii imposibile, la care răspunde cu o argumentație pe viată și pe moarte.

“În Atentat, Amélie Nothomb rescrie, cu o ironie necruţătoare, povestea lui Quasimodo, cocoşatul de la Notre-Dame. Hidos, dezgustator, cinic, dar înzestrat cu inteligență excepţională, Epiphane Otos sfidează lumea artistică angajându-se ca antimanechin revoluţionând astfel prezentarile de modă de pe cele cinci continente. Și, lucru deloc surprinzător, se îndrăgosteşte de cea mai frumoasă şi mai ingenuă actriță, dar aceasta relaţie irnposibilă nu poate avea decât un final violent şi tragic.” (L’Express)

Opere principale:

Romane: Igiena asasinului, 1992 (Premiul René-Fallet, Premiul Alain-Fournier); Sabotaj din iubire, 1993 (Premiul Vocației, Premiul Alain-Fournier, Premiul Chardonne); Catilinarele, 1995; Peplum, 1996; Atentat, 1997; Mercur, 1998; Uimire și cutremur, 1999 (Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze şi ecranizat de Alain Corneau); Metafizica tuburilor, 2000; Cosmetica dușmanului, 2001; Dicționar Robert de nume proprii, 2002; Antichrista, 2003; Biografia foamei, 2004; Acid sulfuric, 2005;  Jurnalul Rândunicii, 2006; În necunoștință de cauză, 2007; Drept de viață și de moarte, 2008; Să-ți ucizi tatăl, 2011;

Teatru: Combustibilii, 1994.