Andrei Tarkovski

Andrei Tarkovski, Andrei Arsenievici Tarkovski, 4 apr. 1932 – 29 dec. 1986, născut în satul Zavrajie în raionul Iurieveț din URSS (în prezent raionul Kadîisk), regiunea Ivanovo din Rusia, regizor, scenarist, teoretician al filmului și scriitor sovietico-franco-italian. A trăit 54 de ani.

Considerat unul dintre cei mai mari regizori sovietici, dar și unul dintre cei mai mari și mai influenți cineaști din cinematografia rusă și mondială, a regizat șapte lungmetraje care îl plasează printre maeștrii Celei de-a Șaptea Arte.

A regizat primele cinci lungmetraje în Uniunea Sovietică: Copilăria lui Ivan (1962), Andrei Rubliov (1966), Solaris (1972), Oglinda (1975) și Călăuza (1979), iar o serie de filme ale sale din această perioadă sunt clasate printre cele mai bune filme realizate vreodată.

A jucat un rol de prim rang în dezvoltarea cinematografiei moderne, prin viziunea sa poetică și studiul asupra timpului în film (dezvoltat teoretic în cartea sa, Sculpting in Time).

Născându-se și profesând într-un regim opresiv, Tarkovski s-a confruntat cu numeroase piedici de-a lungul carierei sale (care, de altfel, se limitează la 7 filme și câteva scurt-metraje – în 27 de ani). Cu toate că Tarkovski nu-și recunoștea intenția, câteva din filmele sale – Andrei Rubliov, Oglinda, Călăuza – conțin idei privite cu ostilitate de Uniunea Sovietică.

Filmele sale au explorat teme spirituale și metafizice și se remarcă prin ritmul lent și secvențele prelungite, imagini vizuale onirice și preocuparea față de natură și memorie.

După studii de muzică, pictură și limba arabă, Andrei Tarkovski a lucrat ca geolog în Siberia, din 1952 până în 1956,  înainte de a intra la Institutul Național de Cinematografie Gherasimov (VGIK) din Moscova unde a fost studentul regizorului Mihail Romm.

Primul său lungmetraj, Copilăria lui Ivan (1962), a fost privit ca un semn al renașterii cinematografiei sovietice. Dar Tarkovski s-a îndepărtat, începând de la următorul film, Andrei Rubliov (1966), de orice considerație politică pro-sovietică, ceea ce a dus la confruntarea cu cenzura pentru următoarele patru filme.

În 1962, Copilăria lui Ivan a câștigat, împreună cu Jurnal intim, al regizorului italian Valerio Zurlini, Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția.

În 1969, Andrei Rubliov a primit Premiul Internațional al Criticii de la Cannes, iar filmul și-a făcut cunoscut autorul în întreaga lume. În 1972, a primit Premiul special al juriului pentru Solaris.

După ani de conflicte, generate de creațiile sale, cu autoritățile cinematografiei de stat, la sfârșitul anilor 1970, Tarkovski a ales să părăsească URSS, deoarece organizațiile cinematografiei sovietice nu-i mai permiteau să-și finanțeze filmele.

Tarkovski a părăsit țara în 1979 pentru a-și face ultimele două filme în străinătate: Nostalgia (1983) și Sacrificiul (1986), care au fost produse în Italia și, respectiv, în Suedia.

Andrei Tarkovski a plecat ma întâi în Italia pentru a pregăti, împreună cu scenaristul Tonino Guerra, filmul Nostalgia, o coproducție italo-franceză cu participare sovietică. Filmul – un poem despre exil și nostalgie, prin călătoria unui scriitor rus în Italia – a primit Marele Premiu al Cinematografiei pentru Creație la Cannes în 1983.

Pentru cineast, a început și exilul: a rămas în Italia alături de soția și colaboratoarea sa, Larissa, și s-a luptat pentru ca restul familiei sale să i se alăture.

Premiat încă o dată, în 1986, filmul Sacrificiul a primit Marele Premiu Special la Festivalul de Film de la Cannes.

Când au fost lansate, filmele sale au avut succes la critică, dar au întâmpinat dificultăți în a-și găsi publicul. Cu toate acestea, au avut succes când au fost re-autorizate în URSS în timpul Perestroikăi (politică liberală de „reconstrucție” în fosta URSS (1986-1991)).

În 1986, a publicat și o carte despre cinema și artă intitulată Sculpting in Time (Sculptând în timp).

Cu titlul complet Sculptând în timp, de la „Copilăria lui Ivan” la „Sacrificiul”, este o carte despre cinema în general și propriile sale filme în special. A fost publicată inițial în 1985 în limba germană, apoi în 1986 cu puțin înainte de moartea autorului, apoi tradusă în franceză și în 1987, în engleză. Titlul se referă la stilul cineastului rus de a realiza un film.

Principala afirmație a cărții despre natura cinematografiei este rezumată în afirmația: „Factorul dominant, atotputernic al imaginii filmului este ritmul, exprimând cursul timpului în film”.

Tarkovski își descrie propriul dezgust pentru popularitatea crescândă a editării rapide și a altor dispozitive pe care le consideră contrare naturii artistice adevărate a cinematografiei.

Cartea conține un număr mare de poezii ale tatălui cineastului, Arseni Alexandrovici Tarkovski, completate de scrieri personale ale lui Tarkovski despre viața, opera și prelegerile sale, precum și discuțiile sale, în timpul realizării lui Andrei Rubliov, cu o studentă la istoria filmului, numită Olga Surkova, care a devenit ulterior critic profesionist și a ajutat la scrierea acestei cărți.

De asemenea, cartea include comentarii la fiecare dintre cele șapte filme de lungmetraj și la relația sa complexă cu Uniunea Sovietică. Ultimul capitol al cărții, o discuție despre filmul său Sacrificiul, a fost dictat în ultimele săptămâni din viața regizorului.

Regizorul a murit la Paris pe 29 decembrie 1986 și a fost înmormântat în cimitirul rus din Sainte-Geneviève des Bois, nu departe de Paris.

Tarkovski a primit de-a lungul carierei sale mai multe premii la Festivalul de Film de la Cannes (inclusiv Premiul FIPRESCI, Premiul Juriului Ecumenic și Marele Premiu special al Juriului) și a câștigat Premiul Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneția pentru filmul de debut, Copilăria lui Ivan.

Opera sa, solicitantă și impregnată de misticism, reunește mai multe teme, precum copilăria, istoria Rusiei, viața de zi cu zi sau relația cu pământul și elementele naturii. Andrei Tarkovski rămâne pentru posteritate, pe bună dreptate, un regizor supradotat și inspirat.

Filmele sale, indiferent că este Călăuza (1979) sau Oglinda (1975) sunt considerate clasice.

Trei dintre filmele sale – Andrei Rubliov, Oglinda și Călăuza – au apărut în sondajul din 2012 al Sight & Sound al celor mai mari 100 de filme din toate timpurile.