Cardinalul Richelieu

---

Cardinalul Richelieu, Armand Jean du Plessis de Richelieu, cunoscut sub numele de Cardinal Richelieu, Cardinal-Duce de Richelieu și Duce de Fronsac, 9 sept. 1585 – 4 dec. 1642, născut la Paris, cleric și om de stat francez, pair (mare vasal al regelui în Franța, în Evul Mediu) al Franței, principalul ministru al regelui Ludovic al XIII-lea. A trăit 57 de ani.

A avut titlurile de Marchiz de Chillou, episcop de Luçon (1608), cardinal (1622), prim duce de Richelieu (1631) și prim duce de Fronsac (1634), abate de Cluny, Cîteaux și Prémontré. De asemenea, era cunoscut sub numele de L’Éminence rouge, sau „Eminența roșie”, un termen derivat din titlul „Eminență” aplicat cardinalilor și hainele roșii pe care le purtau de obicei.

A fost cel mai apropiat consilier al lui Ludovic al XIII-lea, țelul său fiind schimbarea structurii statului francez într-o monarhie absolută și slăbirea hegemoniei habsburgice în Europa.

Al patrulea dintr-o familie de cinci copii, Armand Jean du Plessis de Richelieu s-a născut într-o familie din mica nobilime din Poitou. La moartea tatălui său, căpitanul gărzilor lui Henric al IV-lea, familia sa a supraviețuit datorită generozității regale.

Destinat inițial carierei armelor, a fost forțat să îmbrățișeze o carieră religioasă, devenind cleric, pentru a menține familiei sale beneficiul episcopiei din Luçon. A fost numit episcop de Luçon în 1606 de către Henric al IV-lea și în 1607 de către papă, la o vârstă extrem de tânără de 21 de ani.

Adjunct al clerului în Stările Generale în 1614, a fost ales ca orator și a câștigat favoarea regentei Maria de Medici, care l-a numit secretar de stat pentru război. Richelieu a negociat reconcilierea dintre aceasta din urmă și fiul ei, Ludovic al XIII-lea (Tratatul de la Angoulême și Angers în 1619 și 1620).

A fost numit temporar ministru al Afacerilor Externe în 1616.  A continuat să se ridice atât în ​​Biserica Catolică, cât și în guvernul francez. A primit mitra (acoperământ al capului, ca o coroană, pe care o poartă în general episcopii sau alte ranguri înalte; papa poartă, de asemenea o mitră papală sau o tiară papală) de cardinal în 1622, devenind cadinal și a fost numit ministrul șef sau principalul ministru de stat al lui Ludovic al XIII-lea al Franței în 1624. A păstrat această funcție până moartea sa în 1642, când a fost succedat de cardinalul Mazarin, a cărui carieră o susținuse.

Funcția exercitată de Richelieu pe lângă Ludovic al XIII-lea este deseori desemnată prin expresia „prim-ministru”, deși titlul era folosit la acea vreme doar într-un mod neoficial pentru a desemna principalul ministru al regelui a cărui acțiune includea dimensiuni politice, diplomatice și coloniale, precum și cele culturale și religioase.

Numit prim-ministru în 1624, s-a angajat pe trei fronturi: să distrugă puterea politică a protestanților, să controleze nobilimea și să diminueze puterea Austriei.

Renumit pentru abilitățile sale și chiar pentru caracterul său considerat viclean, adesea criticat pentru fermitatea sa fără compromisuri, a reînnoit viziunea rațiunii de stat și a făcut din aceasta piatra de temelie a metodelor sale de guvernare și a concepției sale despre diplomație și politică.

Luptând pe plan extern împotriva habsburgilor și pe plan intern împotriva nobilimii și a protestanților, a reprimat sever atât duelurile ucigașe, cât și revoltele țărănești împotriva impozitelor.

Richelieu a căutat să consolideze puterea regală și, prin restrângerea puterii nobilimii, a transformat Franța într-un stat puternic, centralizat. În politica externă, principalul său obiectiv era să controleze puterea dinastiei habsburgice în Spania și Austria și să asigure dominația franceză în Războiul de Treizeci de Ani care a cuprins Europa.

Edictul de la Nîmes, în 1629, i-a privat pe protestanți de orice privilegiu politic. Richelieu a întărit centralizarea puterilor în Franța. Astfel, și-a atras mulți dușmani și a trebuit să dejoace și să încurajeze multe comploturi, mergând până la asasinarea nobililor pentru a consolida puterea absolută a monarhiei.

În ciuda suprimării protestanților francezi, Richelieu nu a ezitat să facă alianțe cu state protestante precum Regatul Angliei și Republica Olandeză pentru a-și atinge obiectivele. Deși era o figură politică puternică, evenimente precum Ziua Dupelor sau Journée des Dupes (numele dat unei zile din noiembrie 1630 în care dușmanii cardinalului Richelieu au crezut din greșeală că au reușit să-l convingă pe regele Ludovic al XIII-lea al Franței să îl demită pe Richelieu de la putere) arată că această putere depindea încă de încrederea regelui.

De asemenea, s-a remarcat în cazuri care au rămas celebre, precum Afacerea demonilor din Loudun sau Afacerea posedatelor din Loudun, o vânătoare de vrăjitoare lansată de cardinalul Richelieu în anii 1630 împotriva preotului catolic Urbain Grandier din orașul Loudun, Franța, acuzat de călugărițele mănăstirii Ursulinelor, posedate de demon în timpul crizelor lor de delir, că acesta a pactizat cu diavolul.

Absolvent al Universității din Paris și director al Colegiului din Sorbona, a renovat și a extins instituția. Era renumit pentru patronajul artelor și a fondat Academia Franceză, societatea erudită responsabilă de problemele legate de limba franceză.

În calitate de avocat al lui Samuel de Champlain și al Noii Franțe, a fondat Compagnie des Cent-Associés, Compania celor o sută de asociați sau Compania Noii Franțe sau Compania Canada, prima încercare reală de colonizare a Americii de către Franța. Cei o sută de acționari, inclusiv Samuel de Champlain și Richelieu, au avansat fiecare un capital de 3.000 de livre (veche monedă franceză), care a constituit un capital de pornire destul de mare pentru această companie.

A negociat, de asemenea, Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye din 1632, în temeiul căruia orașul Quebec a revenit la stăpânirea franceză după pierderea acestuia în 1629.

Richelieu este considerat unul dintre principalii fondatori ai statului modern în Franța. Acțiunea sa a fost o luptă grea pentru o întărire a puterii regale. Prin acțiunea sa, monarhia s-a afirmat sub o nouă formă, care va fi desemnată ulterior prin termenul de absolutism, și aceasta, într-un mod triumfător sub guvernarea personală a lui Ludovic al XIV-lea (1661 – 1715), apoi într-un mod mai pașnic sub aceea a cardinalului de Fleury (1726 – 1743), cleric și om de stat francez, principalul ministru al tânărului rege Ludovic al XV-lea (orfan de la vârsta de 5 ani, căruia André Hercule de Fleury i-a fost și mamă și tată).

La nivel internațional, a participat la Războiul de Treizeci de Ani, a luptat cu Austria în toate posesiunile sale și chiar și-a sprijinit dușmanii. Când a murit, a lăsat o Franță mai întinsă și mai puternică.

Richelieu a fost frecvent descris în ficțiunea populară, mai ales ca ticălosul principal din romanul lui Alexandre Dumas din 1844, Cei trei muschetari, și numeroasele sale adaptări pentru film.