Ibis, redibis, nunquam per bella peribis.
Te vei duce. Te vei întoarce. Nu vei pieri în război.
Altă interpretare dată de intonație și schimbarea semnelor de punctuație:
Ibis, redibis, nunquam, per bella peribis.
Te vei duce. Te vei întoarce? Nu, vei pieri în război.
Expresia latină “Ibis, redibis, nunquam per bella peribis” (alternativ, “Ibis, redibis, nunquam in bello morieris”) este răspunsul dat de o sibilă (preoteasă cu darul profeției la greco-romani) unui soldat sau unui general care a mers să consulte oracolul din Dodona cu privire la rezultatul misiunii sale. Este un exemplu tipic de oracol ambiguu unde sensul depinde de intonație, respectiv de punctuație.
Oracolul din Dodona
În orașul omonim Dodona, aflat în Epir, în nord-vestul Greciei, exista un important sanctuar religios păgân până la începutul epocii creștine, Oracolul din Dodona.
Oracolul din Dodona era un sanctuar oracular grecesc dedicat lui Zeus și Zeiței Mamă, venerat sub numele de Dione. Preoții și preoteasele crângului sacru interpretau foșnetul frunzelor de stejar în bătaia vântului.
Oracolul din Dodona era cel mai vechi oracol elen, datând probabil din mileniul al II-lea î.e.n., și unul dintre cele mai cunoscute, împreună cu cele din Delphi și Amon (în Teba), conform lui Herodot.
Cele mai vechi relatări ale lui Homer descriu Oracolul din Dodona ca pe un oracol al lui Zeus. Situat într-o regiune îndepărtată, departe de principalele polis-uri (orașe-stat în Grecia antică) grecești, era considerat al doilea după Oracolul din Delphi ca prestigiu. Fiind foarte departe de orașele grecești (Teba, Atena, Sparta etc.), a suferit de pe urma dezvoltării oracolului din Delphi în perioada clasică, dar a rămas, totuși, un important sanctuar religios până la ascensiunea creștinismului în timpul epocii romane târzii.
În timpul antichității clasice, conform diverselor relatări, preotesele și preoții din crângul sacru interpretau foșnetul frunzelor de stejar (sau de fag) pentru a determina acțiunile corecte care trebuiau întreprinse. Potrivit unei noi interpretări, sunetul oracular provenea din obiecte de bronz atârnate de ramuri de stejar și care sunau odată cu suflarea vântului, similar unor clopoței de vânt.
Potrivit lui Nicholas Hammond, Dodona era un oracol dedicat unei Zeițe Mamă (identificată în alte locuri cu Rhea sau Gaia, dar aici numită Dione) căreia i s-a alăturat și parțial a fost înlocuită în vremuri istorice de zeitatea greacă Zeus.
Catargul navei Argo, care i-a purtat pe argonauți în căutarea Lânei de Aur, se crede că a fost sculptat dintr-un stejar din pădurea sacră din Dodona.
Expresia latină “Ibis redibis nunquam per bella peribis” (alternativ, “Ibis redibis nunquam in bello morieris”) este răspunsul dat de o sibilă (preoteasă cu darul profeției la greco-romani) unui general care a mers să consulte oracolul din Dodona cu privire la rezultatul misiunii sale. Se crede că fraza a fost rostită unui general care consulta oracolul despre soarta lui într-o bătălie viitoare. Expresia este concepută într-un mod care, fără semne de punctuație, poate fi interpretată în două moduri semnificativ diferite.
Expresia, ca toate răspunsurile oraculare, este în mod deliberat ambiguă (de fapt, „sibilină) și oferă o dublă interpretare. Adăugând semne de punctuație (care nu au fost folosite în latină) se observă ambiguitatea răspunsului.
Sintagma este răspândită și sub forma “ibis, redibis, numquam peribis”, sau „te vei duce, te vei întoarce, nu vei pieri”.
Utilizare contemporană
În limbajul modern, a spune că ceva este un ibis redibis, se folosește de obicei în cazul documentelor oficiale, circularelor, decretelor și legilor care sunt obscure, ambigue, îndoielnice și înșelătoare. În cazul documentelor juridice, înseamnă a spune că formularea lor este (în mod deliberat sau accidental) confuză sau ambiguă.
Un alt exemplu de răspus ambiguu oferit de data aceasta de Oracolul din Delphi și Oracolul din Amon:
Oracolul din Delphi și Amon
Oracolele au un mod de a spune lucruri care îl lasă pe ascultător să le interpreteze în beneficiul său, până când evenimentele dezvăluie că ar fi putut fi interpretate altfel, de exemplu Oracolele din Delphi și Amon (Teba) au dat ambele aceeași propoziție ca răspuns lui Cresus, ultimul rege al Lidiei, în legătură cu rezultatul războiului împotriva perșilor.
Războiul împotriva Persiei și înfrângerea lui Cresus
Într-un eveniment legendar, probabil povestit de Herodot, Cresus a consultat oracolul din Delphi, care i-a spus că va „distruge un mare imperiu” dacă îl va ataca pe Cirus. Acest răspuns al oracolului din Delphi rămâne una dintre celebrele declarații oraculare din Delphi.
Încrezător în șansele sale de a distruge Imperiul Persan, așa cum credea că îi prezisese oracolul din Delphi, Cresus a pornit bătălia. Bătălia de la Pteria (Cappadocia) a fost purtată în 547 î.e.n. între forțele persane ale lui Cirus cel Mare și forțele lidiene ale lui Cresus. Ambele armate au suferit pierderi grele în această bătălie care a rămas neconcludentă.
Cresus a aflat de revolta persană bruscă și de înfrângerea rivalilor săi de mult timp, mezii. De aceea, a încercat să folosească aceste evenimente pentru a-și extinde teritoriul la granița de est a Lidiei, făcând o alianță cu Caldeea (denumirea elenistică a unei regiuni din Babilon), Egipt și mai multe orașe-stat grecești, inclusiv Sparta. Înainte de invazia sa, Cresus a cerut sfaturi Oracolului din Delphi. Oracolul a sugerat vag că, „dacă regele Cresus traversează râul Halys (astăzi fluviul Kizilirmak, Turcia), un mare imperiu va fi distrus.”
Cresus a primit aceste cuvinte în înțelesul cel mai favorabil pentru el, începând un război care, în mod ironic, avea să pună capăt nu Imperiului Persan, ci propriului său imperiu.
© CCC