Cele mai strălucite minți ale lumii (1)

Genii creative, minți luminate

Știrea morții fondatorului Apple, Steve Jobs, pe 5 octombrie 2011, a fost primită cu tristețe, admirație pentru realizările sale și recunoștință pentru un om considerat un „geniu creativ” care „a schimbat lumea” în multe feluri.

În afară de Jobs, o mulțime de minți luminate au contestat paradigme învechite, au deschis ferestre către lumi despre care nici măcar nu știam că există și au produs inovații care au dăinuit de-a lungul timpului.

Iată o privire asupra titanilor gânditori ai lumii, de la Leonardo da Vinci și Albert Einstein la Stephen Hawking și Steve Jobs.

Sec. XV – Leonardo da Vinci (Italia), 1452 – 1519

XVI – Galileo Galilei (Italia), 1564 – 1642

Johannes Kepler (Germania), 1571 – 1630

XVII – Sir Isaac Newton (Anglia), 1642 – 1727

XVIII – Benjamin Franklin (SUA), 1706 – 1790

Wolfgang Amadeus Mozart (Austria), 1756 – 1791

Leonardo da Vinci (Italia), 14/15 apr. 1452 – 2 Mai 1519: polimat (erudit), pictor, desenator, sculptor, arhitect, urbanist, muzician, inginer, inventator, anatomist, astronom, geolog, cartograf, botanist, poet, filozof, scriitor și organizator de spectacole și festivaluri.

Una dintre cele mai extraordinare ființe umane din toate timpurile, prin multitudinea preocuparilor sale, a întruchipat, poate mai mult decât oricine, idealurile umaniste ale Renașterii.

Pe numele său real Leonardo di ser Piero da Vinci, Leonardo da Vinci a fost un erudit, un polimat („care a învățat mult”, persoană care are multe cunoștințe semnificative din diferite domenii).

Leonardo da Vinci a fost arhetipul „Omului Renașterii”, spirit universalist, homo universalis, în același timp artist, cât și om de știință, adesea descris ca fiind un geniu universal, într-atât erau de extinse preocupările şi competenţele sale.

Leonardo da Vinci este adesea descris ca arhetipul și simbolul omului renascentist, un geniu universal, un filozof umanist, observator și experimentator, cu un „dar rar al intuiției spațiului” și a cărui curiozitate infinită a fost egalată doar de forța invenției. Mulți scriitori și istorici îl consideră unul dintre cei mai mari pictori din toate timpurile, iar unii, ca fiind cea mai talentată persoană, în atâtea domenii diferite, care a existat vreodată.

Un bărbat o admiră pe Mona Lisa la Muzeul Luvru, în Franța. Un nou studiu face legătura dintre vizita la muzeu și sănătatea și fericirea bărbaților.

După copilăria în comuna Vinci, din orașul metropolitan Florența, din Toscana, Leonardo a studiat cu celebrul pictor și sculptor florentin Andrea del Verrocchio. Primele sale lucrări importante au fost realizate în slujba ducelui Ludovic Sforza din Milano. A lucrat apoi la Roma, Bologna și Veneția și și-a petrecut ultimii trei ani din viață în Franța, la invitația regelui Francisc I.

Leonardo da Vinci este recunoscut, în primul rând, ca pictor. Celebrele sale lucrari Cina cea de taină (1495-1498) și Mona Lisa (1503-1506) sunt printre cele mai cunoscute și impozante picturi ale Renașterii, ramânând lucrări de referință în istoria artei universale. Acestea sunt tablouri de renume mondial, adesea copiate și parodiate, iar desenul său, intitulat Omul Vitruvian este, de asemenea, utilizat în multe lucrări derivate.

Portretul Lisei Gherardini, soția lui Francesco del Giocondo, cunoscut sub numele de Mona Lisa (numele este, de fapt, Monna Lisa sau La Gioconda), aflat în colecția Muzeului Luvru începând cu 1797, este poate cel mai cunoscut portret realizat vreodată.

Fresca intitulată Cina cea de taină, din refectoriul mânăstirii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano, este cea mai cunoscută imagine religioasă a tuturor timpurilor.

„Omul Vitruvian” (numele complet este Le proporzioni del corpo umano secondo Vitruvio / Proporțiile corpului uman după Vitruvius) un desen din 1490, însoțit de comentarii asupra operei arhitectului Vitruvius, este o imagine iconică, un adevărat simbol al Renașterii.

Pe plan artistic, fiecare tablou era precedat de studii grafice detaliate, însoțite de diverse adnotari în caietele sale, demonstrând o deosebită meticulozitate în realizarea lucrărilor. Nu întamplător, Gioconda rămâne, probabil, cel mai faimos tablou din lume.

Doar cincisprezece tablouri au supraviețuit până în zilele noastre. Acest număr mic se datorează experimentelor sale constante și uneori dezastruoase cu tehnici noi și a amânării cronice. Totuși, aceste câteva lucrări, alături de Caietele sale, care conțin peste 6.000 de pagini de note, desene, documente științifice și reflecții despre natura picturii (culese în zece manuscrise (codice publicate abia în secolul al XIX-lea), reprezintă o valoroasă moștenire pentru generațiile de artiști. care i-au succedat. Mulți dintre aceștia din urmă consideră că Leonardo a fost egalat doar de Michelangelo.

Artist înnăscut, și-a folosit puterea creatoare în toate domeniile ce foloseau reprezentarea grafică: pictură, sculptură, arhitectură și inginerie. Ajutat de o inteligență sclipitoare și o putere de observație neobișnuită, și-a folosit talentul de desenator pentru a realiza studii asupra naturii, ceea ce i-a permis să exceleze atât în artă, cât și în știință.

Leonardo considera că ochii sunt principalul făgaș către cunoaștere. Dintre toate simțurile omului, Leonardo prețuia cel mai mult vederea, întrucât numai ea transmitea realitățile experienței imediate cu precizie și fără greșeală. Prin urmare, fiecare fenomen perceput devenea obiectul cunoașterii, iar “saper vederi” (să șii să vezi) a fost marea temă a studiilor sale.

Deși se fac speculații asupra metodelor sale empirice de studiu, viziunea lui Leonardo da Vinci asupra lumii era mai degrabă logică decât misterioasă.

A fost interesat de toate aspectele artei şi ştiinţei, după cum reiese din scrierile sale şi din uimitoarele Caiete de schițe și însemnări, care dezvăluie spiritul științific, iscoditor și ingeniozitatea lui in problemele de mecanică, situându-se cu mult înaintea timpului său. În Caietele sale, care i-au supraviețuit, sunt detaliate mașini zburătoare, anatomie umană și primul robot din istoria înregistrată.

A scris despre probleme ale artei și valoroase studii și anticipări în aproape toate ramurile științei (în mecanică și matematică, considerate de el științele cele mai desăvârșite; în hidrotehnică, optică, anatomie, botanică, aeronautică etc.

Leonardo a dezvoltat, ca inginer şi inventator, idei cu mult înaintea timpului său, precum avionul, elicopterul, submarinul și chiar automobilul, pompa hidraulică sau diferite mecanisme cu manivelă. Cu războiul de țesut mecanic şi maşina de cardare (de dărăcit fibrele textile), da Vinci este precursor în mecanizarea procesului de fabricaţie industrială.

Foarte prolific în privința ideilor, multe dintre invenţiile sale au încă deficiențe din punct de vedere tehnic, precum șurubul aerian care, deși este strămoşul elicopterlui, ar zbura ca o sfârlează în concepția inițială propusă de Leonardo da Vinci. Majoritatea proiectelor sale nu vor fi realizate decât după moartea sa.

Foarte puține dintre proiectele sale au fost realizate sau erau realizabile pe parcursul vieții sale, dar una dintre invențiile sale mai mici, precum o mașină pentru măsurarea limitei elastice a unui cablu (mașină de încercat rezistența la întindere a firelor) a intrat în fabricație, fiind pusă în aplicare încă de atunci.

Ca om de știință, Leonardo de Vinci a avut cunoștințe foarte avansate în domeniile anatomiei, construcțiilor civile, opticii și hidrodinamicii. A fost preocupat de biologie, astronomie, geometrie și, mai ales, de mecanică. A proiectat și a perfecționat diverse dispozitive complicate pentru construcții tehnice, precum și vehicule şi echipamente militare pentru deplasarea sau ridicarea sarcinilor, a imaginat posibilitatea unor mașini de zbor în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.

Faima neasemuită de care s-a bucurat în timpul vieții, trecută prin filtrul criticii de artă, a rămas neatinsă până azi și se datorează, în mare măsură, neobositei dorințe de cunoaștere care i-a îndrumat gândirea și felul de-a fi.

 

Galileo Galilei (Italia), 15 febr. 1564 – 8 ian. 1642, fizician, matematician, topograf, astronom și filosof

Un tablou din 1857, intitulat „Galileo în fața Inchiziției Romane”, îl arată pe astronom stând la proces în fața inchizitorilor Bisericii Romano-Catolice.

A jucat un rol important în Revoluția Științifică.

Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”

Galileo Galilei era adeptul metodei experimentale, al observației directe și al demonstrației matematice în știință, contribuind la dezvoltarea metodei științifice.

Galileo nu a inventat telescopul, dar a fost primul care l-a îmbunătățit. Printre realizările sale tehnice, a perfecționat și a valorificat telescopul astronomic, perfecționând telescopul olandez, pentru a face observații rapide și timpurii care au bulversat fundamentele astronomiei.

Astfel, aducând îmbunătățiri tehnologiei existente, contribuțiile sale la astronomia observațională au inclus confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumiți în cinstea sa, sateliți galileeni), ceea ce l-a ajutat să verifice un model heliocentric pentru sistemul solar (care sfida credința Bisericii că Pământul este centrul tuturor, modelul geocentric), și observarea și analiza petelor solare. A fost primul care a observat și inelele lui Saturn. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

A dovedit, prin calcule matematice, că teoria heliocentristă (soarele se află în centrul lumii, sistemul solar fiind conceput ca lume-univers) a lui Copernic și Kepler era adevarată, infirmând teoria geocentristă a lui Ptolemeu. Această demonstrație reprezenta, însă, o gravă ofensă și abatere de la principiile admise de biserică, o erezie de neiertat.

Ca om de știință, Galilei s-a poziționat ca un apărător al abordării modelului copernican al Universului, propunând să se adopte heliocentrismul și mișcările satelitare. Observațiile și generalizările sale au întâmpinat criticile filosofilor partizani ai lui Aristotel (care propuneau un geocentrism stabil, o clasificare a corpurilor și a ființelor, o ordine imuabilă a elementelor și o evoluție reglementată a substanțelor) și a oamenilor de știință atașați modelului lui Ptolemeu, precum și a unei părți din teologii Bisericii Romano-Catolice. Galilei, care nu deținea dovezi directe ale mișcării Pământului, a uitat uneori  de prudența pe care i-au recomandat-o protectorii săi religioși.

Susținerea de către Galilei a copernicanismului a dus la controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și astronomilor încă susținând (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică cum că Pământul ar fi centrul universului.

După 1610, când a început să susțină public heliocentrismul, a întâmpinat o puternică opoziție din partea a numeroși filozofi și clerici, doi dintre aceștia din urmă denunțându-l inchiziției romane la începutul lui 1615. A dat primele atacuri contra aristotelismului la catedra Universității din Padova. Deși la acea vreme a fost achitat de orice acuzație, Biserica catolică a condamnat heliocentrismul ca fiind „fals și contrar Scripturii” în februarie 1616, iar Galileo a fost avertizat să abandoneze susținerea sa, ceea ce a promis să facă.

În lucrarea sa asupra cometelor din 1623, a susținut „scrierea matematică a cărții Universului”. Dacă Galileo nu a contribuit la dezvoltarea  algebrei, el a produs, totuși, lucrări noi și remarcabile pe secvențe, pe anumite curbe geometrice și pe luarea în considerare a infinitului mic.

Insistența sa asupra faptului că legile naturii sunt scrise în limbajul matematicii a schimbat filozofia naturală dintr-un domeniu verbal, calitativ, într-unul matematic, în care experimentarea a devenit o metodă recunoscută pentru descoperirea legilor naturii.

După ce, mai târziu, și-a apărat din nou părerile în celebra sa lucrare Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, ptolemeic și copernican”, publicată în 1632, la Florența, aceasta a constituit corpul delict (corpus delicti) pe baza căruia Inchiziția și-a formulat acuzațiile. A fost judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, forțat să retracteze și și-a petrecut restul vieții în arest la domiciliu. Abjurarea lui Galilei

Prin studiile și numeroasele sale experimente, uneori doar gândite, privind echilibrul și mișcarea corpurilor solide, în special căderea lor, deplasarea lor rectilinie, inerția lor, precum și prin generalizarea măsurătorilor, în special a timpului prin izocronismul pendulului și prin studiul rezistenței materialelor, acest cercetător toscan a pus bazele mecanicii cu cinematică și dinamică.

[Izocronism: proprietate a unor fenomene periodice de a se repeta în mod identic după o anumită perioadă de timp.]

Teoria inerției circulare formulată de el, legea corpurilor în cădere și studiul traiectoriilor parabolice au marcat începutul unei modificări fundamentale în studiul mișcării.

A fost considerat, încă din 1680, drept fondatorul fizicii, care s-a impus ca fiind prima dintre științele exacte moderne.

 

Johannes Kepler (Germania), 27 dec. 1571 – 15 nov. 1630, matematician, astronom și naturalist german

Un portret, din 1610, al lui Johannes Kepler, realizat de un artist necunoscut.

Kepler a fost o figură cheie în Revoluția Științifică din secolul al XVII-lea. A formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler), a determinat anul nașterii lui Hristos, a descris refracția în ochiul uman și a îmbunătățit telescopul. În matematică, Kepler este considerat precursor al calculului integral.

Astronom celebru pentru studierea ipotezei heliocentrice a lui Nicolas Copernic, susținând că Pământul se învârte în jurul Soarelui și, mai ales, pentru că a descoperit că planetele nu se învârt în jurul Soarelui urmând traiectorii circulare perfecte, ci traiectorii eliptice.

Kepler a descoperit relațiile matematice (cunoscute sub numele de Legile lui Kepler) care guvernează mișcările planetelor pe orbita lor. Aceste relații au fost apoi valorificate de Isaac Newton pentru a dezvolta teoria gravitației universale.

Matematician talentat, a fost profesor de matematică în Austria. A dezvoltat o teorie mistică, potrivit căreia cosmosul e format din cinci poliedre regulate, cuprinse într-o sferă, după care astronomul și matematicianul danez, Tycho Brahe, i-a propus să facă parte din grupul său de cercetare.

Încercând să înțeleagă refracția atmosferică a luminii, a fost primul care a explicat cu acuratețe mecanismul de funcționare a ochiului, felul în care ochelarii îmbunătățesc vederea și ce se întâmplă cu lumina într-un telescop.

În 1609, a publicat descoperirea sa privind orbita în formă de elipsă a planetei Marte, care până atunci era considerată a fi un cerc perfect, ceea ce este specific orbitei tuturor corpurilor cerești. Această lucrare a devenit baza celei dintâi dintre cele trei legi ale lui Kepler referitoare la mișcările planetare.

A stabilit că planetele se deplasează mai repede pe măsură ce se apropie de Soare (a doua lege), iar în 1619 a demonstrat că o simplă formulă matematică leagă perioadele orbitale ale planetelor de distanța lor față de Soare (a treia lege).

 

Sir Isaac Newton (Anglia), 25 dec. 1642 – 20 mar. 1726/27, om de știință, matematician, fizician, filozof, alchimist, teolog și astronom, președinte al Royal Society of London for Improving Natural Knowledge (Societatea regală din Londra pentru îmbunătățirea cunoștințelor despre natură), o academie națională de științe a Regatului Unit, fondată în 1660.

 

Sir Isaac Newton a prezentat pentru prima dată cele trei legi ale mișcării, în 1686, în “Principia Mathematica Philosophiae Naturalis”, însușite deja de studenții săi la fizică, încă din 1666

Cel mai important savant al Revoluției Științifice din sec. XVII.

Figură emblematică din domeniul științei, este recunoscut în special pentru fondarea mecanicii clasice, pentru legea gravitației universale și dezvoltarea calculului infinitezimal (calculul integral și diferențial), independent de matematicianul german Gottfried Wilhelm Leibniz. Cei doi matematicieni au ajuns la același rezultat, cam în aceeași perioadă, prin metode diferite, punând bazele analizei matematice (teorema fundamentală a calculului integral și formula Leibniz- Newton).

A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral.

Toată lumea cunoaște mica frază a lui Newton „ceea ce urcă, trebuie să coboare” (what goes up, must come down) teoria universală a gravitației. Sir Isaac Newton a arătat, de asemenea, că culoarea este inerentă luminii albe, fiind doar una din proprietățile luminii (lungimea de undă), a studiat viteza sunetului, a avansat viziunea heliocentrică a sistemului solar, și a postulat teorii asupra originii stelelor. Este cunoscut și pentru cele trei legi ale mișcării, inclusiv inerția și legea interacțiunii „pentru fiecare acțiune există o reacție egală, de sens contrar”.

Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687, a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice.

În domeniul opticii, descoperirea sa referitoare la compoziția luminii albe a inclus fenomenul culorilor în știința luminii și a pus bazele fizicii optice moderne.

În domeniul mecanicii, cele trei legi ale mișcării corpurilor descoperite de el, principiile de bază ale fizicii moderne, au condus la descoperirea formulei legii atracției gravitaționale.

În matematică, a descoperit calculul infinitezimal. Lucrarea Principiile matematice ale filozofiei naturale a constituit una dintre cele mai importante opere din istoria științei moderne.

Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice.

Newton a fost fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș era domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși.

Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician. În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale.

Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare. Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând, din timp în timp, pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.

 

Benjamin Franklin (SUA), 17 ian./6 ian. 1706 – 17 apr. 1790, diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor, tipograf, editor, scriitor, naturalist, publicist și om politic.

Benjamin Franklin este cunoscut, printre altele, pentru Atragerea electricității din văzduh, care este titlul unei picturi de Benjamin West (1738 – 1820, primul pictor originar din America care a obținut recunoaștere artistică internațională, aflată la Muzeul de Artă din Philadelphia.

Om politic, cercetător al naturii și gânditor iluminist, personalitate proeminentă în istoria poporului american, participant activ la lupta pentru independența Statelor Unite ale Americii.

Apreciat de istorici drept „Primul American”, Benjamin Franklin a prefigurat Revoluția Americană și a fost un lider intelectual al „Iluminismului”, remarcat pentru ingeniozitatea și diversitatea sa de interese.

A participat ca membru al comisiei care a redactat Declarația de Independență a Statelor Unite, fiind unul dintre semnatari, ceea ce l-a făcut unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite.

O mare parte din viața lui Benjamin Franklin s-a caracterizat printr-o mare dorință de a ajuta comunitatea prin îmbunătățirea calității vieții acesteia și facilitarea accesului la educație.

A făcut avere și a contribuit la dezvoltarea serviciilor publice din Philadelphia, susținând o bibliotecă, un departament de pompieri voluntari, un spital, o companie de asigurări și o academie care a devenit ulterior Universitatea Pennsylvania.

A inventat lentilele bifocale pentru ochelari, soba Franklin (soba cu lemne cu ardere controlată), armonica de sticlă (un instrument muzical), labele de înot pentru scufundare și este renumit pentru experimentele sale în domeniul electricității, care s-au soldat cu inventarea paratrăsnetului, reușind să elimine pericolul pe care acest fenomen natural, îl reprezenta până atunci.

În 1776, a călătorit în Franța pentru a obține sprijin pentru Revoluția Americană, negociind, în calitate de diplomat, nu numai tratatul de alianță cu francezii, ci și tratatul de la Paris.

În calitate de membru al Adunării Constituționale (Convenția de la Philadelphia), din 1787, a participat la elaborarea Constituției Statelor Unite și a avut mare influență în adoptarea Constituției SUA.

Este considerat unul dintre cei mai mari demnitari din istoria americană.

A primit titlul de Doctor în Științe din partea Universității St. Andrews.

Ascensiunea sa socială – raportată la numeroasele ediții ale autobiografiei sale – va rămâne mult timp un exemplu de succes prin muncă și disciplină.

 

Wolfgang Amadeus Mozart (Austria), 27 ian. 1756 – 5 dec. 1791, compozitor

Unul dintre cei mai mari, prodigioși și talentați compozitori în domeniul muzicii clasice din istoria muzicii occidentale. Alături de Haydn și de Beethoven, a fost un reprezentant proeminent al școlii clasice vieneze.

Acest copil minune al muzicii a început să cânte de la vârsta de 5 ani și a scris prima sa simfonie la vârsta de 10 ani. Ca adult, muzica lui Mozart era extraordinar de complexă, integrând influențe din multe stiluri diferite, ceea ce era considerat radical la acea vreme. În scurta sa viață, a compus peste 600 de piese, inclusiv concerte, opere și simfonii și este considerat cel mai important compozitor clasic european.

Spre deosebire de orice alt compozitor, a explorat toate genurile muzicale ale epocii sale și a excelat în fiecare dintre ele. Gusturile sale, stăpânirea formelor muzicale și gama largă de procedee artistice folosite i-au adus un renume mondial, totuși muzica sa a fost compusă pentru a satisface gusturile unui anumit gen de public.

Într-o epocă dominată de stilul galant, Mozart a sintetizat complexitățile contrapunctice (după regulile contrapunctului, tehnică în compoziția muzicală de suprapunere a două sau a mai multe linii melodice de sine stătătoare) specifice barocului târziu și formelor inovatoare influențate în special de fiii Bach sau de Haydn.

Deși a trăit doar treizeci și cinci de ani, a lăsat posterității o operă impresionantă (893 de lucrări sunt înscrise în catalogul Köchel) care cuprinde toate genurile muzicale ale vremii sale. Conform mărturiei contemporanilor săi, era un virtuoz atât la pian, cât și la vioară.

Este unanim recunoscut faptul că a ridicat până la nivelul perfecțiunii concertul, simfonia și sonata, care au devenit după el principalele forme de muzică clasică și că a fost unul dintre cei mai mari maeștri ai operei.

Numele său a devenit sinonim cu geniul, virtuozitatea și stăpânirea perfectă a tehnicii muzicale.

Cele mai publicate piese muzicale au fost cele trei opere celebre, Nunta lui Figaro, Don Giovanni și Flautul fermecat, lucrări orchestrale care se apropie cel mai mult de spiritul epocii romantice.

Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.

Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la nașterea compozitorului, în Austria și Germania a fost cunoscut ca „Anul muzical Mozart”.

© CCC

Cele mai strălucite minți ale lumii (2)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.