Curentul literar este o mişcare literară care include scriitorii dintr-o anumită epocă istorică, acestia având o viziune comună despre arta scrisului. Principiile lor literare, de natură complexă (estetică, ideologică, filosofică) îi reunesc în cadrul curentului.
Sintagma „curent literar” este formulată şi în alţi termeni: perioadă literară, stilul epocii, şcoală literară.
Existenţa curentelor literare, adică a unor canoane poetice diverse, semnifica faptul că formulele artistice sunt relative şi în permanentă schimbare, potrivit “spiritului veacului”.
Anticii credeau că principiile estetice sunt generale, universale, imuabile, valabile pentru orice epocă. Dar modul de viaţă şi de percepere a realităţii diferă de la epocă la epocă, iar această diferenţă se reflectă în planul artei.
De exemplu, valoarea acordată surselor creaţiei: imitaţia (mimesis) sau imaginaţia (phantasis) a fost diferită. Astfel, clasicii au promovat arta ca mimesis şi principii estetice canonice: echilibrul, armonia, mesajul moralizator, norme fixe, genul pur.
Romanticii, dimpotrivă, au văzut în imaginaţie o muză mai înţeleaptă decât imitaţia, deoarece aceasta descrie şi ceea ce nu se vede. Romanticii au respins constrangerile canoanelor, au apreciat originalitatea, discursul subiectiv.
In cadrul unui curent literar, unitatea de viziune (Weltanschauung) se exprimă prin temele, motivele, subiectul, personajele, formulele expresive preferate.
Crezul artistic al unui curent se află formulat în manifeste program sau în articolele apărute în reviste culturale.
De exemplu: prefaţa la drama “Cromwell“, de V. Hugo e considerată programul romantismului.
Manifestul “Simbolismul” lui Jean Moréas, apărut în “Le Figaro” (1886), este considerat programul simbolismului.
Dintre curentele literare care s-au succedat de-a lungul epocilor, cele mai importante, în ordine cronologică sunt:
1. Clasicismul antic greco-roman (sec. IV-V îHr) a promovat următoarele principii estetice:
– arta ca imitaţie a naturii;
– tipurile umane exemplare: eroul, regele;
– respectarea regulii celor trei unităţi: timp, loc, acţiune;
– neamestecul genurilor;
– arta e katharsis (purificare) şi promovează un ideal moral şi estetic.
Reprezentanţi: Eschil, Sofocle şi Euripide.
2. In Evul Mediu, arta şi-a pierdut autonomia, fiind subordonată teologiei. S-au dezvoltat, totuşi, în acea perioadă, romanul cavaleresc, având ca protagonist un erou care luptă pentru credinţă şi onoare; cântecul trubadurilor era o creaţie pe tema iubirii ideale. Codul ce unifica aceste creaţii era “cortezia”, un mod de a trăi al epocii.
3. Renaşterea (sec. XV-XVI) e un curent mai larg, filosofic, moral, artistic şi literar.
A promovat valorile antice, umanismul, aducând o deschidere spre existenţa terestră, laică, contrară valorilor Evului Mediu religios. Un interes special s-a manifestat în literatura acestei epoci pentru viaţa concretă, liberă de prejudecăţi.
Reprezentanţi: François Rabelais, Lope de Vega, Miguel de Cervantes, W. Shakespeare.
4. Barocul (1550-1650) se caracterizează prin stilul încărcat, fastuos, spectaculos, excesiv şi metaforic. Il definesc spiritul preţios, bizar, crepuscular.
Barocul literar, încurajat de curţile şi saloanele aristocratice, se defineşte prin încărcătura de elemente metaforice, expresia sofisticată şi prin intensitatea şi incoerenţa pasiunilor.
După opinia lui G. Călinescu, barocul a reprezentat o oscilaţie între clasicism şi romantism.
Reprezentanţi: Torquato Tasso, Tirso de Molina, Calderon de la Barca, Gongora.
5. Clasicismul francez, cu influenţă în toată Europa (sec. XVII-XVIII).
Reia doctrina antică, aristotelică, la care se adaugă filosofia veacului (Descartes).
Arta trebuie să respecte verosimilul, înţeles ca respect al moralei.
Reprezentanţi: Boileau, Corneille, Molière, Racine, La Fontaine.
6. Preromantismul (1770-1830), curent de tranziţie de la clasicism la romantism.
Caracteristici:
– stil patetic, dulceag, melodramatic:
– sentimentalism şi teatralitate;
– stări vagi, difuze; reverie;
– cultivă motivul ruinelor, al nopţii.
Reprezentanţi: Young, J.J. Rousseau, Goethe.
7. Romantismul (sec. XIX), curent cu mare ecou în literatura europeană.
Neagă radical principiile clasicismului:
– arta nu este imitaţie, ci creaţie;
– cultivă subiectivismul, originalitatea;
– dezvoltă poetica imaginaţiei şi a visului;
– atracţie pentru straniu şi mistic;
– figuri stilistice preferate: simbolul şi mitul.
Reprezentanţi: Hőlderlin, Byron, Schelley, V. Hugo, Lamartine, Leopardi, E.A. Poe, Puşkin, Lermontov, V. Alecsandri, M. Eminescu.
8. Realismul (apare la sfârşitul sec. XIX)
Tendinţă de a reflecta viaţa aşa cum este, cu obiectivitate, fără nici o înfrumuseţare.
Preocupat de social şi de tipurile umane, realismul îşi propune să facă o critică justă a acestora. Stilul relatării este impersonal şi obiectiv.
Reprezentanţi: Stendhal, Balzac, Flaubert, Dickens, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, L. Rebreanu.
9. Naturalismul (se manifestă la sfârşitul sec. XIX)
Reprezintă un realism exagerat, cu accent pe maladiile biologice şi psihice ale omului.
Reprezentanţi: Emile Zola, Guy de Maupassant, B. Şt. Delavrancea, I. L. Caragiale.
10. Simbolismul (1880 – începutul sec. XX)
Pune accent pe valorile muzicale şi simbolice ale cuvântului, pe stările sufleteşti vagi, pe sugestie, mister, corespondenţe micro/macrocosm.
Poeţii simbolişti au creat versul liber.
Precursori: Baudelaire, Verlaine, Rimbaud.
Reprezentanţi: Jean Moreas, Mallarme, Bacovia.
11. Avangardismul – nume generic pentru mai multe curente ale secolului XX: futurism, dadaism, integralism, expresionism, imagism, suprarealism.
Trăsături specifice: gestul revoltat, antitradiţie, anticanoane; spirit negatoriu; promovează noul, elementele cotidianului şi respinge toate valorile anterioare care ne „parazitează” creierul.
Citeste si… Curente literare (2)
