Geniul lui Salvador Dali, în slujba științei
Omul Renașterii: Omul Universal (Uomo Universale)
Salvador Dali, un mare pictor și sculptor spaniol al secolului trecut, a fost un artist foarte versatil care și-a pus amprenta asupra mișcării suprarealiste. Pe lângă celebrele sale tablouri, unele dintre lucrările sale cele mai populare sunt sculpturile și alte obiecte pe care le-a conceput, remarcându-se, de asemenea, prin contribuțiile sale în teatru, modă și fotografie, printre alte domenii.
În practică și în scrierile sale, Dali s-a înscris în concepția renascentistă a Omului Universal (Uomo Universale), conform căreia oamenii ar trebui să se familiarizeze cu toate aspectele cunoașterii. Acest ideal, care s-a dezvoltat în Renașterea italiană, a fost reprezentat ca noțiune de unul dintre cei mai desăvârșiți reprezentanți ai acesteia, Leon Battista Alberti (1404–1772), care afirma că „un om poate face toate lucrurile dacă dorește”.
Idealul întruchipa principiile de bază ale umanismului renascentist, care considera omul centrul universului, nelimitat în capacitățile sale de dezvoltare, și a condus la ideea că oamenii ar trebui să încerce să îmbrățișeze toate cunoștințele și să-și dezvolte propriile capacități cât mai deplin posibil.
Astfel, bărbații talentați ai Renașterii au căutat să-și dezvolte abilități în toate domeniile cunoașterii, în dezvoltarea fizică, în realizările sociale și în arte. Idealul a fost exemplificat cel mai strălucit de Alberti – care a fost un arhitect, pictor, clasicist, poet, om de știință și matematician desăvârșit și care se lăuda, de asemenea, cu priceperea sa în echitație și cu aptitudinile fizice – și de Leonardo da Vinci (1452–1519), ale cărui daruri s-au manifestat în domeniile artei, științei, muzicii, invenției și scrisului.
Pe lângă arta care l-a consacrat, interesul lui Dali pentru știință a fost o aventură de o viață și, în 1935, s-a descris ca un pește care înoată între „apa rece a artei și apa caldă a științei”. De mic, Dali a fost un cititor vorace de cărți și articole din domeniul științei ajungând să dețină numeroase cărți de fizică, geometrie, științe optice, genetică, matematică și istorie naturală.
Dincolo de curiozitate
La fel ca artistul renascentist Leonardo da Vinci înaintea lui, interesul lui Dali chiar și pentru cele mai teoretice subiecte științifice nu a fost niciodată abstract, ci a fost condus, mai degrabă, de o curiozitate cu privire la modul de aplicare a acestor principii în arta sa. În anii 1920, de exemplu, teoriile lui Freud despre vise și inconștientul uman au fost publicate în traducere facilitându-i accesul la lectura acestora. Dali a folosit principiile psihanalizei lui Freud în maniera sa și a pictat rezultatele cu rigoare și precizie științifică.
Original și excentric pentru unii, veritabil geniu pentru alții, Salvador Dali a fost un pasionat de știință. Pentru a-ți da seama de acest lucru, este suficient să privești mai atent operele sale. Matematica, genetica sau chiar fizica cuantică, Dali le-a folosit ca sursă de inspirație în arta sa.
Adesea taxat drept un geniu excentric, Dali avea multiple talente. Însetat de cunoaștere și știință, sublima fiecare disciplină științifică prin sculpturi și picturi incredibile. Printre prietenii săi, s-au numărat Jim Watson, fizician, și René Thom, matematician renumit. La moartea sa, au fost găsite pe noptieră cărți ale lui Stephen Hawking, astrofizician, Erwin Schrödinger, fizician și ale lui Matila Ghyka, matematician român. Niciodată știința nu a beneficiat de un purtător de cuvânt atât de ilustru.
Dali, un om de știință?
Într-un omagiu din 1959 adus câștigătorului Premiului Nobel, Sever Ochoa, medic și biochimist spaniol, Dali scria:
“Deși nu sunt un om de știință, trebuie să recunosc că evoluțiile științifice sunt tot ceea ce îmi ghidează imaginația și ilustrează intuițiile mele poetice ale filozofilor tradiționali până când ating o frumusețe uluitoare în anumite structuri matematice sau în momentele sublime de abstractizare în care, la microscopul electronic, apare ca un virus în formă de poliedru confirmând ceea ce a spus Platon: „Zeul (Dumnezeu) în veci geometrizează””.
Interesul lui Dali de-a lungul vieții pentru știință și matematică a fost adesea reflectat în opera sa. Ceasurile sale moi au fost interpretate ca referințe la teoria relativității timpului și spațiului a lui Einstein.
Imaginile particulelor atomice au apărut în opera sa la scurt timp după bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki, iar spiralele ADN au apărut începând de la mijlocul anilor 1950.
În 1958 a scris în Manifestul său anti-materie: „În perioada suprarealistă, am vrut să creez iconografia lumii interioare și a lumii minunilor, a părintelui meu Freud. Astăzi, lumea exterioară și cea a fizicii au depășit-o pe cea a psihologiei. Părintele meu este astăzi dr. Heisenberg”.
Dezintegrarea persistenței memoriei (1954) readuce în actualitate Persistența memoriei (1931) și, înfățișând această pictură în fragmentare și dezintegrare, a fost interpretată ca o referință la mecanica cuantică a lui Heisenberg.
Începând din anii 1930, Salvador Dali a devenit interesat de optică și mai ales de posibilele iluzii optice ce puteau fi create prin intermediul imaginilor. Lucrarea „Omul invizibil” este prima reprezentare a unei imagini duble realizate de artist. Vor urma “Spania” sau “Enigma fără sfârșit”.
În 1940, era captivat de cosmologie și fizică cuantică. Din această pasiune bruscă va apărea „Piață de sclavi cu aspectul bustului lui Voltaire”. Dar Al Doilea Război Mondial a pus capăt acestui entuziasm și l-a cufundat în centrul fizicii nucleare. Cine era responsabilă? Bomba de la Hiroshima din 1945 lansată de americani asupra inamicilor japonezi. „Idilă melancolică atomică și uranică” este una dintre dovezi. Alte lucrări al căror laitmotiv este nuclearul vor urma pe tot parcursul anilor 1940.
Matematica a devenit proiectul său inspirator începând din anii 1950. În acest context, spiralele logaritmice îl fascinau. Leonardo Fibonacci și raportul de aur, „Figură rinocerontică a lui Illisus sculptat de Fidias” din 1954, arată obsesia lui pentru cornul de rinocer construit după o spirală logaritmică.
Dar perioada care îi evidențiază cu adevărat dragostea pentru știință este cea din 1962 până în 1978. O perioadă marcată de interesul său intens pentru genetică și mai precis pentru molecula de ADN, a cărei frumusețe structurală intrigă și uimește artistul.
Precursorul ADN-ului
Salvador Dali poate pretinde că a fost primul care a înțeles structura ADN-ului prin lucrările sale. Majoritatea celorlalți artiști l-au confiscat începând din anii 1980, precum sculptorii Roger Berry cu „Portret al unei secvențe de ADN” (Portrait of a DNA sequence) și Charles Jencks cu „Timpul spiralelor – Spiralele Timpului” (Spirals Time – Time Spirals).
Cea mai faimoasă pictură a lui Dali care ilustrează structura cu dublă elice a ADN-ului este, fără îndoială, „Galacidalacidesoxyribonucleicacid”. Finalizată în 1963, această pictură aduce un omagiu acestei descoperiri făcute de Jim Watson și Francis Crick, care le-a adus Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1962. Numele acestei lucrări rezultă dintr-o asociere a numelor Gala, soția lui Dali, acid dezoxiribonucleic (ADN) și Dali. Pare un titlu complex? Artistul era un original și iubea provocarea. Tabloul evocă cele trei momente ale existenței: moartea este sugerată în dreapta picturii de bărbați care țin în mână pistoale aranjate în același mod ca scheletul care alcătuiește ADN-ul; viața, în stânga, de molecula de ADN și în final viața de apoi simbolizată în mijlocul picturii cu Dumnezeu.
Această fascinație pentru structura cu dublă elice a ADN-ului îl va urmări pe Dali până la sfârșitul vieții. Pentru el, ADN-ul era dovada existenței lui Dumnezeu. Cine ar putea crea o structură atât de perfectă? O viziune pe care oamenii de știință Watson și Crick nu au împărtășit-o.
Dali a căutat mai presus de toate claritatea în pictura și în gândirea sa, deși era și un campion al iraționalității. Pictura sa nu și-a pierdut niciodată tratamentul riguros și meticulos și concentrarea pe detalii. Era ca și cum s-ar fi străduit să atingă o perfecțiune în logica și manipularea imaginilor sale egală cu perfecțiunea unei ecuații matematice. Fuziunea lui Dali dintre știință și artă a atins apogeul în anii 1970, într-o serie de iluzii optice care depășesc realismul fotografiei.
Deși Dali s-a temut de multe lucruri în viața sa, știința nu a fost niciodată una dintre ele. În anii 1950, a susținut primele explozii nucleare cu entuziasm și fără teamă, la fel cum abordase teoriile lui Freud cu trei decenii mai devreme. Pentru Dali, știința nucleară, ca și psihanaliza, a descoperit structura de bază a lucrurilor și a făcut posibil un nivel cu totul nou de precizie în redarea lor artistică.
Dali s-a întâlnit cu mulți oameni de știință de top pentru a discuta despre modul în care arta și știința s-ar putea intersecta. Devenind religios mai târziu, Dali a sperat chiar că „misterele divine” ar putea fi dezvăluite prin știință și apoi reprezentate pe pânză. De altfel, această preocupare l-a însoțit până la sfârșitul vieții: s-a stins din viață având lângă pat cărți de știință ale astrofizicianului Stephen Hawking, ale fizicianului Erwin Schrodinger și ale matematicianului Matila Ghyka.
© CCC