Erasmus din Rotterdam
Desiderius Erasmus din Rotterdam, pseudonimul lui Gerhard Gerhards, 28 oct. 1466 -12 iul. 1536, umanist, preot catolic, teolog, scriitor și erudit olandez, unul dintre cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și Reformei din secolele XV și XVI. A trait 70 de ani.
De origine modestă, Erasmus a urmat învățăturile școlii Fraților Vieții Comune. La șaptesprezece ani, și-a luat pseudonimul de Desiserius Erasmus Roterodamus.
Numit preot la vârsta de douăzeci și cinci de ani, era hotărât să lupte împotriva obscurantismului. A călătorit prin Europa călare, pentru a-și întâlni prietenii umaniști.
Între 1500 și 1503, a publicat „Adagii” și „Manualul combatantului creștin”, apoi a produs o traducere a Noului Testament. A rămas în Italia, apoi s-a întors în Anglia cu Thomas Morus pentru a scrie faimoasa lucrare „Elogiul nebuniei”.
S-a întors în Olanda și a făcut multe sejururi la Basel, unde a pregătit ediția traducerii sale a Bibliei, care va declanșa ostilitatea teologilor reacționari.
Influența crescândă a lui Luther îl deranja: este acuzat că este responsabil pentru creșterea „ereziei luterane” active. Ambele tabere – reformații și susținătorii catolicismului tradițional, chemându-l să ia atitudine, pledează pentru unitate și reconciliere.
În 1521, a părăsit definitiv Olanda pentru Basel. Începe disputa cu Luther, prin intermediul eseurilor filozofice. În spatele lor se cristalizează grupuri care anunță războaiele religioase. Dar Erasmus rămâne un pacifist convins și refuză să ia parte la ele. Pentru el, Europa trebuia să se unească și Biserica trebuia să-și recapete unitatea pierdută.
Confruntat cu ascensiunea extremismului, Erasmus a fost nevoit să fugă la Freiburg. Se va întoarce la Basel pentru a-și petrece ultimul an din viață.
Opere principale:
Elogiul nebuniei (sau discurs spre lauda prostiei), “Encomium moriae” sau “Laus Stultitiae”, dedicată lui Thomas Morus, 1509 sau 1511; Despre rațiunea învățării, “De Ratione Studii”, 1511; Educația principilor creștini, “Institutio principis christiani”, 1517; Plângerea păcii, “Querela pacis”, 1517; Convorbiri familiare, “Colloquia familiaria”, 1518; Despre liberul arbitru, “De Libero Arbitrio”, 1524, care conține o critică severă a concepțiilor lui Martin Luther; Dialogul Ciceronian, “Dialogus Ciceronianus”, 1528; Despre educația suficientă și liberă a copiilor, “De Pueris Satim ac Liberaliter Instituendis”, 1529; Despre puritatea Bisericii creștine, “De puritate ecclesiae christianae”, 1536; Despre război și pace.