Citate de Erasmus din Rotterdam

Omul se naste debitor al societatii umane.

Nici un sfat nu este mai pretios decat sfatul bun.

Umanitatea nu sufera mai putin de calitatile decat de cusururile ei.

Sunt printre lucrurile omenesti unele pe care, oricata primejdie si nenorocire ar aduce, nu le intelegi cum trebuie daca nu le-ai incercat pe propria-ti piele.

Cu altii numai impreuna poti infrunta primejdiile toate.

Societatea va atinge gradul de civilizatie pe care, mai mult sau mai putin obscur, si-l propune umanitatea, cand fiecare om va trai mai bine, nu numai din punctul de vedere al propriei sale vieti, ci si din punctul de vedere al vietii comune, cand cele doua efecte simultane ale progresului ce se socoteau contrarii, vor fi in realitate, inseparabile: dezvoltarea vietii individuale si dezvoltarea vietii sociale.

Toti avem nevoie unii de altii.

Nu traieste decat cel care e de folos altora, nu traieste decat cel ce da un rost vietii.

Viitorul nu spera nimic de la om, daca munceste doar pentru propria sa viata si nu pentru eternitate.

Un om cu judecata trebuie sa-si alunge din suflet tot ce nu poate fi de folos nici altora, nici lui. Nu ne aflam oare pe acest pamant in primul rand pentru a ne face folositori si apoi pentru a fi fericiti?

Independenta? Asta-i o erezie burgheza. Toti depindem unul de altul, fiecare suflet de pe suprafata pamantului.

In intelegere, lucrurile mici cresc, in neintelegere, se naruie chiar si cele mari.

Nesiguranta, greutatile vietii, temerea vaga de nefericiri neprevazute indeamna pe oameni sa se apropie tot mai mult intre ei, sa se aseze umar la umar, ca astfel sa fie mai tari si mai pregatiti in lupta pentru existenta. Nimic nu ne strange laolalta, nimic nu ne face mai prieteni si mai solidari ca amintirea unui vrajmas comun, la loviturile caruia suntem expusi deopotriva.

Omul nu este o insulă de sine stătătoare. Fiecare e o fărâmă din continentul uman.

Imi dau seama ca persoana mea inseamna extrem de putin in angrenajul legilor universale... M-am obisnuit sa fiu o farama de univers care se supune destinului sau; fac legatura cu trecutul si viitorul si ghicesc dinainte ca opera mea va fi continuata de cei care, dupa mine, vor face ceea ce am facut eu.

Viata este o calatorie de cincizeci, saizeci sau o suta de ani. Cei ce se intalnesc la inceputul acestei calatorii sa nu se mai desparta, pentru ca drumul in doi e mai usor, si pentru ca intotdeauna vor avea nevoie unul de altul.

Oamenii traiesc in societate, este un fapt de ordin natu­ral, anterior consimtamantului lor. Inferior vointelor, omul nu poate sa se sustraga materialmente si moraliceste comunitatii umane. Omul izolat nu poate exista.

Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul; cine traieste numai pentru el, acela traieste numai pe jumatate.

Viata noastra este legata de a tuturor. Nu poate fi fericit cineva care se uita numai la dansul si care aduce toate lucrurile spre interesul lui; trebuie sa traiesti si pentru altul, daca vrei sa traiesti pentru tine.

Ma simt solidar cu toate generatiile care m-au precedat in viata si care au lucrat pentru mine. Nu pot sa fac nimic ca sa le marturisesc recunostinta mea si sa ma achit fata de ele; nimic decat sa fac pentru oamenii care ma inconjoara si pentru cei care vor veni dupa mine ceea ce acele generatii au facut pentru mine; a contribui cu partea mea de lucru, a adauga micul meu graunte, cu un cuvant, a face putinul bine de care sunt capabil.