Frédéric Mistral

---

Frédéric Mistral (sau Frederi Mistral în limba provensală), 8 sept. 1830 – 25 mar. 1914, poet, scriitor și lexicograf francez de limbă occitană. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1904. A trăit 84 de ani.

Fiu de mici proprietari de pământ, Frédéric Mistral a fost trimis încă de mic la internatul Abației Frigolet, nu departe de Tarascon. Și-a continuat studiile la Avignon, apoi la Nîmes, unde a promovat bacalaureatul.

Simțea deja o mare nostalgie pentru Provența sa, cea reală, cea a cărei limbă oficialitățile se străduiau să îl facă să o uite.

La Aix, Mistral s-a angajat să studieze dreptul pentru a nu-l dezamăgi pe tatăl său, dar s-a întors repede în orașul natal, Maillane, și a luat o decizie fermă: „să provoc o reînviere prin restaurarea limbii materne și a istoriei țării mele”.

În 1852, după moartea tatălui său, s-a stabilit în apropierea fermei familiei și nu s-a mai mutat niciodată de acolo. În acest moment s-a născut ideea lui Félibrige, o școală literară pe care a fondat-o pe 21 mai 1854, cu ajutorul altor șase apărători înfocați ai limbii provensale.

În 1859, Mistral a publicat „Mirèio”, Mirela, în limba provensală, opera sa majoră, considerată de unii critici de atunci o capodoperă egală cu marile tragedii greco-romane.

Autor prolific și recunoscut, de la „Regina Ioana” la „Calendal”, nu a încetat să proclame că a întruchipat mai presus de toate „Causo” (Cauza).

Mistral a fost membru fondator al asociație Félibrige, membru al Academiei din Marsilia, Cavaler al Legiunii de Onoare în 1863 și, în 1904, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pentru poemul Mirèio (Mirela), predat și astăzi în școli. Este unul dintre rarele Premii Nobel pentru Literatură într-o limbă nerecunoscută oficial în statul căruia îi aparținea administrativ vorbind (împreună cu Isaac Bashevis Singer).

Lider al renașterii limbii provensale în sec. XIX, Mistral a fost membru fondator al Félibrige, o asociație care avea ca scop păstrarea tradițiilor și a limbii din Provence și apoi din tot sudul Franței.

Scriitorul de limbă occitană, „langue d’oc” – denumire folosită atunci în secolul al XIX-lea – este una dintre figurile de primă mărime ale limbii și literaturii occitane și i s-au adus multe omagii în toate teritoriile vorbitoare de occitană, până în Catalonia.

Faima lui Mistral s-a datorat parțial lui Alphonse de Lamartine care l-a elogiat în cea de-a 40-a ediție a periodicului său Cours familier de littérature (Curs familiar de literatură), în urma publicării lungului poem Mirèio al lui Mistral. Alphonse Daudet, cu care a păstrat o lungă prietenie, l-a elogiat în „Poetul Mistral”, unul dintre articolele din colecția sa Scrisori din moara mea (Lettres de mon moulin).

Și-a dedicat 20 de ani din viață scrierii unui dicționar al limbii provensale. Creația sa literară include versuri, povestiri, Originile mele, 1906, cea mai cunoscută operă și lungi poeme narative , de ex. Miréio, 1859 și Poemul Ronului, 1897.

Motivația Juriului Nobel: “ca o recunoaștere a originalității lui pline de prospețime și a inspirației adevărate a creației lui poetice, care reflectă fidel priveliștile țării sale și sufletul autentic al poporului său, și, de asemenea, ca o recunoaștere a activității lui semnificative ca filolog provensal”.

Opere principale:

Secerișul, scris în 1848, publicat în 1927; Mirèio (Mirela), 1859; Calendau (Calendal), 1867; Insulele de Aur, 1875; Tezaurul Felibrilor,1878 – 1886; Nerto, 1886; Regina Jano, 1890; Poemul Ronului, 1897; Originile mele, 1906; Memorii și povestiri, 1906; Discursuri și povestiri, 1906; Geneza, 1910; Câmpurile cu măslini, 1912; Proza de Almanah, 1926; O nouă proză de Almanah, 1927; Ultima proză de Almanah, 1930; Excursie în Italia, 1930; Spice adunate, inedit.