Georges Simenon

Georges Simenon, pe numele complet Georges-Joseph-Christian Simenon, 13 febr. 1903 – 4 sept. 1989, romancier belgian-francez a cărui producție prolifică a depășit-o pe a oricăruia dintre contemporanii săi și care a fost poate cel mai publicat autor al secolului XX. A trăit 86 de ani.

S-a născut la Liège, Belgia, oficial pe 12 februarie 1903, dar, de fapt, s-a născut pe 13 februarie, fiind declarat cu o zi înainte datorită superstiției față de numarul 13. Viaţa a început cu un mister pentru cel ce va deveni un iubitor al misterelor.

După ce a studiat cu iezuiții și a început devreme să își câștige existența, Georges Simenon a fost nevoit să exercite diverse meserii. A fost o vreme reporter pentru La Gazette de Liège, a călătorit în jurul lumii, dar a locuit mai ales la Paris.

Timp de 10 ani, a scris sub pseudonim peste 200 de cărți de literatură de senzație. Primul roman semnat cu numele real a fost Peter Letonul în care a introdus personajul care va deveni emblematic pentru romanele sale polițiste, scriind 80 de romane cu acest personaj, inspectorul parizian Maigret.

Romanul unei dactilografe (Le Roman d’une dactylo), publicat sub pseudonim în 1924, a fost un adevărat succes popular. De atunci, acest prolific autor a scris roman după roman, într-un ritm impresionant, și l-a creat pe celebrul comisar Maigret.

Universul lui Simenon este marcat de un realism crud – personajele sale sunt ființe slabe și mediocre – care au totuși o poezie aparte, legată de reconstituirea atmosferei locului, sau de singurătatea angoasantă care îi înconjoară pe oameni.

În virtutea calităților lor dramatice intrinseci, multe dintre lucrările sale au fost adaptate pentru micul și marele ecran.

Simenon a urcat treptele Academiei Regale a Belgiei în 1952, redând genului polițist toată considerația pe care o merita.

A fost unul dintre cei mai prolifici și publicați autori ai sec. XX. Tema centrală a creațiilor sale: existența izolată a individului nevrotic și ciudat.

Simenon a fost un romancier de o fecunditate excepţională. Abundența și succesul romanelor sale polițiste – inclusiv seria Maigret – eclipsează parțial restul operei sale foarte bogate. I se atribuie: 193 de romane, din care 130 de romane,  psihologice, 158 nuvele, mai multe lucrări autobiografice și numeroase articole și reportaje publicate sub propriul său nume, precum și 176 de romane, zeci de nuvele, povestiri galante și articole publicate sub 27 de pseudonime. Este cel mai citit autor belgian din lume. Tirajul cumulat al cărţilor sale a ajuns la peste 550 milioane de exemplare.

Georges Simenon este, conform Index Translationum al UNESCO, al șaptesprezecelea autor al tuturor naționalităților, al treilea autor în limba franceză după Jules Verne și Alexandre Dumas și cel mai tradus autor belgian din lume (3.500 de traduceri în 47 de limbi).

André Gide, André Thérive și Robert Brasillach au fost printre primii scriitori care l-au recunoscut ca un mare scriitor. André Gide, fascinat de creativitatea lui Georges Simenon, pe care dorise să-l cunoască după succesul romanelor sale polițiste, l-a intervievat de multe ori, a schimbat o corespondență aproape săptămânală pentru a urmări meandrele creative ale acestui scriitor popular și căpătase obiceiul surprinzător de a scrie notițe pe marginea tuturor romanelor sale, pentru a conchide în 1939:

„Simenon este un romancier genial și cel mai adevărat romancier pe care îl avem astăzi în literatura noastră.”

Opere principale:

Seria Maigret: Domnul Gallet, decedat, 1931; Spânzuratul din Saint-Pholien, 1931; Căruțașul de pe Providence, 1931; Câinele galben, 1931; Pietr Letonul, 1931; Răspântia morții, 1931; O crimă în Olanda, 1931; Rendez-vous la Terra-Nova, 1931; Capul unui om, 1931; Dansatoarea din Gai-Moulin, 1931; Taverna marinarilor, 1932; Umbra chinezescă, 1932; Cazul Saint-Fiacre, 1932; Maigret și flamanzii, 1932; Nebunul din Bergerac, 1932; Portul ceții, 1932; Barul Liberty, 1932; Ecluza nr. 1, 1933; Maigret, 1934; Domnișoara Berthe și amantul ei, 1938; Furtună în Canalul Mânecii, 1938; Notarul din Châteauneuf, 1938; Dubiosul domn Owen, 1938, Jucătorii de la Grand Café, 1938; Steaua Polară, 1938; Hanul înecaților, 1938; Stan ucigașul, 1938; Bătrâna doamnă din Bayeux, 1939; Amantul doamnei Maigret, 1939; Amenințări cu moartea, 1942;

Cécile a murit, 1942; Beciurile de la Majestic, 1942; Casa judecătorului, 1942; Semnat Picpus, 1944; Inspectorul cadavru, 1944; Félicie este aici, 1944; Șlepul cu doi spânzurați, 1944; Cazul din Bulevardul Beaumarchais, 1944; Fereastra deschisă, 1944; Domnul Luni, 1944; Jeumont, oprire 51 de minute, 1944; Pedeapsa cu moartea, 1944; Picăturile de ceară, 1944; Strada Pigalle, 1944; Greșeala lui Maigret, 1944; Maigret se enervează, 1947; Pipa lui Maigret, 1947; Maigret în New York, 1947; Mărturia copilului de cor, 1947; Cel mai încăpățânat client din lume, 1947; Nu-i ucizi pe sărmani, 1947; Maigret și moartea sa, 1948; Vacanța lui Maigret, 1948; Prima anchetă a lui Maigret, 1949; Prietenul meu Maigret, 1949; Maigret la legist, 1949; Maigret și bătrâna doamnă, 1950; Prietena doamnei Maigret, 1950; Omul de pe stradă, 1950; Vânzare la licitație, 1950;

Memoriile lui Maigret, 1951; Crăciunul lui Maigret, 1951; Maigret la Picratt’s, 1951; Revolverul lui Maigret, 1952; Maigret și omul de pe bancă, 1953; Maigret se teme, 1953; Maigret greșește, 1953; Maigret la școală, 1954; Maigret și tânăra moartă, 1954; Maigret la ministru, 1954; Maigret și cadavrul fără cap, 1955; Maigret întinde o capcană, 1955; Eșecul lui Maigret, 1956; Maigret se amuză, 1957; Maigret călătorește, 1957; Maigret își face scrupule, 1958; Maigret și martorii recalcitranți, 1959; O mărturisire a lui Maigret, 1959; Maigret la tribunal, 1960; Maigret și bătrânii, 1960; Maigret și hoțul leneș, 1961; Maigret și oamenii curajoși, 1962; Maigret și clientul de sâmbătă, 1962; Maigret și vagabondul, 1963; Maigret se înfurie, 1963; Maigret și fantoma, 1963; Maigret se apără, 1964; Răbdarea lui Maigret, 1965; Maigret și cazul Nahour, 1967;

Hoțul lui Maigret, 1967; Maigret la Vichy, 1968; Maigret ezită, 1968; Prietenul din copilărie al lui Maigret, 1968; Maigret și ucigașul, 1969; Maigret și negustorul de vinuri, 1969; Maigret și femeia nebună, 1970; Maigret și omul singur, 1971; Maigret și indicatorul, 1971; Maigret și domnul Charles, 1972 etc.