Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Graham Priest


Graham Priest, 1948, născut în Londra, filosof și logician contemporan cu dublă naționalitate britanică și australiană. Specialist în logica neclasică, este unul dintre pionierii logicii paraconsistente moderne.

Susținător al dialeteismului și al logicilor paraconsistente. A trăit mult timp ca rezident în Australia.

În prezent, este profesor emerit de filosofie la CUNY Graduate Center (The Graduate University Center of the City University of New York) și profesor emerit al Catedrei de Filozofie Boyce Gibson la Universitatea din Melbourne.

Provenit dintr-un mediu muncitoresc, Graham Priest s-a născut și a crescut în sudul Londrei.

A studiat matematica la St John’s College, Cambridge, apoi la London School of Economics, unde și-a susținut teza de doctorat în 1972. Conducătorul de teză a fost John Lane Bell.

Convins că filosofia este „mai distractivă decât matematica”, în 1974 a devenit profesor la Departamentul de Logică și Metafizică de la Universitatea din St. Andrews din Scoția, înainte să i se ofere un post de profesor titular la Universitatea din Australia de Vest.

Doisprezece ani mai târziu, a devenit profesor la Universitatea din Queensland, unde a rămas încă doisprezece ani, înainte de a prelua catedra Boyce Gibson la Universitatea din Melbourne.

A fost președinte al Asociației Australasian pentru Logică și al Asociației Australasian de Filosofie.

În 1995, a fost ales membru la Academia Australiană de Științe Umaniste. De asemenea, deține un doctorat în literatură la Universitatea din Melbourne (susținut în 2002).

A predat sau a ținut prelegeri pe aproape fiecare continent (China, Japonia, India, Coreea de Sud, Suedia, Germania, Italia etc.) și a primit numeroase premii și recunoașteri.

În 2012, a fost distins cu Premiul Humboldt la Universitatea Ruhr din Bochum și cu Medalia Ormond.

Graham Priest este autorul a peste două sute cincizeci de articole și zece cărți în domenii la fel de diverse precum logica (în special logica neclasică), metafizica, filosofia budistă și istoria filosofiei (estică și occidentală).

Graham Priest este cunoscut pentru susținerea dialeteismului, analizele sale aprofundate ale paradoxurilor logice și numeroasele sale scrieri dedicate paraconsistenței și logicii neclasice. În textele sale, se bazează pe istoria filozofiei, inclusiv pe cea asiatică.

Autor a numeroase cărți, a publicat articole în aproape toate marile publicații de filosofie și de logică.

Opere principale:

Doubt truth to be a liar, 2006; (Adevărul îndoielii de a fi un mincinos)

In contradiction: A study of the transconsistent,1987 (În contradicție: Un studiu al transconsistenței)

Towards non-being: The Logic and Metaphysics of Intentionality, 2005 (Spre nefiinţă: Logica și metafizica intenționalității)

Beyond the limits of thought, 2007 (Dincolo de limitele gândirii)

Non-classical logic, 2001 (Logica neclasică)

Logic: A very short introduction 2000 (Logica: O foarte scurtă introducere)

***

Dialetheia: o afirmație care este atât adevărată, cât și falsă; o adevărată contradicție.

Dialeteism (logică): teoria conform căreia afirmațiile pot fi atât adevărate, cât și false în același timp și în același sens. Opusul legii noncontradicției. [din 1981]

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.