Istoria grădinilor

„Marea artă a grădinii este ceea ce caută o civilizație, nu pentru a copia natura, ci pentru a utiliza elementele pe care ea i le oferă pentru a-și exprima concepția sa cea mai înaltă despre fericire”. – Benoist-Méchin, Omul și grădinile sale sau metamorfozele paradisului terestru

Ce este o grădină?

O grădină este un spațiu exterior sau interior, închis sau deschis, unde se cultivă plante care pot fi flori, legume, pomi fructiferi sau ornamentali, o peluză (gazon).

Grădina este un spațiu creat de om, unde se amestecă elementele naturale (vegetație) și elementele artificiale (plante tăiate, crearea de bazine, sculpturi, grote etc.).

Grădina exprimă legătura dintre vegetal și mineral, precum și toate componentele vieții de-a lungul timpului (ciclurile anotimpurilor) și spațiului (esențe diferite în diferite părți ale lumii).

Simbolizează cele 4 elemente (apă, aer, pământ și foc) și cele 5 simțuri (văz, miros, pipăit, auz, gust).

Arta grădinilor organizează și aranjează toate aceste componente.

Diferite tipuri de grădini…

Grădinile mitice: Grădina Hesperidelor, Grădina Edenului, Grădinile suspendate ale Babilonului.

Grădinile lumii, diferite în funcție de epocă: Grădina persană, Grădinile asiatice, Grădina medievală, Grădina italiană, Grădina franceză, Grădina engleză, Grădina contemporană.

Grădinile specializate: Grădina botanică, Grădina acvatică.

 

Grădinile mitice:

Grădina Hesperidelor

Frederic Leighton, Grădina Hesperidelor

Conform unei versiuni a mitologiei grecești, cele trei nimfe ale apusului, fiicele lui Atlas și Hesperis, „ora de seară” care reprezintă Occidentul, Apusul personificat, sunt numite Hesperide. Mai erau numite și “Nimfele serii și a luminii aurii a apusurilor de soare”, „Fiicele serii”, „Nimfele apusului” sau Atlantide după celebrul lor tată, Titanul Atlas.

Acestea locuiau într-o livadă fabuloasă, faimoasa grădină a Hesperidelor, situată în Munții Arcadiei (Grecia) sau, în alte legende, la extrema vestică a Mării Mediteraneene, lângă Muntele Atlas (de aceea sunt considerate uneori ca fiind fiicele lui Atlas), la marginea de vest a lumii (țărmurile Spaniei sau ale Marocului). Grădina Hesperidelor era grădina nemuririi, rezervată zeilor mitologiei grecești și inaccesibilă muritorilor.

Hesperidele aveau în custodie un măr sacru, un pom fabulos, un cadou de nuntă dăruit de Gaia soției lui Zeus, Hera. Fructele de aur erau destinate Herei, dar Hesperidele, ocazional, culegeau mere din el. Neavând încredere în ele, Hera a plasat, de asemenea, în grădină un dragon nemuritor, care nu dormea ​​niciodată, cu o sută de capete, numit Ladon, ca o protecție suplimentară.

După ce Heracles (Hercule) și-a finalizat primele zece munci, Euristeu i-a mai dat încă două. Prima dintre aceste două munci suplimentare era să-i aducă mere din grădina Hesperidelor. Heracles va îndeplini această nouă sarcină cu ajutorul lui Nereu, “bătrânul mării”, zeul Mării Mediteraneene din mitologia greacă, care își schimba forma, pentru a afla unde se afla Grădina Hesperidelor și cu ajutorul lui Atlas.

Heracles a traversat Strâmtoarea Gibraltar, unde se ridică coloanele care îi poartă numele, Coloanele lui Hercule, pentru a se întâlni cu Atlas, deoarece acesta era singurul care îl putea ajuta în căutarea merelor de aur care creșteau în această fabuloasă, situată în acea regiune extraoceanică rezervată doar nemuritorilor.

Ajuns în vârful nordic al continentului african, Heracles îl descoperă pe Atlas îndoit sub greutatea bolții cerești pe care trebuia să o susțină, de la înfrângerea titanilor de către zeii din Olimp. Atlas ascultă motivele vizitei sale și se oferă să meargă în grădina Hesperidelor să culeagă trei mere de aur, dar cu singura condiție ca Hercule să poarte povara bolții cerești în acest timp. Acesta din urmă acceptă și își pune pe umeri greutatea cerului în timp ce Atlas merge să caute fructele aurii.

După câteva ore de așteptare, Atlas reapare cu trei fructe aurii în mână și îi propune să meargă el însuși pentru a-i duce merele lui Euristeu. Conștient de riscul de a rămâne pentru totdeauna în locul lui Atlas, Heracles folosește un truc, se preface că acceptă serviciul lui Atlas și îi cere să ia înapoi greutatea cerului, doar pentru câteva clipe, pentru a-și găsi o pernă bună pentru umeri. Atlas pune merele de aur pe pământ și își reia locul cu încredere; dar, când îl vede pe Heracles luând fructele pe care le-a cules, îndepărtându-se cu un gest de adio, își dă seama că Heracles l-a prins într-o capcană.

Istoricii se ceartă asupra naturii fructelor arborelui sacru; pentru unii fructele ar fi portocale, pentru alții gutui.

Grădina Edenului

Hieronymus Bosch – Grădina desfătărilor pământești, între 1480-1505Muzeul Prado, Madrid

Descrisă în Biblie (Vechiul Testament) ca un loc creat de Dumnezeu, plantat cu copaci magnifici, încărcați cu flori și fructe și plin de animale pașnice, Grădina Edenului este simbolul fericirii terestre.

Adam și Eva, primul bărbat și prima femeie creați de Dumnezeu, trăiau în ea, în deplină armonie cu natura luxuriantă, fără să cunoască suferința. În centrul Grădinii Edenului se afla arborele vieții și arborele cunoașterii binelui și răului, adesea reprezentat printr-un măr.

Șarpele, animal ispititor, reușește să o convingă pe Eva să sfideze interdicția lui Dumnezeu și să muște din măr, fructul interzis. Din acel moment, Adam și Eva devin conștienți de goliciunea lor și Dumnezeu, furios, îi alungă din Grădina Edenului. Așa au trăit Adam și Eva, părinții umanității conform anumitor religii, cunoscând ce este munca, boala și moartea.

Grădinile suspendate ale Babilonului

Reconstituire 3D – 2013 – Documentar de Kim Dongjoon, Kim Yuyeol, Lee Yongkyu

Considerată a doua dintre cele șapte minuni ale lumii, Grădinile suspendate ale Babilonului (în Irakul actual) ar fi fost create de regele Persiei, Nabucodonosor al II-lea, în secolul al VI-lea î.Hr., pentru plăcerea soției sale Amytis, nostalgică după vegetația țării sale de origine, Media (în Iranul actual).

Nu există înregistrări arheologice care să confirme existența acestor grădini. Menționate în textele grecești, este posibil să fi  existat o confuzie între Babilon și Ninive.

Potrivit legendelor, Grădinile suspendate din Babilon erau construite pe verticală, pe cinci terase legate între ele prin scări mari de marmură.

Prin canale și apeducte, apa, provenind din râul Eufrat, era adusă pe fiecare terasă pentru irigarea copacilor, plantelor și florilor.

 

Grădinie lumii:

Grădina persană

Grădinile Alhambra din Granada, Spania

Sinonim cu paradisul (pairi-daeza în persană veche, adică spațiul lui Dumnezeu), grădina persană este un loc spiritual care simbolizează perfecțiunea grădinii cerești unde ordinea, geometria, apa și umbra joacă un rol esențial în țările deosebit de aride.

Grădină persană, sec. XIV

Un veritabil spațiu de verdeață și prospețime, un paradis de pace și meditație, grădina persană a inspirat multe poeme orientale și se bazează pe același principiu de compoziție, în majoritatea țărilor musulmane.

În Spania, grădinile hispano-maure fac apel la toate simțurile prin strălucirea ceramicii, parfumul florilor, foșnetul vântului și al apei, cântecul păsărilor.

Grădinile asiatice

Grădina chineză

Arta grădinii aparține, precum caligrafia sau poezia artelor sacre chinezești.

Grădina este atât un loc de viață, cât și al divertismentului în care oamenii se bucurăm să se plimbe. Este o sinteză a lumii, un cosmos miniatural în care omul caută să recreeze imaginea unei naturi ideale prin jocuri de echilibru rafinate între elementele naturale și artificiale.

Grădina japoneză

Grădina japoneză exprimă o estetică savantă a perfecțiunii îmbinată cu respectul pentru natură.

Nu este un loc pentru plimbare, ci un mediu pentru meditație, unde pietrele au un sens magic și filosofic.

Grădina medievală

Grădina mănăstirii din Paray-le-Monial

În Evul Mediu, grădina avea o dimensiune religioasă sau simbolică, fiind întotdeauna închisă și la adăpost de privirile celor din afară, în abații, mănăstiri și schituri sau în castele.

Emilie în grădina ei
(Theséide) – secolul al XV-lea. –
Anluminură de Bartolomeo d´Eyck

În locurile religioase, grădina medievală, situată în centrul mănăstirii, este o metaforă a paradisului pierdut și care va veni (Grădina Edenului) și sărbătorește Iubirea divină prin esențele care o compun (crin, iris, trandafir…). Grădina de ierburi (plante medicinale) și grădina de legume, utilitară, permit religioșilor să își satisfacă nevoile.

Romanul Trandafirului – Manuscris de Engelbert de Nassau
– Secolul al XV-lea. – Guillaume de Lorris și Jean de Meung

În monumentele civile, grădina este locul Iubirii curtenești, care s-a dezvoltat în Evul Mediu prin intermediul literaturii (Romanul trandafirului). Simbolizează întâlnirea amoroasă avînd o compoziție care favorizează plimbările și plăcerile terestre (umbrare, pavilioane, arbori, fântâni, sere, galerii de lemn…).

Grădina italiană

Grădina italiană s-a născut pe dealurile de la marginea râului Arno, care traversează regiunea Florenței (Toscana), la începutul Renașterii italiene.

Inspirată din grădinile romane și napoletane, cu referire la Antichitate, introduce geometria în planul său, favorizează perspectivele teatralizate și este alcătuită din elemente ornamentale (iazuri, lacuri, scări, terase, grote  etc.).

Acest stil se recunoaște prin:

– ordonarea plantelor,

– prezența apei odihnitoare,

– statui antice din piatră.

Grădina italiană simbolizează depășirea naturii prin artă, în legătură cu arhitectura renascentistă. Este, de asemenea, simbolul puterii proprietarului său.

Grădina franceză

Palatul Versailles – secolul al XVII-lea. – Vedere din secolul al XIX-lea, bazinul Latona 

Grădina franceză evidențiază arta ordinii, a simetriei, a perspectivei și a opticii.

Reprezintă triumful omului asupra naturii sălbătice: grădinarul devine arhitect, geometria domnește.

Apogeul  grădinilor franceze se situează în secolul al XVII-lea datorită lui André Le Nôtre care, abandonând grădinile împrejmuite cu ziduri după modelul medieval, a creat pentru Ludovic al XIV-lea aceste grădini în stil franțuzesc de la Palatul Versailles, simboluri ale puterii absolute, care vor fi imitate în curând în întreaga Europă.

Grădina engleză        

Grădina în stil englezesc a împărătesei Josephine de pe domeniul Malmaison, acuarelă

Grădina engleză este alcătuită din curbe, cavități și denivelări, ruine teatrale.

Inspirată de pictura peisajelor din secolele XVII și XVIII (Poussin, Watteau, Fragonard, Gainsborough etc.) în care geometria este abandonată, zidurile și gardurile vii dispar în favoarea unei naturi „libere”.

Aceasta invită la o plimbare romantică, cărările sunt sinuoase și traseul nu este marcat.

Dezordinea sa aparentă și varietatea plantelor sunt o reacție la formalismul grădinii clasice, desprinzându-se de istoria grădinăritului.

Este adesea opusă grădinii franceze din punct de vedee estetic și simbolic.

Grădina engleză este o grădină amenajată în care artificiul și intervenția umană par a fi naturale.

Grădina contemporană

Dezvoltarea treptată și recunoașterea profesiei de peisagist deschid noi perspective pentru crearea grădinilor, în special în orașe.

Mari parcuri urbane au fost create sau reamenajate în secolul al XX-lea și au apărut noi tipuri de „grădini”, chiar în centrul orașelor: promenade, grădini publice etc.

Grădina devine o creație artistică, după gusturile și dorințele peisagistului și / sau ale clientului, amestecând plantele cu alte materiale (lemn, pământ, piatră, apă, metal etc.). Aceste spații pot fi efemere, minimaliste sau monumentale, naturaliste, ecologice…

 

Grădinile specializate:

Grădina botanică

Grădina plantelor din Montpellier

„O grădină botanică este o instituție care deține colecții documentate de plante vii pentru cercetare științifică, conservare, răspândirea cunoștințelor și expoziții”. (Wyse Jackson – 1999)

În timpul Renașterii, în secolul al XVI-lea, au apărut Grădinile Botanice, mai întâi în Italia.

Cea din Montpellier este prima grădină botanică creată în Franța în 1593. Grădina Plantelor din Paris datează din 1635.

Aceste grădini sunt adesea asociate cu o universitate și constituie un rezervor de plante studiate științific, conform clasificărilor precise, inclusiv pentru proprietățile lor medicinale.

Fiecare plantă dintr-o grădină botanică este identificată, clasificată, documentată și monitorizată. Unele sunt foarte vechi și provin din populații de plante sălbatice și / sau exotice, uneori dispărute.

Grădinile Botanice constituie, prin urmare, rezervoare importante ale biodiversității și participă la protejarea plantelor rare sau amenințate cu dispariția.

Acestea servesc la răspândirea informațiilor și educarea publicului cu privire la protecția naturii prin cunoașterea ecosistemelor.

Grădina acvatică

Acestea sunt grădini construite pe principiul iazurilor sau lacurilor în care cresc plantele acvatice.

Ele pot avea o funcție ornamentală și decorativă sau pot fi utilizate pentru purificarea apei.

©CCC

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.