Cine-n astă dimineață-și deschisese
Rochia-i purpurie către soare,
Pe neașteptate, pierzându-și în amurg
Faldurile rochiei purpurii,
Și culoarea asemănătoare feței tale.
Vai! vezi cum în puțin spațiu,
Iubito, ea își are locul.
Vai! Vai, frumuseții sale lăsate să piară!
O, într-adevăr, mamă vitregă e Natura,
Când asemenea floare durează
Doar de dimineață până seara!
Deci, crede-mă, iubito,
Cât timp ți-s anii încă-n floare
În frageda-ți tinerețe,
Culege, culege-ți anii tineri:
Ca și acestei flori, bătrânețea
Îți va ofili frumusețea.
(Ode, Pentru Casandra, Iubito, hai să vedem dacă trandafirul…)
© Copyright CCC
All right reserved