Micul Prinț sau valoarea iubirii și a prieteniei (1)
Contextul biografic
Antoine de Saint-Exupéry este cunoscut în întreaga lume pentru cartea subțire care spune povestea unui mic vizitator al Pământului, venit dintr-un alt colț al universului. Micul Prinț, carte publicată pentru prima dată la New York, în 1943, în plin război mondial, reflectă copilăria autorului: descoperirea zborului, a stelelor și a deșertului și meditațiile sale despre toate aceste lucruri.
Saint-Exupéry s-a născut la Lyon, Franța, pe 29 iunie 1900, într-o familie care își putea urmări strămoșii până în secolul al XI-lea. Având legături cu aristocrația franceză, Saint-Exupéry putea folosi titlul de conte, dar o făcea rar. Tatăl său, angajat în industria asigurărilor, a murit în 1904, când autorul avea doar patru ani, lăsând-o pe mama lui Antoine, Marie, văduvă cu cinci copii mici.
Experiențele educaționale timpurii au inclus predarea lecțiilor acasă, și apoi continuarea studiilor la școala iezuiților din LeMans la care participa și tatăl lui Antoine când doamna de Saint-Exupéry a mutat familia acolo. La școală, băiatul scria poezii și a câștigat premiul pentru cea mai bună compoziție franceză a anului când avea 14 ani.
Prima călătorie a lui Antoine într-un avion a avut loc în timpul anilor de școală, dar odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, familia s-a întors în apropiere de Lyon. Doamna de Saint-Exupéry lucra ca asistentă medicală, iar cei doi fii, Antoine și François, au petrecut o perioadă la o altă școală iezuită. În noiembrie 1915 cei doi, nefericiți la această școală, au fost trimiși la o școala din Elveția, Villa Saint-Jean din Fribourg (capitala cantonului elvețian Fribourg), unde au petrecut doi ani.
În 1917, la vârsta de 17 ani, Antoine a promovat cu succes bacalaureatul, examenul care marchează sfârșitul învățământului secundar pentru elevii francezi care intenționează să urmeze o universitate. Cu toate acestea, François, fratele său mai mic, s-a îmbolnăvit de febră reumatică și a murit doar o lună mai târziu, impresionându-l pe Antoine cu demnitatea sa în timpul confruntării cu moartea. Și amintirile ulterioare indică faptul că François a murit la fel de liniștit și de blând cum Micul Prinț va dispărea fizic mai târziu din lumea imediată a naratorului.
Următorii câțiva ani au fost marcați de eforturile lui Saint-Exupéry de a-și găsi locul în lumea din jurul său. Mai întâi a decis să urmeze o carieră navală, dar pentru a intra la Școala navală avea nevoie de mai multă pregătire la matematică. Înscriindu-se la Liceul Saint-Louis din Paris, a fost elev intern la Ecole Bossuet sub îndrumarea Abatelui Sudour, care îi va fi mentor de-a lungul vieții. Saint-Exupéry s-a descurcat bine la examenele finale scrise de la Liceu, dar nu a promovat proba orală, eșuând la întrebări de istorie și geografie. Și această experiență și-a avut ecourile ei atât în părerile naratorului, cât și în cele ale Micului Prinț cu privire la geografie.
Saint-Exupéry a fost chemat să-și facă cei doi ani de serviciu militar obligatoriu în aprilie 1921 și a solicitat un regiment al forțelor aeriene. Trimis la o bază situată în Strasbourg și repartizat personalului de la sol, Saint-Exupéry și-a îndreptat eforturile spre a deveni pilot. A luat primele lecții la o companie civilă și în curând a obținut permisul de pilot civil. Următorul său post a fost în Maroc, unde a luat primul contact cu deșertul care avea să joace un rol atât de important în viața și scrierile sale. Saint-Exupéry a obținut licența de pilot militar în decembrie 1921 și a finalizat serviciul militar la Le Bourget lângă Paris, ajungând la gradul de sublocotenent. Odată ce a părăsit serviciul militar în 1923, Saint-Exupéry a avut dificultăți în a-și găsi rostul în viață. Fără bani, avea nevoie de un loc de muncă și să fie pilot era cea mai atractivă idee.
Cu toate acestea, se îndrăgostise de Louise de Vilmorin, pe care o întâlnise în timp ce staționa la Le Bourget, iar când cei doi s-au logodit, familia ei nu a fost deloc de acord să aibă un ginere cu o astfel de profesie. Saint-Exupéry a început să lucreze ca inspector la o companie care se ocupa de acoperiri cu țiglă. Cu toate acestea, Louise a rupt logodna și, în 1924, Saint-Exupéry a găsit o slujbă cu jumătate de normă în aviație și o poziție de agent de vânzări pentru compania de camioane Saurer. Nu a vândut multe camioane în cele 18 luni ale sale petrecute în companie.
În 1926, Saint-Exupéry a obținut un interviu cu directorul general al Compagnie Latécoère, o companie de aviație specializată în servicii de curierat. Abatele Sudour, mentorul său din zilele de la Ecole Bossuet, a fost esențial în stabilirea acestui interviu. Activitatea lui Saint-Exupéry în această companie îi va oferi experiențe în deșert, în aer și cu oameni și locuri care se vor reflecta apoi în scrierile sale ulterioare.
În același an, 1926, a apărut prima publicație a scriitorului, o nuvelă, Aviatorul, într-o revistă de scurtă durată numită Corabia de argint, Le Navire d’argent. De ceva timp, Saint-Exupéry considera scrisul o activitate serioasă, după cum indică scrisorile adresate familiei și prietenilor. Această poveste timpurie include multe idei care vor fi dezvoltate mai mult în lucrările ulterioare.
Prima activitate a lui Saint-Exupéry pentru compania aeriană Latécoère a implicat pregătirea la sol, însușirea cunoștințelor mecanice necesare pentru repararea unui avion, cunoștințe care să-l ajute să treacă prin aterizările accidentale în deșert sau în altă parte, cunoștințe pe care naratorul din Micul Prinț le-a menționat ca fiind foarte importante.
Primele misiuni de zbor ale lui Saint-Exupéry au avut loc la Toulouse, sediul companiei, în Spania și în Africa. Până în 1927 a petrecut mult timp în Dakar, Senegal, și învăța mai multe despre deșert. La sfârșitul anului a fost numit pilot comandant de avion la Cape Juby, unul dintre porturile de escală ale companiei între Casablanca din Maroc și Dakar, situat într-o zonă din vestul Africii controlată de Spania. Scriitorul avea nevoie de abilitățile sale de pilot, negociator și mecanic în timpul șederii sale la Cap Juby, deoarece sarcinile sale includeau reconcilierea oficialităților spaniole și a arabilor locali, precum și găsirea avioanelor prăbușite, salvarea piloților și menținerea activității de curierat. Curierul trecea prin Cap Juby la fiecare opt zile, ceea ce îi lăsa timp lui Saint-Exupéry pentru activitatea de birou și pentru a zbura în fiecare zi cu cele patru avioane rămase la sol pentru a îndepărta orice acumulare de condens în motoare. La fel ca Micul Prinț care își uda trandafirul și curăța vulcanii zilnic, Saint-Exupéry era fidel îndatoririlor sale.
Următoarea etapă a carierei în aviația comercială a lui Saint-Exupéry a început în 1929 și a avut loc în Argentina, unde a ocupat funcția de director al noii Aeroposta Argentina. În același an a fost publicat primul său roman Curierul de Sud. În 1930, scriitorul a primit Legiunea de onoare pentru aeronautică civilă. A fost, de asemenea, implicat în căutarea aeriană și terestră a prietenului și colegului său pilot, Henri Guillaumet, pierdut în Anzi. Guillaumet a mers timp de cinci zile prin munți, prin zăpadă, gheață și furtuni până la un eventual loc sigur, o acțiune pe care Saint-Exupéry o va relata în scrierile ulterioare.
Următoarea carte a lui Saint-Exupéry, Zbor de noapte, a apărut în 1931, în același an în care s-a căsătorit cu Consuelo Suncin de Sandoval, pe care o cunoscuse în Argentina. Cartea a primit Prix Fémina, acesta fiind primul său premiu literar.
În restul anilor 1930, Saint-Exupéry a ocupat diverse poziții după ce compania Latécoère s-a desființat. Printre alte misiuni, a fost pilot de testare și aproape s-a prăbușit într-un accident, s-a alăturat Air France în relații publice, a efectuat unele misiuni jurnalistice, inclusiv una la Moscova, și a încercat un zbor cu viteză record către Saigon. Acest zbor a avut ca rezultat un accident în deșert, iar pilotul și mecanicul său au mers cinci zile pe jos până când au fost salvați.
Saint-Exupéry a făcut, de asemenea, unele rapoarte în timpul Războiului Civil Spaniol, 1936-1937, și a încercat un alt zbor de record de viteză în 1938, de această dată de la New York la Terra del Fuego, în America de Sud. Zborul s-a încheiat cu un accident grav în Guatemala, iar Saint-Exupéry și-a petrecut convalescența la New York.
În 1939, Saint-Exupéry a publicat Pământul oamenilor, sau Vânt, nisip și stele, așa cum este cunoscut în limba engleză. Versiunea franceză a fost distinsă cu Grand Prix du Roman al Academiei franceze, iar volumul în limba engleză a primit premiul Cartea lunii.
Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Saint-Exupéry a fost mobilizat cu gradul de căpitan. În 1940, a zburat în misiuni de recunoaștere cu Grupul II / 33 până în iunie, când a fost semnat armistițiul cu Germania. Grupul a fost evacuat în Alger, în nordul Africii, iar Saint-Exupéry a fost demobilizat la 31 iulie.
Saint-Exupéry luptase din greu pentru a obține o misiune activă când a izbucnit războiul. Din cauza vârstei sale (39 de ani în 1939) și a stării fizice afectate de mai multe accidente, prietenii săi doreau să-l vadă în posturi inactive și i s-a oferit un post în Ministerul Informației la începutul războiului. Saint-Exupéry însă, simțea că trebuie să participe activ pentru a fi eficient și nu voia să fie plasat într-un rol simbolic, în care să reprezinte doar o voce.
Cu toate acestea, odată ce Franța a ieșit din război, Saint-Exupéry a trebuit din nou să-și caute propria cale și sensul existenței. Membrii guvernului de la Vichy au încercat să-l asocieze pe scriitor cu eforturile lor, chiar numindu-l în Consiliul Național, numire pe care Saint-Exupéry a respins-o cu fermitate.
Susținătorii lui De Gaulle l-au îndemnat să se alăture francezilor liberi din Londra, iar motivele sale exacte pentru care nu a făcut acest lucru au provocat multe speculații. În orice caz, Saint-Exupéry a luat decizia de a merge la New York și a călătorit acolo trecând prin Algeria și apoi prin Portugalia. În timp ce aștepta să navigheze, a aflat că prietenul său Guillaumet s-a prăbușit cu avionul în Marea Mediterană. Saint-Exupéry a fost foarte întristat de moartea lui și simțea că nu mai are prieteni, acesta fiind ultimul supraviețuitor al grupului de piloți din vechea cursă Casablanca / Dakar.
Saint-Exupéry a sosit la New York pe 31 decembrie 1940, începând un exil din țara sa natală care va dura doi ani și jumătate. Editorii săi americani, Reynal și Hitchcock, i-au găsit un loc unde să trăiască, dar lipsit de țară, familie, camarazi și profesie, scriitorul a ezitat între cele două grupuri de exilați francezi din New York, partizanii regimului de la Vichy și suporterii lui De Gaulle. Când niciun grup nu l-a putut convinge pe Saint-Exupéry să li se alăture, fiecare l-a acuzat că lucrează pentru celălalt.
Editorii săi l-au încurajat să înceapă să scrie din nou, iar Saint-Exupéry a decis să vorbească pentru Franța și să contracareze sentimentele de izolare americană de la începutul anului 1941. A început să lucreze la ceea ce avea să devină Pilot de război sau Zbor către Arras, în engleză.
Soția sa, Consuelo, a sosit la New York în noiembrie 1940. Relația lor a fost întotdeauna tumultuoasă și a continuat să fie așa și în Statele Unite. În 1941, Saint-Exupéry a continuat să scrie, dar a publicat doar un articol în Harper’s Bazaar. Zborul către Arras a apărut în ianuarie 1942, o relatare faptică a unui zbor de recunoaștere, precum și a unor meditații filosofice. Răspunsul american a fost foarte pozitiv, Time numindu-l „cea mai importantă carte scrisă până acum despre acest război”. Naziștii au autorizat publicarea cărții sub titlul Pilot de război în decembrie 1942. Prima ediție în Franța, de 2.000 de exemplare, s-a vândut într-o săptămână, dar în scurt timp cartea a fost interzisă în țara sa natală, deoarece Saint-Exupéry citase eforturile eroice ale unui membru evreu al escadrilei sale. Cartea a circulat doar clandestin până la sfârșitul războiului.
Scrisori către un ostatec a fost următoarea carte a lui Saint-Exupéry care a fost publicată, la începutul anului 1943, la New York. Anul următor a apărut în revista Arca din Alger și a fost publicată oficial de Gallimard, editorii francezi, în decembrie 1944, după eliberarea Franței în august 1944 și dispariția lui Saint-Exupéry în ultima sa misiune din iulie 1944. Era adresată lui Léon Werth, un prieten de multă vreme care locuia în Franța ocupată.
Însă, în 1942, Saint-Exupéry lucra în primul rând la Micul Prinț. Avea schițe făcute încă din tinerețe, pentru că din anii ’30 desenase mica figură care avea să-i înfrumusețeze noua carte. Se pare că editorii săi americani, Reynal și Hitchcock, l-au încurajat să introducă personajul într-o poveste pentru copii. Cumpărând acuarele, Saint-Exupéry s-a apucat de treabă, desenând și scriind deseori noaptea târziu. Lewis Galentière, traducătorul său american, spunea că Saint-Exupéry arunca câte 100 de pagini pentru fiecare pagină pe care o trimitea la tipografie.
Doamna de Saint-Exupéry, mama lui, a găsit o casă pe Long Island, astfel încât cuplul să poată scăpa de căldura verii din Manhattan. Saint-Exupéry a terminat cartea într-un conac cu 22 de camere, citind manuscrisul vizitatorilor săi la orice oră din zi și din noapte. Manuscrisul a fost terminat la mijlocul lunii octombrie 1942, iar cartea în sine a apărut pe 6 aprilie 1943.
Saint-Exupéry nu încetase niciodată să dorească să revină la acțiune în Franța. Odată cu invazia aliaților în Africa de Nord, în noiembrie 1942, și-a dublat eforturile de a se alătura escadrilei sale, navigând din New York, la sfârșitul lunii aprilie 1943, și ajungând în Alger pe 4 mai. În cele din urmă, a primit autorizația de a zbura din nou, după ce a făcut numeroase apeluri către prieteni și cunoștințe, și s-a alăturat Grupului II / 33 pe 4 iunie. S-a antrenat pe avioane de vânătoare Lightning, construite de americani, avioane noi pentru el și mai complicate decât cele pe care zburase înainte. Saint-Exupéry a zburat în prima sa misiune de recunoaștere peste Franța ocupată pe 21 iulie 1943.
Cu toate acestea, a ratat aterizarea după o misiune pe 31 iulie, iar avionul a fost avariat și pilotul a fost pedepsit a doua zi. Timp de aproape un an, va încerca să fie repartizat la zborul activ, reușind doar după multe luni descurajante și incomode petrecute în Algeria.
În cele din urmă, lui Saint-Exupéry i s-a permis să se alăture generalului Chassin ca ofițer de stat major la detașarea acestuia în Sardinia. Nu este clar cum a obținut Saint-Exupéry permisiunea finală de la comandantul american al forțelor aeriene aliate din Marea Mediterană, generalul Eakers, dar i s-a acordat aprobarea de a mai zbura în alte cinci misiuni de recunoaștere pe Lightning cu II / 33.
După finalizarea acestor misiuni, pilotul a vrut să zboare în continuare și a îndeplinit încă trei sarcini, în ciuda eforturilor prietenilor de a-l descuraja. A primit o misiune suplimentară de a zbura în recunoaștere peste Annecy, Franța, la 31 iulie. Nu s-a mai întors niciodată din acea misiune și încă nu a fost găsit niciun răspuns definitiv pentru dispariția sa. Un an mai târziu a avut loc o slujbă de pomenire la Colmar, Franța. Creatorul Micului Prinț dispăruse precum creația sa cu părul auriu, fără să lase nicio urmă fizică.
© CCC
Micul Prinț sau valoarea iubirii și a prieteniei (2)