Micul Prinț sau valoarea iubirii și a prieteniei (2)
Toți suntem o rază de soare pentru cineva… Dar nu știm întotdeauna asta.
(Micul Prinț) © CCC
Un mesaj de pace, iubire, respect și speranță
Micul Prinț, o călătorie interioară: ce este cu adevărat valoros?
Cine este acest Mic Prinț care a devenit un fenomen global? Este povestea întâlnirii unui „adult” cu copilul care locuiește în interiorul lui, reprezentat de un mic prinț. Venind de pe un asteroid, acesta și-a lăsat acolo „trandafirul”. Înainte de a vizita Pământul, a cunoscut alte planete ai căror locuitori, toți „adulți”, întruchipează defectele oamenilor. Când o vulpe îl învață că esențialul este invizibil pentru ochi și că suntem pentru totdeauna responsabili pentru ceea ce am îmblânzit, Micul Prinț se întoarce să-și regăsească Trandafirul.
Dezvoltarea subiectului
Micul Prinț este o ilustrare plină de sensibilitate de idei și teme reunite într-o poveste ce atrage atât copiii, cât și adulții, și care își lasă esența în mintea și sufletul cititorilor săi.
Un narator, Saint-Exupéry însuși, relatează povestea însoțind-o de o serie de viniete, ilustrații de mici dimensiuni, realizate chiar de autor. Povestea se încheie cu plecarea micului prinț și solicitarea naratorului de a-l anunța dacă tu, cititorul, te afli în deșert când micul prinț se întoarce.
Fiecare scenă este ilustrată de propriile desene ale scriitorului, care sporesc farmecul ideilor sale și a cuvintelor care le exprimă. Saint-Exupéry își începe povestea evocând ghinionul său ca artist de șase ani ale cărui desene nu erau înțelese de adulți. Băiatul devine pilot, dar nu întâlnește niciodată pe cineva cu care să poată vorbi cu adevărat, până când într-o zi se prăbușește cu avionul în deșert. A doua zi dimineață este abordat de o persoană mică care îi cere să-i deseneze o oaie. Talentul artistic al naratorului nu s-a îmbunătățit neapărat de-a lungul anilor, dar în cele din urmă desenul său cu o oaie într-o cutie este înțeles și este exact ceea ce își dorește mica persoană.
Această persoană mică, numită acum Micul Prinț, nu răspunde niciodată la întrebările care i se pun, dar încetul cu încetul naratorul află că vine de pe o planetă foarte mică, în care oaia nu poate hoinări pentru că nu are loc pe unde să meargă. Naratorul decide că Micul Prinț este probabil venit de pe asteroidul B-612, descoperit cândva de un astronom turc pe care nimeni nu l-a crezut până când nu și-a rostit discursul îmbrăcat în haine occidentale. Acest gând îl determină pe narator să reflecteze la dragostea adulților pentru numere, pentru informații concrete, cum ar fi salariul, mai degrabă decât pentru ceva mai abstract, cum ar fi personalitatea unui nou prieten sau sunetul vocii sale.
Povestitorul se teme că narațiunea experiențelor sale cu Micul Prinț poate să nu fie atât de exactă pe cât ar trebui, deoarece a îmbătrânit și nu mai poate vedea o oaie în interiorul unei cutii. De asemenea, vizita Micului Prinț avusese loc cu șase ani înainte, iar timpul estompează detaliile.
Următoarele imagini aduc informații despre viața Micului Prinț pe mica sa planetă. Pe ea există plante folositoare și plante dăunătoare. Micul Prinț trebuia să smulgă baobabii în fiecare zi, astfel încât aceștia să nu invadeze planeta foarte mică. Acolo, avea o viață tristă, singura lui plăcere fiind să privească apusurile de soare; într-o zi a privit soarele la apus de 43 de ori.
“- Ştii… când eşti aşa trist îţi place să te uiţi la apusurile de soare…
– Deci tu erai chiar aşa de trist în ziua cu cele patruzeci şi trei de apusuri de soare? Dar micul prinţ nu răspunse.”
Naratorul își dă seama că a căzut în răspunsul tipic al adulților când nu reușește să răspundă cu seriozitate la întrebările Micului Prinț despre rolul spinilor. Micul Prinț este furios, pentru că floarea sa ar putea fi mâncată de oaie, dacă spinii nu vor fi folosiți ca protecție și atunci ceva unic ar dispărea.
Micul Prinț este atât de supărat pe ceea ce naratorul considera probleme importante, adică repararea avionului avariat, încât începe să suspine. Naratorul, simțind că a făcut o gafă, încearcă să-l mângâie.
Mai multe detalii sunt dezvăluite despre floarea sa unică, un trandafir. Micul Prinț consideră că ar fi trebuit să se mulțumească să se bucure de compania trandafirului fără să se îngrijoreze de ceea ce acesta a spus sau nu a spus. Când se pregătea să-și părăsească planeta, trandafirul i-a cerut iertare. Bineînțeles că îl iubește și ar trebui să fie fericit pentru acest lucru.
Micul Prinț vizitase șase planete înainte de a ajunge pe Pământ. Regele de pe prima planetă era încântat să aibă cu cine discuta și încerca să-și facă ordinele rezonabile pentru supușii săi. Omul vanitos, de pe următoarea planetă, era încântat să aibă un admirator în timp ce omul care bea, de pe următoarea planetă, bea pentru a uita că îi este rușine să bea. Omul de afaceri de pe planeta numărul patru era interesat doar de numărarea stelelor, care îi aparțineau pentru că el era primul care se gândise să le dețină. Cea de-a cincea planetă era cea mai mică dintre toate și era locuită de un lampagiu care aprindea și stingea continuu un singur felinar. Cel puțin munca sa avea un anumit sens, iar micului prinț îi părea rău că pleacă, deoarece existau atât de multe apusuri de soare pe această planetă. Pe cea de-a șasea planetă, mult mai mare, un geograf era atât de ocupat cu chestionarea exploratorilor încât nu-și părăsea niciodată biroul. El nu va accepta descoperirile lor fără a fi investigați cu privire la caracterul lor moral pentru că un explorator care ar minţi ar conduce la catastrofe în cărţile de geografie.
Pământul era a șaptea planetă, iar Micul Prinț este impresionat de dimensiunea sa. Aici este nevoie de foarte mulți lampagii. Naratorul observă că omul ocupă un loc foarte mic pe Pământ, deși adulții nu ar crede acest lucru. Micul Prinț îl întâlnește pe șarpe și declară că este cam singur în deșert; șarpele răspunde că este singur printre oameni, dar că el însuși este foarte puternic și poate trimite pe oricine de pe pământ înapoi de unde a venit. El se oferă să-l ajute pe Micul Prinț dacă dorește să se întoarcă pe planeta sa.
Continuând căutarea oamenilor, Micul Prinț întâlnește o floare cu trei petale care crede că ar putea exista câțiva oameni pe pământ; ei sunt fără rădăcini, adaugă floarea. Când Micul Prinț urcă pe un munte în căutarea oamenilor, încearcă să vorbească și ajunge la concluzia că acești locuitori nu conversează, ci doar repetă ceea ce spune celălalt – nedându-și seama că aude un ecou.
Apoi găsește o grădină plină de trandafiri. Acest lucru îl întristează, atât pentru faptul că trandafirul său i-a spus că este singurul care există, cât și pentru faptul că nu este foarte important, având în vedere planeta sa mică.
Cea mai semnificativă întâlnire a sa este cu vulpea, care îi explică sensul prieteniei. Doar cu inima se poate vedea bine. Esențialul este invizibil pentru ochi. Micul Prinț merge mai departe și ajunge la un depou de cale ferată unde urmărește trenurile pline de pasageri care se grăbesc înainte și înapoi. Acarul spune că nimeni nu este mulțumit de locul unde se află. Oamenii vor să economisească timp, spune negustorul care vinde pastile pentru a potoli setea.
Naratorul își continuă reparațiile la avion, în timp ce află despre călătoriile Micului Prinț. Cu toate acestea, naratorul este îngrijorat, deoarece apa i se termină și reparațiile nu sunt finalizate. Micul Prinț subliniază frumusețea deșertului. Cei doi umblă prin noapte, căutând apă, iar naratorul îl poartă pe Micul Prinț în brațe până când adoarme. La ivirea zorilor ajung la o fântână care este pregătită pentru ei, cu găleată, scripete și tot. Această apă este bună atât pentru inimă, cât și pentru corp.
Micul Prinț îi amintește naratorului să deseneze botnița promisă pentru oaia sa – astfel încât oaia să nu poată mânca trandafirul. Inima naratorului este sfâșiată pentru că simte că Micul Prinț se pregătește să plece. Naratorul îl aude pe Micul Prinț făcând planuri cu șarpele și este foarte neliniștit de ceea ce înțelege.
Micul Prinț îi spune ce au câștigat prin faptul că s-au cunoscut și amândoi se pot uita la stele și își pot aminti. Acesta îi explică naratorului de ce trebuie să plece într-un astfel de mod. A fost doar o strălucire gălbuie în apropierea gleznei sale, iar Micul Prinț a căzut ușor și liniștit pe nisip.
Naratorul nu a spus nimănui această poveste în cei șase ani de la întoarcerea sa din deșert. Îi place să asculte stelele, dar își face griji pentru că a uitat să deseneze curelușa de piele botniței și Micul Prinț nu va putea niciodată să o pună oii. Va fi întotdeauna un mister: oaia a mâncat trandafirul? „Și niciun adult nu va înțelege vreodată că este o chestiune atât de importantă”.
Ultimul desen arată „cel mai frumos și mai trist peisaj din lume” unde a apărut şi apoi a dispărut Micul Prinţ pe Pământ. Naratorul speră ca cei care ar putea vizita acest loc să îl recunoască și să-l anunțe dacă Micul Prinț se va întoarce.
Caracterizarea personajelor
Micul Prinț și naratorul însuși sunt cele două personaje principale ale acestei povești fantastice, cu minuni. Locuitorii diferitelor planete sunt tipuri care ilustrează adulții lumii, identificați și caracterizați în principal prin profesia și îndatoririle lor. Ei își joacă rolurile numai atât timp cât este nevoie ca Micul Prinț să determine ce reprezintă. Cu toate acestea, sunt ilustrați cu îndemânare și rămân în memoria cititorului după călătoria Micului Prinț.
Micul Prinț prinde viață în timp ce naratorul îl vede și îl aude în prima dimineață în deșert. O „voce mică și ciudată”, aparent din neant, îi cere să îi deseneze o oaie. Între desene și descrierile naratorului, cititorul află despre Micul Prinț: „Din cuvintele căzute întâmplător mi s-a dezvăluit, încetul cu încetul, totul”.
Poate că nu totul a fost dezvăluit, dar naratorul învață suficient din aceste cuvinte pentru a înțelege că Micul Prinț are o anumită înțelepciune care lipsește multor adulți. Această mică persoană a învățat să recunoască valoarea iubirii, a prieteniei și a responsabilității prin experiențele sale pe propria planetă și călătoriile sale prin spațiu. Cu buclele sale aurii, repetarea cererilor, nesocotirea întrebărilor directe și capacitatea sa de a mângâia și a înțelege tristețea, el devine viu pentru cititor pe măsură ce naratorul îl înțelege mai bine.
Naratorul însuși este portretizat ca o ființă umană, credibilă prin propriile sale cuvinte. Își vede propriile slăbiciuni, recunoscând că trebuie să se forțeze pentru a reveni la sentimentul de mirare pe care îl avea în copilărie pentru a-l înțelege și aprecia pe Micul Prinț.
Iritarea naratorului atunci când vrea să-și continue reparațiile este una foarte umană: „Nu vezi – sunt foarte ocupat cu probleme importante”. Cititorii mai în vârstă se pot identifica cu nerăbdarea sa, iar cei mai tineri pot recunoaște irascibilitatea adulților din viața lor. Dar compasiunea rapidă a naratorului pentru lacrimile de frustrare ale Micului Prinț cauzate de el, adultul obtuz, îl face simpatic: „ Nu ştiam cum să ajung la inima lui, cum să îl mângâi… E atât de misterios tărâmul lacrimilor…”
Saint-Exupéry reușește să creeze un personaj cu care cititorul se poate identifica, care nu își ascunde propriile lipsuri, dar care dorește să se conecteze cu ceilalți și să le împărtășească dragostea.
Trandafirului, vulpii și chiar șarpelui li se oferă caracteristici umane. Micul Prinț prezintă aceste trei personaje prin ceea ce îi spune naratorului. Trandafirul, capricios, dar atrăgător și plăcut în frumusețea și cerințele sale, îl învață pe Micul Prinț că frumusețea poate fi iubită pentru ea însăși. El decide mai târziu că ar fi trebuit să îl judece după fapte, nu după cuvintele lui, căci cuvintele l-au făcut nefericit.
Vulpea îi explică ce este prietenia adevărată și ce înseamnă responsabilitatea. Chiar și șarpele, deși suficient de puternic pentru a trimite pe oricine înapoi „de unde a venit”, știe și despre singurătatea dintre oameni.
Datorită capacității lui Saint-Exupéry de a construi o lume credibilă în propriile condiții, floarea și animalele sunt foarte acceptabile ca personaje.
Teme abordate
Iubire și prietenie, responsabilitate și utilitate, temele importante ale Micului Prinț sunt legate între ele prin întâlnirea dintre un pilot care s-a prăbușit în deșert și un băiat blond care a venit dintr-un loc mic printre stele – o întâlnire care îi îmbogățește pe amândoi și pe toți cei care citesc despre asta.
Iubirea, învață Micul Prinț, înseamnă să îl accepți pe celălalt așa cum este el. Trandafirul este exigent; pare să spună un lucru și înseamnă altceva. Micul Prinț, adus aproape la disperare, decide să părăsească această creatură deșartă care încearcă să-l facă să simtă că greșește. Odată plecat, însă, Micul Prinț îl înțelege mai bine pe trandafir și recunoaște că această iubire, pe care floarea i-a mărturisit-o chiar înainte de plecarea sa, era reală și trebuia acceptată în propriile condiții:
„Nu am ştiut să înţeleg nimic atunci! Ar fi trebuit să o judec după fapte şi nu după cuvinte. Ea mă parfuma şi mă bucura. Nu ar fi trebuit deloc să plec! Ar fi trebuit să ghicesc afecţiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atât de contradictorii! Dar eram prea tânăr ca să ştiu să iubesc.”
sau
„Și-a aruncat parfumul și strălucirea peste mine… Ar fi trebuit să ghicesc toată afecțiunea care stătea în spatele sărmanelor ei mici stratageme. Florile sunt atât de contradictorii!”
Iar iubirea necesită o întoarcere la persoana iubită cu orice preț, odată ce iubitul a acceptat responsabilitatea de a iubi:
“- Ştii… floarea mea… sunt responsabil de ea! E atât de neputincioasă şi atât de naivă. Nu are decât patru spini pentru a se apăra împotriva întregii lumi…”
Și prietenia este o parte a iubirii. Mica vulpe a deșertului, un animal pe care Saint-Exupéry a ajuns să-l cunoască și să-l aprecieze în timpul unui accident în deșert (eveniment relatat în Vânt, Nisip și Stele), reapare în această poveste pentru a-l învăța pe Micul Prinț ce înseamnă cu adevărat prietenia.
“Prietenia, spune vulpea, nu se întâmplă pur și simplu; pentru a deveni prieten, trebuie să fii îmblânzit.” Cuvântul englezesc nu indică nuanța cuvântului ales de Saint-Exupéry în franceză: apprivoiser, care înseamnă a crea legături de afecțiune între ființa umană și animal sau „a stabili legături”, așa cum spune vulpea.
“- Eu caut prieteni. Ce înseamnă “a domestici”?
– E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamnă “a crea legături”…
– A crea legături?
– Bineînţeles, spuse vulpea. Tu nu eşti deocamdată pentru mine decît un băieţel care se aseamănă perfect cu oricare altul dintr-o sută de mii de băieţei. Şi eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decît o vulpe ca o sută de mii altele. Dar dacă tu mă domesticeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unică pe lume…
– Încep să înţeleg, zise micul prinţ. Este o floare… cred că ea m-a domesticit.”
Vulpea continuă să explice ce vrea să spună: a-ți face prieteni necesită răbdare.
“- Trebuie să fii foarte răbdător, răspunse vulpea. Te vei aşeza mai întîi ceva mai departe de mine, cam aşa, în iarbă. Te voi privi cu coada ochiului şi tu nu vei zice nimic. Vorbirea e izvor de neînţelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea aşeza ceva mai aproape..”
Un prieten trebuie să fie de încredere, să sosească la aceeași oră în fiecare zi și să stea liniștit în timp ce este îmblânzit. Cuvintele pot provoca neînțelegeri.
“- Ar fi fost mai bine să fi revenit la aceeaşi oră, spuse vulpea. Dacă vii, de exemplu, la ora patru după-amiaza, voi începe să fiu fericită de la ora trei chiar. Cu cît timpul va trece, cu atît voi fi mai fericită. La ora patru voi fi agitată şi neliniştită; voi descoperi fericirea! Dar dacă vii fără nici o socoteală, nu voi şti la ce oră să îmi pregătesc inima… trebuie ritualuri.”
Micul Prinț se întoarce pe câmpul trandafirilor și înțelege că, deși sunt frumoși, este o frumusețe goală, deoarece nu au fost îmblânziți și nu au legături cu nimeni.
“- Voi nu sunteţi deloc la fel ca trandafirul meu, voi nu reprezentaţi nimic pentru mine, spuse el. Nimeni nu v-a domesticit şi nici voi nu aţi domesticit pe nimeni. Voi sunteţi precum era vulpea mea. Nu era decît o vulpe ca oricare alta dintr-o sută de mii. Dar eu mi-am făcut-o prietenă şi acum este unică în lume.
– Voi sunteţi frumoşi, dar sunteţi goi de înţelesuri, le mai spuse. Nu e nici un motiv să mori pentru voi. Bineînţeles, pentru un trecător obişnuit, trandafirul meu este la fel ca voi. Dar el singur este mai important decît voi toţi la un loc, pentru că el este cel pe care l-am udat. Pentru că el este cel pe care l-am adăpostit cu paravanul. Pentru că el este cel căruia i-am omorat omizile (în afară de două-trei cît să aibă şi fluturi). Pentru că el este cel pe care l-am ascultat plîngîndu-se, ori lăudîndu-se, ori, uneori, chiar tăcînd. Pentru că este trandafirul meu.”
Acum, Micul Prinț își putea însuși ultima lecție a vulpii: „ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi.”
“- Adio, spuse vulpea. Iată secretul meu. Este foarte simplu: nu vezi bine decât cu inima. Ceea ce este important nu se arată ochilor.
– Timpul pe care l-ai petrecut cu trandafirul tău îl face atât de important.
– Oamenii au uitat acest adevăr, zise vulpea. Dar tu nu trebuie să uiţi. Eşti răspunzător de tot ceea ce ţi-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Eşti răspunzător de trandafirul tău…”
A fi părăsit de un prieten este trist. Vulpea va plânge, dar își va aminti, de asemenea, că părul Micului Prinț avea culoarea câmpurilor de grâu și astfel de amintiri aduc fericire. Pilotul va vărsa și lacrimi atunci când Micul Prinț va dispărea și când își va face griji că oaia mănâncă trandafirul. Dar va fi fericit când se va uita la stele și va auzi în memorie râsul Micului Prinț, „ca cinci sute de milioane de clopoței”.
Responsabilitatea este indicată în două moduri: Micul Prinț este responsabil pentru trandafirul său, pentru că l-a îmblânzit; dar recunoaște și responsabilitatea și utilitatea muncii pe care o face ținând baobabul sub control și vulcanii măturați pe planeta sa.
El consideră frumusețea, precum și utilitatea, în munca lampagiului, care trebuie să aprindă și să stingă singurul felinar din ce în ce mai des pe măsură ce planeta lui se învârtește din ce în ce mai repede.
Un om de afaceri sau un rege l-ar putea considera ridicol pe lampagiu, dar Micul Prinț vede fiecare lampă ca pe o altă stea sau floare adusă la viață.
“Poate că acest om este absurd. Totuşi este mai puţin absurd decît regele, vanitosul, omul de afaceri ori decât beţivul. Cel puţin munca lui are un sens. Când îşi aprinde felinarul, e ca şi cum ar face să se nască o stea în plus ori o floare. Când îşi stinge felinarul, floarea ori steaua se culcă. Este o ocupaţie foarte drăguţă. Este cu adevărat utilă pentru că este drăguţă.”
Lampagiul era fidel muncii sale. Micul Prinț se va întoarce, fidel muncii sale, la responsabilitatea sa și la planeta sa. Deoarece corpul său era prea greu pentru o călătorie atât de lungă, va trebui să-l lase în urmă, așa că își aranjează plecarea cu șarpele. Naratorul nu găsește trupul Micului Prinț a doua zi, deoarece corpul nu este sinele esențial.
Micul Prinț a învățat această lecție și a predat-o naratorului în timp ce se îmblânzeau reciproc. Plimbarea lor în căutarea apei și gustul acestei ape rezumă filosofia Micului Prinț. Oamenii se grăbesc să caute ceva necunoscut și nu îl găsesc niciodată.
Naratorul recunoaște ceea ce a găsit în apa din fântână: „Dulceața ei s-a născut din plimbarea sub stele, din cântecul scripetului, din efortul brațelor mele. A fost bună pentru inimă, ca un cadou ”.
“Apa avea în ea bucuria unei sărbători. Era făcută din mersul sub stele, din cîntecul scripetelui, din efortul braţelor mele. Ea era un cadou pentru inimă.
Și Micul Prinț, știind că ceea ce caută oamenii se poate găsi într-o picătură de apă sau într-un singur trandafir, adaugă: „Dar ochii sunt orbi. Trebuie să te uiți cu sufletul…”
sau
“- Oamenii de la tine, zise Micul Prinţ, cultivă cinci mii de trandafiri în aceeaşi grădină… şi nu găsesc ceea ce caută…
– Nu găsesc, am răspuns…
– Şi totusi ceea ce caută ar putea fi găsit într-un singur trandafir sau într-un pic de apă…
Şi micul prinţ adaugă:
– Dar ochii sunt orbi. Trebuie să cauţi cu sufletul.”
Stilul narativ
Micul Prinț este o poveste neobișnuită prin faptul că textul scris este complet doar împreună cu ilustrațiile. Nu ne putem imagina citind povestea fără a vedea desenele autorului. Saint-Exupéry desenase de când era copil, schițând caricaturi și desene pe marginile manuscriselor și scrisorilor sale. El își observă propriile dificultăți în a crea desene pe care alții să le poată recunoaște – dar nimeni care citește Micul Prinț nu uită niciodată imaginea șarpelui boa care a înghițit un elefant sau oaia adormită în cutie.
Saint-Exupéry a avut probleme deosebite cu desenarea baobabilor, dar a fost mulțumit de rezultat, găsind desenul său „minunat și impresionant”.
Saint-Exupéry alege un narator la persoana întâi pentru a-l încadra pe Micul Prinț. Naratorul comentează, descrie și uneori face apel direct la cititori. Acesta își combină narațiunea cu dialogul direct care îl implică pe Micul Prinț, creând o realitate mai vie pentru ambele personaje. Naratorul povestește, de asemenea, vizitele pe diferitele planete ca și cum ar avea loc în prezent, prezentându-le din punctul de vedere al Micului Prinț.
Imaginile-cuvinte, adică imaginile, formează ilustrațiile vizuale din această carte, completate de narațiune. Saint-Exupéry este capabil, prin alegerea cuvintelor sale, să creeze lumea frumoasă, dar misterioasă a deșertului și lumea tandră, dar provocatoare, a prieteniei și a iubirii.
Limbajul este simplu, accesibil înțelegerii unui copil, deși plin de înțeles, capabil să stimuleze gândirea și sentimentul unui adult. Acesta trece destul de bine de la franceză la engleză, fără a-și pierde farmecul – apprivoiser este explicat în franceză de vulpe, astfel încât nuanța esențială nu se pierde, deși echivalentul în engleză, tame, nu are acest sens de a stabili legături între persoane.
Limbajul exprimă frumos amestecul de fantezie și realism care este semnul distinctiv al Micului Prinț, o carte care refuză o clasificare precisă ca basm sau alegorie pentru adulți, dar care amintește cititorului de ceea ce ar trebui să fie esențial în viață: prietenia, iubirea, responsabilitatea și munca în folosul oamenilor.
© CCC
Micul Prinț sau valoarea iubirii și a prieteniei (3)